Am stat de vorbă cu Pain of Salvation, la ARTmania Festival 2023

POS: Oh, nicio problemă. Este plăcerea noastră.

POS: Oh, este o poveste destul de lungă.

POS: Sigur. Totul a început când am ajuns în spital din cauza unui caz sever de bacterii care se hrănesc cu carne – o afecțiune despre care auzi, dar nu te aștepți să ți se întâmple. Din păcate, mi s-a întâmplat și m-am trezit închis în spital timp de aproape jumătate de an. În acel timp, pe măsură ce am început să-mi revin și să mă întorc la scris muzică, unii fani chiar au glumit despre mine că am creat un album conceptual centrat pe experiența mea cu bacteriile care se hrănesc cu carne. La început am râs, crezând că este o idee ciudată. Cu toate acestea, mi-am dat seama curând că experiența a avut un impact profund asupra stării mele mintale, care inevitabil mi-a influențat compoziția. În loc să creez un album doar despre boală, m-am adâncit în emoțiile și gândurile care m-au consumat în acea perioadă. Rezultatul a fost un album care surprinde esența acelor sentimente intense, care sper să rezoneze cu ascultătorii, indiferent de provocările cu care se confruntă.

POS: Absolut. În mod surprinzător, chiar de la al doilea album încoace, am observat că versurile noastre, deși destul de melancolice, păreau să se conecteze cu oamenii la un nivel mai profund. Inițial, mi-a fost teamă că am putea răspândi doar tristețe, dar s-a dovedit că în momentele în care te simți la pământ, muzica noastră îi făcea pe oameni să se simtă mai puțin singuri. Am ajuns să realizez că o combinație de lupte comune poate crea ceva neașteptat de pozitiv. Este ca și cum o depresie o completează pe alta, ducând la o legătură unică ce rezonează cu mulți.

POS: Da, este corect. A fost o perioadă destul de haotică, iar lucrurile au început să o ia razna spre sfârșitul producției. Ne-am trezit nevoiți să completăm mixajele și să încheiem ultimele piese ale puzzle-ului prin telefon și prin trimiterea de fișiere, ceea ce a fost cu siguranță o experiență neobișnuită. Dar am reușit să o facem să funcționeze, iar albumul s-a concretizat.

POS: Absolut, credem în ideea de a rămâne fideli cu noi înșine și mai ales muzicii noastre. Deși turneul este o experiență uimitoare, este important pentru noi să menținem acel sentiment de libertate creativă. Desigur, apreciem publicul nostru și sprijinul fanilor, dar la sfârșitul zilei, este vorba despre a face muzică ce să ne vorbește nouă și, sperăm, și lor.

POS: Absolut, da! Deși ne vom concentra în principal pe „One Hour by the Concrete Lake”, îi dăm o întorsătură cu o versiune acustică într-o cheie majoră (haha). Cu toate acestea, nu vă faceți griji, vom prezenta și piese de pe „Panther”, „In the Passing Light of Day” și „The Perfect Element”. Deși, trebuie să clarific, „Remedy Lane” nu va face parte din setlist-ul din această seară.

POS: Mă simt destul de îndepărtat de narațiunea și temele din „The Perfect Element” acum. Inițial, îmi imaginasem un mare album orchestral care să servească drept Part 2, dar apoi am explorat „BE”, care a atins oarecum un teren similar. În plus, am văzut alte câteva trupe de metal făcând albume orchestrale și turnee, așa că acest lucru m-a făcut să ezit. Dar cine știe? Aș vrea să spun că da, cu siguranță, în cele din urmă am putea numi ceva „The Perfect Element Part 3” atunci când va fi momentul potrivit.

Da, avem de fapt un album care a fost în esență terminat în ultimii doi ani. Cu toate acestea, ceva s-a schimbat pentru mine în timpul pandemiei. M-a afectat la un nivel mai profund, asistând la felul în care omenirea s-a străduit să se unească și să arate compasiune în acele vremuri dificile. M-a făcut să mă simt oarecum înstrăinat de specia căreia îi aparțin. M-a făcut să mă întreb de ce ar trebui să continui să fac muzică pentru o specie care părea să se clatine în momente cruciale. Nu este cel mai măgulitor gând, dar mi-a trecut prin minte.

Nu este doar atât. Există, de asemenea, un sentiment de ambivalență și o luptă cu responsabilitățile de a fi adult. A fi într-o trupă de adulți îi lipsește adesea bucuria pură și pasiunea pe care obișnuiam să le experimentez mai demult în timp ce cântam ore în șir. Pentru a umple acest gol, am început să predau muzică, lucrând cu studenți la chitară de diferite vârste și cu trupe, iar asta a fost extrem de plină de satisfacții. Pot să explorez diferite stiluri muzicale, să mă joc cu oameni de diferite niveluri de calificare și să îmbrățișez personalitatea unică a fiecărui individ.

