Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
In perioada 27-29 septembrie 2013 are loc prima ediție a festivalului moto Rock Wheel pe Aerodromul Comana. Motocicliștii din întreaga țară (și nu numai) sunt așteptați la distracție, indiferent de genul de motocicletă sau de nivelul de experiență.
OBIECTIVE
Printre temele principale ale festivalului Rock Wheel se află înlesnirea contactului începătorilor cu lumea moto și îmbunătățirea siguranței rutiere și a responsabilității sociale.
ACTIVITATI Se vor organiza concursuri, în care cei care doresc își vor putea etala abilitățile de pilotaj pe motocicleta personală - mers încet, slalom, burnout si skandenberg moto. Și motocicletele devin vedetele în concursurile care premiază cea mai frumoasă și cea mai zgomotoasă motocicletă. Pentru concursurile de burnout și zgomot, firme specializate vor asigura pneuri adecvate și măsurători sonometrice, iar Scoala de Soferi TEO va supraveghea si arbitra.
Spectacolul va fi asigurat de demonstrațiile de stunt riding și motocros, efectuate de specialiști ai acestor discipline. Fiecare din motociclistii cu renume care vor face demonstratii, vor lua cuvantul si le vor transmite participantilor la eveniment mesajele: Strada nu e circuit! Prioritatea nu este optionala! Tine farul aprins! si multe altele. Mesaje sustinute de prezenta Politiei Rutiere Romane.
Atât sâmbătă, cât și duminică Asociația React va ține cursuri de prim ajutor, deosebit de utile pentru motocicliști, unde participanții vor primi explicații detaliate de la personal calificat și vor putea exersa tehnici și manevre care le-ar putea salva viața atât lor, cât și colegilor de drum.
În prima parte a zilei de sâmbătă, motocicliștii sunt așteptați să doneze sânge în scopuri caritabile. Recoltările vor fi făcute de Asociația React, care va aduce la fața locului un car mobil de recoltare de ultimă generație.
Asociatia Complex Care le va oferi motociclistilor masaje terapuetice, kineto terapie si fizio terapie, precum si cursuri de miscare corecta si de igiena miscarii.
De asemenea, se va organiza o licitatie cu scop caritabil. Vor fi licitate tricouri pictate manual cu teme moto, iar suma stransa va fi donata unor cazuri speciale de copii bolnavi.
Pe întreg parcursul festivalului, motocicliștii prezenți vor putea profita de ofertele distribuitorilor de echipamente, accesorii și consumabile moto, precum și ale atelierelor de service moto, în zona de expoziție.
Concursuri:
Indemanare
Burnout
Zgomot
Skandenberg moto
Enduro
Cea mai frumoasa motocicleta
Alte activitati:
Donare de sange
Prim ajutor - cursuri
Miscare - cursuri
Zboruri de agrement cu motodeltaplan
Bricolaj - workshop si concurs cu premii
Airsoft - spatiu de tir si tombola
Licitatie caritabila de tricouri pictate manual
LINEUP Sâmbătă seara distracția va fi asigurată de concerte ale formațiilor consacrate deja în rândul motocicliștilor:
Changing Skins
First Division
9, 7 Richter
Negativ
S.I.T.A.
Halo.
Festivalul, organizat de Asociația Moto Începători și woobicha.ro, se va desfășura într-un spațiu de 18.000 metri pătrați, cu loc pentru parcare și campare, zonă de concursuri și demonstrații, prezentare și vânzare de echipamente și accesorii, baruri, mese, scenă și dans.
Asociația Moto Începători așteaptă toți motocicliștii actuali sau viitori pe Aerodromul Comana, in perioada 27-29 septembrie!
Rock Wheel Moto Festival - Eveniment creat de Asociatia Moto Începători (http://www.motoincepatori.ro) și Woobicha (http://www.woobicha.ro), in parteneriat cu Clubul Sportiv Moto Fly si sprijinul Primariei Comana, sustinut de Mymoto.ro.