Noutăți și comunicate

Concert Trooper in club Quantic - lansare album Stefan cel Mare - Poemele Moldovei

16 februarie 2019
Concert Trooper in club Quantic - lansare album Stefan cel Mare - Poemele Moldovei
Sâmbătă, 16 februarie 2019, de la ora 20:00, Trooper va lansa noul album intitulat "Ştefan cel Mare - Poemele Moldovei", printr-un concert special în Club Quantic.

Trooper le-a pregătit fanilor săi o mare surpriză: un album nou, mult așteptat, şi o lansare unicat în Bucureşti.

"Ştefan cel Mare - Poemele Moldovei" reprezintă o opera rock, a doua după "Vlad Țepes - Poemele Valahiei".

"Atunci când am lansat 'Vlad Țepes', în 2009, aveam în minte să facă parte dintr-o trilogie, însa fară să forțăm apariția următoarelor albume. Aşa că acum, după aproape 10 ani, a sosit momentul să punem pe piață partea a doua. Avem o istorie interesantă, avem personaje istorice care au participat la construcția Europei aşa cum o ştim astăzi. Astăzi, mulți oameni nu mai conștientizează că fară trecut nu poți avea viitor. Pe noi ne-au inspirat mereu personajele istorice, am fost fascinați de trecut și de poveștile care au creat prezentul", spune Alin Dincă, solistul Trooper.

Lansarea din București a albumului "Ştefan cel Mare - Poemele Moldovei" va fi una cu totul specială. Trooper va avea decoruri spectaculoase şi invitați celebri la această sărbătoare ce se anunță unică. "Vrem să construim o poveste, să îi facem pe cei din public să plece într-o călătorie alături de noi. Am folosit toate oportunitățile oferite de muzică pentru a încerca să proiectam efectiv imagini prin note", a mai adăugat solistul.

Noul albumul a apărut pe piață din 1 septembrie 2018, urmând ca lansarea în Bucureşti să aibă loc pe 16 februarie 2019, în Club Quantic, de la ora 20.00.
Prețul biletelor este de 30 de lei în presale şi de 50 de lei în ziua concertului.
Biletele pot fi achiziționate online pe iabilet.ro.


Evenimente recomandate

Top