A lucra la un album, pe de altă parte, se simte mai mult ca o muncă obositoare. Nu am devenit muzician ca să simt că muncesc constant. (râde) Am un sentiment profund de responsabilitate față de muzică în sine ca entitate și, dacă nu mă conectez din toată inima cu ceea ce creez, se simte necinstit. Așa că am luat o pauză de la asta. Nu este prima dată când o fac. În timpul producției albumului „The Passing Light of Day”, am luat și o pauză de un an. Ajută să te îndepărtezi, să ai o altă perspectivă și apoi să te întorci la muzică cu urechi proaspete și un entuziasm reînnoit.

POS: Da, suntem în faza finală de pregătire, mai e nevoie de artwork și totul e gata. Dar trebuie să recunosc, pe măsură ce trupa a crescut, procesul a devenit mai complex. Când începi o trupă, cerul este limita și nu există așteptări sau presiuni externe. Ești liber să creezi orice îți dorești. Cu toate acestea, pe măsură ce timpul trece, nu poți să nu te întrebi dacă ceea ce produci este suficient sau dacă trebuie să răspundă anumitor tendințe populare de producție. Există acest conflict intern în care s-ar putea să vă gândiți să vă modelați sunetul pentru a se potrivi cu ceea ce le place oamenilor în prezent, chiar dacă dvs. personal nu vă plac acele tendințe. Este un act de echilibru și, uneori, mă lasă să mă simt neautentic.

POS: Exact, este o luptă constantă pentru a păstra acea conexiune autentică.

POS: Am format prima mea trupă la fragedă vârstă de 11 ani.

POS: Pe atunci, nu aveam platforme precum TikTok care să ne ocupe timpul. Muzica a fost locul nostru de joacă, modul nostru de a ne exprima.

POS: Absolut, să văd acele trupe pe scenă și în videoclipuri muzicale ne-a inspirat enorm. A aprins dorința de a face parte din ceva mai mare, de a avea propria noastră trupă și de a crea melodii care să rezoneze cu ceilalți.

POS: Absolut, obișnuiam să predau ore întregi în școală și, inițial, m-am gândit că atât cultura, cât și compoziția trupei ar putea dispărea din cauza atragerii faimei prin platforme precum YouTube și Instagram. Cu toate acestea, un moment plin de căldură mi-a schimbat perspectiva. În timp ce eu eram suplinitor la o școală, câțiva băieți tineri au bătut la ușă în pauza de prânz, întrebând dacă pot folosi camera pentru a cânta. Au început să lucreze la „Bohemian Rhapsody” după ce filmul a ajuns în cinematografe și m-a surprins că din acest punct de vedere cultura unei trupe va prospera mereu. Experiența unică pe care o câștigi din a fi într-o trupă este incomparabilă cu a sta singur, făcând muzică pe un computer. Există o recompensă specială în a face parte dintr-o trupă, o unitate de familie ciudată și disfuncțională.

În calitate de profesor pentru tinerii chitariști acum, sunt încă martor la aceeași pasiune și dăruire. Întotdeauna vor exista cei care se adâncesc în lumea muzicii, petrecând ore întregi exersând și revenind pentru a-și arăta progresul. De exemplu, am o elevă de clasa a șaptea care a vrut să cânte „Fade to Black” de la Metallica. La vârsta ei, eu nu puteam să-l cânt, dar eleva mea s-a întors săptămâna următoare și l-a cântat extraordinar. Este incredibil de satisfăcător să vezi că acel nivel de angajament și dragoste pentru muzică încă prosperă.

POS: Absolut, vor exista întotdeauna cei care își găsesc alinare și împlinire în ceva anume, cum ar fi muzica și cântatul la un instrument. Este reconfortant să observ că acea pasiune este încă vie în generația tânără. Chiar și la proprii mei copii. Inițial am crezut că nu sunt prea interesați de muzică, dar acum mă surprind luând diverse instrumente și dorind să exploreze totul. E destul de tare de văzut.

POS: Oh, ai perfecta dreptate! „Jesus Christ Superstar” a avut un impact asupra acelui album, mai ales în piesa „Foreword”. Cu toate acestea, trebuie să clarific că nu am luat în mod intenționat anumite părți și le-am introdus; a fost mai degrabă o influență organică ce s-a infiltrat în muzică.

