Noutăți și comunicate

9.7 RICHTER canta in deschiderea concertului Judas Priest la Romexpo

18 iunie 2015
9.7 RICHTER canta in deschiderea concertului Judas Priest la Romexpo
Miercuri, 01 iulie 2015, trupa 9.7 RICHTER cântă în deschiderea concertului Judas Priest. Accesul în Romexpo e permis de la orele 18:00, iar românii intră pe scenă de la ora 18.30 și vor fi urmați de Helloween. Un motiv în plus pentru rockerii punctuali, în intervalul orar 18.00 – 19.00, happy hour la bere draft: o bere gratis pentru una cumpărată.



Trupa 9.7 RICHTER, adică Cosmin Aioniță – voce, Adrian “Sinner” Rus - chitară, backing vocals, Lucian ”Trigger” Gruia – chitară, Marius Căliman – bass și Alex “Gomez” Dăscăloiu – tobe este una dintre puținele promotoare ale genului heavy metal modern din România, cu o abordare diversificată, un sunet adus la zi și infuențe atât clasice, cât și contemporane.

În mai 2010, 9.7 RICHTER lansează “Epicenter”, primul EP al formației, catalogat “cel mai solid material [de muzică metal] al anului 2010” de presa de specialitate. În octombrie 2013, în plin proces de producție a unui nou album de studio, 9.7 RICHTER e invitată să deschidă concertul Tim “Ripper” Owens (ex-Judas Priest, ex-Iced Earth, ex-Yngwie Malmsteen, Beyond Fear) din București. În primăvara anului 2014, filmările pentru primul videoclip sunt întrerupte temporar, la invitația Romanian Thrash Metal Club de a cânta pe aceeași scenă cu Virus, legenda thrash metal din UK. În iulie 2014 este lansat “Sinner”, un prim extras pe single de pe ceea ce urma sa fie noul album de studio 9.7 RICHTER, acompaniat de primul videoclip al trupei. “Sinner” s-a bucurat de un succes peste așteptări, cu difuzări la posturile de radio de profil și peste 17 000 de vizualizări pe YouTube. Vara lui 2014 marchează semnarea unui contract cu casa de discuri Universal Music Romania pentru publicarea viitorului album de studio “Ground Zero”, precum și deschiderea concertului Testament în București. În septembrie 2014, cu doar câteva zile înainte de apariția pe piață a albumului “Ground Zero”, 9.7 RICHTER lansează videoclipul cu versuri pentru piesa “Nine Point Seven”, cel de-al doilea single de pe noul album. Pe 8 octombrie 2014 este lansat lansat noul album “Ground Zero”, sub egida Universal Music Romania. Cu această ocazie, 9.7 RICHTER susține un concert special, alături de invitați din formațiile Trooper, Breathelast și Goodbye To Gravity, într-un club bucureștean. Lansarea noului album de studio “Ground Zero” a fost urmată de apariția celui de-al treilea single de pe disc, “Help Me”. În februarie 2015, în cadrul galei Maximum Rock Awards, “Ground Zero” a fost desemnat âștigător al categoriei “Best Romanian Metal Album”, în timp ce “Sinner” a triumfat la categoria “Best Romanian Rock/Metal Video”.



O reîntâlnire fabuloasă pentru generația anilor ’90, concertul Judas Priest de la Romexpo, avându-i ca invitați speciali pe cei de la Helloween este un moment special pentru ambele trupe. Și una, și alta promovează două albume noi – Helloween sărbătoresc 30 de ani de activitate cu “My God Given Right”, cel de-al 15 lea album de studio al nemților, iar titanii de la Judas Priest, care au ajuns la impresionanta sumă de 45 de milioane de discuri vândute în întreaga lume, rup scenă după scenă cu al lor “Redeemer of Souls Tour”.



Biletele costă 130 (Zona B), 190 (Zona A) sau 270 lei (Golden Ring), în funcție de distanța față de scenă. Se pot cumpăra online pe http://www.eventim.ro, sau prin rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Cărturești). Biletele pot fi achizitionate și în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă, nr. 15.


Eveniment Facebook: https://www.facebook.com/events/1545004545760455/
http://www.97richter.com
http://www.facebook.com/97richterband
http://www.youtube.com/97richterband


Evenimente recomandate

Top