Noutăți și comunicate

Concert Bucovina la Serbarile Bistritei medievale 2016

26 iunie 2016
Concert Bucovina la Serbarile Bistritei medievale 2016
În perioada 24-26 iunie 2016 se va desfășura ediția a X-a a Serbărilor Bistriței Medievale în miezul Cetății Bistriței, acolo unde istoria de opt veacuri a orașului a fost redescoperită de festivalul medieval. Dar și Cetatea Bistriței și-a descoperit tinerii care o iubesc și care i-au dăruit la edițiile precedente viață, născută din devotamentul și imaginația lor și care s-au reunit în trupele „Nosa”, „Sirius” și „Străjerii Cetății Bistrița”.

O premieră propusă de ediția a X-a a Serbărilor Bistriței Medievale o va reprezenta prezența pe scena festivalului a formației germane Farfarello, care își va lansa cel mai recent album la Centrul German Bistrița în prima seară a festivalului și va susține un concert extraordinar sâmbătă, 25 iunie, pe scena mare.

A doua premieră, pentru festival și pentru spațiul public bistrițean va fi proiecția video mapping 3D, care va încheia manifestările duminică, 26 iunie.

Animația cavalerească va fi asigurată de Paladinii de Terra Medies, conduși de Cavalerul Ioan de Siebenburgen și de Ordinul Cavalerilor Lup, aflat sub porunca Marelui Lup Liviu Pancu. Iar după doi ani de absență se întorc acasă și Străjerii Cetății Bistrița! Cu toții vor susține secvențe din scenariile istorice derulate de-a lungul edițiilor anterioare ale festivalului medieval.

Curtea comedianților revine în Cetatea Bistriței cu secvențele sale de teatru medieval stradal interactiv și muzicale, iar în miezul cetății, între meșterii de la Târgul Medieval își vor instala atelierele artistice bucureștenii de la Åžcoala de Arte Medievale (Medieval Art), gata să îi inițieze pe tineri în artele frumoase și să-i îmbrace pe cei mai entuziaști în straie medievale de cavaleri, domnițe sau patricieni.

Animația stradală va fi însuflețită de dansurile domnițelor de la Nosa și reprezentațiile cu foc ale trupei Sirius, care vor prezenta împreună cu trupa de muzică medievală Bordo Åžarkany din Ungaria povestea fantastică „Domnița și Dragonul”. În peregrinare muzicală prin Cetatea Bistriței se va afla și formația Truverii, care va aduce cu sine și muzica și poezia comedianților Marelui Will. Nu vor lipsi din miezul cetății statuile vivante ale Teatrului Scena, iar medieșenii de la Fire Dream vor lumina cetatea în noapte cu spectacolul lor de foc.

Menestrelii Veacului XXI vor fi în acest an muzicienii formației Bucovina, atât de iubiți de tânăra generație din cetăților românești de pretutindeni!

Serbările Bistriței Medievale 2016 sunt organizate de Centrul Cultural Municipal Bistrița și Asociația Culturală Bistrița Medievală, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bistrița și al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin Complexul Muzeal Județean.

Sponsor principalKaufland.
Sponsori: Leoni, Betty Ice, Mis Grup Lunca Ilvei, Hotel Metropolis, Pombis, Pizzeria Tonight, Izvorul Minunilor, Salonul Cârlionț.
Parteneri media: Bistrița Culturală, Agerpres, Radio România Cluj, TV Bistrița, AS TV, Radio Someș, Radio Transilvania, Bistrițeanul.ro, Mesagerul de Bistrița-Năsăud, Zile și Nopți, Răsunetul, Bistrița News, Calendar evenimente, Gazeta de Bistrița, e-Zine.

Mai multe informații pe site-ul http://www.bistritamedievala.ro





Evenimente recomandate

Top