POS: Da, prima mea experiență cu o operă rock a fost de fapt prin filmul „Jesus Christ Superstar”. Când eram copil, eram fascinat de profunzimea emoțională și de muzică. Deși simt că multe producții ale lui ratează ținta, ceea ce am remarcat a fost reprezentarea luptelor fiecărui personaj. Nu existau răufăcători clari; în schimb, a înfățișat oameni care încearcă să facă ceea ce credeau că este corect, ducând la un mare eșec, la fel ca în realitate. Această idee de a nu împărți lucrurile în bine și rău pur rezonează cu mine. Îmi plac poveștile în care răul ia naștere din intenții bune, făcându-l mai de înțeles pentru fiecare. Această influență poate fi văzută și în Pain of Salvation de la începuturi, unde semnăturile de timp ciudate au fost extrase din The Beatles și parțial din „Jesus Christ Superstar”. Mai târziu, influența Faith no More a adăugat trupei acel sunet orientat spre rock progresiv.

(râde) Îmi pare rău, tind să vorbesc prea mult.

POS: Într-adevăr, a oferit o performanță vocală atât de puternică, ceea ce a fost impresionant, având în vedere că unele dintre celelalte lucrări ale sale erau cântece religioase banale. Portretul lui Iuda m-a captivat la fiecare vizionare, iar interpretarea lui a continuat să crească în mine. Când a murit, am postat pe Facebook despre pierderea unuia dintre eroii mei în ceea ce privește vocea, dar, din păcate, a existat o agresiune inutilă din partea cuiva care a comparat-o cu a nu posta despre moartea altui muzician. Era un lucru ciudat pentru care să fii urât.

POS: Este destul de dificil să identificăm influențe specifice, deoarece uneori nu este o trupă întreagă, ci mai degrabă o anumită melodie sau chiar un mic pasaj dintr-o melodie care lasă un impact de durată. În calitate de muzicieni, descoperim aceste pepite de aur care rezonează cu noi și adesea ne influențează munca în mod subconștient. Este ca și cum am redescoperi melodii din copilărie care își găsesc inconștient drum în compozițiile noastre.

POS: Exact! Uneori, inspirația vine din surse dincolo de muzică, cum ar fi filme sau experiențe de viață. Pentru generația noastră, trupe precum Kiss au avut o prezență universală. Este fascinant cât de variate influențe pot converge și pot transmite emoții pe care le investim în muzica noastră. Deci, dacă cineva întreabă despre influențele noastre, cel mai concis răspuns ar fi „viața”.

POS: „Melodifestivalen” este ceva cu care am crescut și, în ciuda relației sale de dragoste-ura cu mulți, este ca o instituție care reunește oamenii. La un moment dat, am trimis o melodie, dar nu am primit niciun feedback. Apoi, în timpul înregistrărilor la „Road Salt”, din cauza unor probleme de distribuție, nu am putut lansa albumul. Într-o zi, un tip din managementul nostru anterioar din Suedia a sunat, spunând că reprezentantul „Melodifestivalen” a auzit o interpretare a „Undertow” dintr-un spectacol live și a vrut să trimitem niște muzică. Am făcut versiuni mai scurte ale „No Way”, „Sisters” și „To the Shoreline”, dar am trimis și „Road Salt”, crezând că nu l-ar alege din cauza simplității sale. Dar, spre surprinderea mea, au făcut-o.

În ciuda faptului că nu am compus o melodie specifică pentru concurs, ne-am distrat și ne-am păstrat stilul Pain of Salvation. Am cântat doar cu o orgă și voce, păstrând-o autentică. Am fost împotriva folosirii macaralelor și am preferat cadre în stilul clasic fotografic. Producătorului i-a plăcut ideea, deoarece tânjea după asemenea fotografii de calitate. A fost o experiență distractivă și aș face-o din nou, deși a doua oară a fost puțin reticentă ca propriul meu artist.

POS: Da, pentru prima, am ajuns în semifinale, dar am fost învinși de o regină a șlagărelor suedeză, interpretând ceea ce credeam că este cel mai slab cântec al ei. A fost o pierdere grea, dar ea este o legendă, așa că totul e bine.

POS: Din păcate, a doua oară, cred că m-am clasat pe ultimul loc. Este un fapt amuzant pe care îl împărtășesc adesea atunci când oamenii întreabă despre asta. Dar facem întotdeauna lucrurile în felul nostru unic, așa că s-ar putea ca Eurovision să nu fie potrivit pentru noi.

POS: Este foarte dificil, dar dacă oamenii ne votează, cine știe ce s-ar putea întâmpla!

POS: Obișnuiam să pictez, să desenez și să citesc mult. Am avut și o fascinație pentru fizică. Înainte de pandemie, mi-a plăcut să fac parkour și capoeira, dar acele activități au trebuit să fie suspendate din cauza pandemiei.