Joi, 16 mai 2019, îndrăgitul violonist și compozitor Edvin Marton se întoarce pe scena Sălii Palatului din București, alături de orchestra sa, cu un nou show intitulat The RockSymphony. Artistul a pregătit un repertoriu vast, de la Vivaldi și până la hit-urile trupei Metallica.
În cadrul concertului de la Sala Palatului, artistul va interpreta celebre melodii rock pe faimoasa vioară Stradivarius Ex Auer, evaluată la 7 milioane de dolari. Datorită valorii sale, vioara călătorește în permanență alături de cel puțin doi bodyguarzi.
Născut într-o familie cu înclinații muzicale, Edvin Marton a început să ia lecții de vioară de la 5 ani. La 8 ani a fost admis la una dintre școlile pentru cei mai talentați muzicieni, Central Tchaikovsky Music School din Moscova.
A dat primul concert important la vârsta de 12 ani, împreună cu Orchestra Simfonică din Moscova. La 17 ani și-a început studiile la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, iar în 1993 a devenit tânărul solist al National Philharmonic Concert Agency din Ungaria.
Conform etichetei originale, vioara la care cântă în prezent Edvin Marton a fost realizată în anul 1699. Aceasta reprezintă un exemplu perfect al instrumentelor de tip "long pattern" produse de Antonio Stradivari între 1690 și 1700. Perfecțiunea meșteșugului și eleganța plină de stil a acestor viori este evidențiată în cazul Ex Auer prin alegerea făcută în ceea ce privește lemnul. Modelul natural al acestuia, combinat cu lacul de culoarea rubinului, îi subliniază frumusețea și liniile perfecte.
Câștigător al unui premiu Emmy pentru cea mai bună compoziție originală, Edvin Marton a cucerit audiența internațională după colaborarea cu patinatorul rus Evgeni Plushenko și după câștigarea concursului Eurovision în anul 2008, alături de Dima Bilan.
În toamna anului trecut, Edvin a fost invitat să participe în calitate de jurat în cadrul celei de-a 18-a ediții a celui mai mare festival internațional de interpretare din România - Cerbul de Aur. Recitalul său din Piața Sfatului din Brașov a primit aprecierea numerosului public prezent la eveniment, dar și a telespectatorilor de acasă.
Pentru 16 mai, Edvin promite cel mai electrizant show de până acum, o fuziune între clasic și rock menită să hipnotizeze publicul încă de la primele acorduri.
Biletele au fost puse în vânzare la prețuri ce variază între 50 lei și 300 lei, în funcție de categoria de loc și se pot achiziționa online pe www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro - Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Expirat Halele Carol (în intervalul orar:18:00-22:00), Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și pe terminalele self-service SelfPay din toată țara.