Noutăți și comunicate

Concert White Walls, Breathelast, W3 4R3 NUM83R5, COD si Adi Tabacaru in club Fabrica

25 noiembrie 2017
Concert White Walls, Breathelast, W3 4R3 NUM83R5, COD si Adi Tabacaru in club Fabrica
După ce anul 2017 a fost unul plin de turnee, iată că formația constănțeană WHITE WALLS încheie perioada concertelor cu un eveniment ca între prieteni –„One Night With Friends For A While” – alături de trupele BREATHELAST, W3 4R3 NUM83R5 și COD, cu o apariție specială a toboșarului Adi Tăbăcaru.

Evenimentul va avea loc în data de 25 noiembrie 2017 în club Fabrica din București și reprezintă ultima cântare a trupei White Walls până la lansarea celui de-al treilea album din carieră, cel mai probabil în toamna anului 2018.

Biletele pot fi achiziționate online pe http://www.AmBilet.ro la prețul de 20 lei, iar în seara evenimentului, acestea vor putea fi găsite la intrare, la prețul de 30 lei (în limita biletelor disponibile).

Event: White Walls, Breathelast, W3 4r3 Num83r5, COD / club Fabrica



W3 4R3 NUM83R5

W3 4R3 NUM83R5 reprezintă, într-un fel, continuarea defunctului proiect Deliver The God, prin prisma faptului că în trupa sunt 3 foști membri (Alinesku, Cripi si Silviu) care au continuat cu o abordare muzicală mult mai melodica, stilul fiind un melodic metalcore, cu riffuri groovy si cu breakdownuri catchy completate de FX samples.

După ce în toamna anului 2016 s-a produs prima schimbare de componență, iată că la finalul lunii august 2017, colaborarea cu Silviu la voce s-a încheiat, astfel încât trupa a cooptat un membru nou, Andrei Dusca. Totodata, membrii au decis demararea înregistrărilor primului album W3 4R3 NUM83R5, care va conține șapte piese, proces în curs, și lansarea a doua videoclipuri. Albumul este preconizat să fie lansat în primăvara anului 2018.



BREATHELAST

Fondată în anul 2010, trupa Breathelast și-a început activitatea cu un line-up și stil muzical diferit (Nu-Metal / Aternative), schimbarea venind odată cu plecarea toboșarului și basistului din trupă, ceea ce a determinat o reinventare atât a sound-ului Breathlast, cât și a componenței.

Cu membri având un background din zone diferite ale underground-ului, Breathelast a concertat de-a lungul timpului cu trupe precum Born From Pain, Veil Of Maya, Give ‘em Blood și multe altele.



ADI TÄ‚BÄ‚CARU

Absolvent de Master al Universității de muzică din București, Adrian este recunoscut ca toboșar, producător și compozitor pentru formațiile Taine și Souptrip.

Proiectul solo al lui Adrian este o sinergie între muzică, lumină și imagine, unde toate aceste elemente, perfect sincronizate, se contopesc într-o experiență audio-vizuală unică, ghidată de o varietate de culori și de structuri ritmice, împletite cu o diversă fuziune de stiluri muzicale ce pornește de la muzică clasică, Fusion-Jazz, Prog. Rock până la muzică Electronică și Dubstep

Anul trecut, Adrian a reprezentat România la Warsaw Drum Festival, iar de-a lungul timpului, acesta a colaborat cu mai mulți artiști bine cunoscuți in România și Israel, precum Adrian Buciu-flaut, Mandela Gajol-flaut, Andreea Timiras-cello, Tom Brandus-pian, Petre Iftimie-chitară, Andrei Popa-chitară, Dragoș Crețu-voce si Itamar Meir-didgeridoo.



COD

COD este o trupă stabilită în București ce aduce pe scena românească un sound original cu influențe de un amestec fin al stilurilor, precum southern și stoner rock, cu urme de senzatie grunge.
Formata in Târgoviște în anul 2003, trupa a trecut prin diferite schimbări atât din punct de vedere al membrilor săi, cât și din punct de vedere al stilului abordat (pornind de la heavy metal și hard rock). Aceste călătorii au definitivat stilul pe care îl reprezintă C.O.D. în prezent.



Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top