Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Doomsday Astronaut vor deschide concertul E-AN-NA din club Quantic
9 mai 2023
Doomsday Astronaut este trupa care va deschide concertul E-AN-NA din Club Quantic din București, de vineri, 19 mai 2023, de la ora 20:00.
Doomsday Astronaut este o trupă instrumentală de metal progresiv din Sibiu, care a fost formată în luna februarie 2022 de ctre chitaristul Waqas Ahmed. Înainte de formarea trupei, acesta a lansat două albume: Doomsday Astronaut (2020) & A perpetual Winter (2021) ca și artist solo, scopul formației fiind aducerea muzicii în fața unui public.
Deși trupa este la început, aceasta deja a câștigat la Posada Rock 2022 în fața a 38 de trupe, impresionând prin cunoștințele tehnice și compoziții memorabile. După o vară de festivaluri, trupa intenționează sa scoată al treilea album pe care o sa-l cânte în toamnă.
Suntem nerăbdători să cântăm un concert special alături de ei pe 19 mai la București în Quantic.au spus cei de la E-AN-NA.