Noutăți și comunicate

FESTIVALUL CELTIC TRANSILVANIA ediția a VII-a, 21-23 iulie 2023, Băile Figa

5 iunie 2023
FESTIVALUL CELTIC TRANSILVANIA ediția a VII-a, 21-23 iulie 2023, Băile Figa
Festivalul Celtic Transilvania, ediția a VII-a este o experiență de vacanță magică, completă, un weekend de vis "all inclusive".
Încă nu ai aflat? Cel mai fain și mai friendly festival din România va avea loc în perioada 21-23 iulie 2023 la Băile Figa,orașul Beclean, județul Bistrița-Năsăud, în inima Transilvaniei.
Cel mai ieftin festival din România sub raportul calitate preț, pentru ceea ce aveți la dispoziție în 3 zile de vis.

Un festival pentru întreaga famile, de la nepoți la bunici. Un festival la care e fain să mergi cu o gașcă cât mai numeroasă.
au transmis organizatorii festivalului
În cadrul acestei experiențe veți avea parte de un festival rock cu trupe de legendă, străine și românești, câteva în premieră în România: Grave Digger, CORVUS CORAX (Era Metallum Show), SKYCLAD, Dirty Shirt, Wolfarian, Aether, Bucovina, dordeduh, Varang Nord, Truda, E-an-na, Bucium, Kempes, GAV și Zgripsorum.

Tot la Festivalul Celtic Transilvania veți face o călătorie în istoria antică a Transilvaniei, alături de câteva dintre cele mai bune grupări de reconstituire istorică: Omnis Barbariaia, Terra Dacica Aeterna, Historia Renascita, Asociația Culturală Istoria Interactivă Petrodava, Amicii Muzeului Zalau și Celtic Heritage Society Burgas.

Iubitorii de motociclete vor putea să admire sau să participe la parada moto care va străbate orașul de la un capăt la altul.

Sâmbătă noaptea vom avea parte de un show pirotehnic și jonglerii cu foc alături de Deep6 Project

Ia-ți cu tine adrenalina și vei putea să zbori cu balonul și chiar să sari din el! Zbor de agrement și bungee jumping din balon cu aer cald oferit de către AX!Sport din Bulgaria.

Laser Tag Fonix Cluj Napoca de asemenea te provoacă să iți invingi adversarii pe câmpul de luptă de la Figa.

De asemenea, în apropierea locației festivalului la se află Herghelia Beclean, renumită în Europa pentru caii crescuți aici. Se poate vizita.

Iubiți drumețiile in natură? Nimic mai simplu, pădurea ne înconjoară și vă așteaptă să o explorați.

Tot aici puteți vedea situl arheologic de exploatare a sării cu datat cca 3000 ÎH, unul dintre cele mai reprezentative din Europa.

Am lăsat ce-i mai bun la urmă, cireașa de pe tort, perla coroanei: Băile Figa.

Aici vă puteți relaxa în piscine cu apă dulce sau sărată, caldă sau rece, după placul fiecăruia.

La Băile Figa puteți face împachetări cu nămol terapeutic, aerosoli salini sau băi de soare, piscine cu apă dulce și sărată, caldă și rece, topogane, etc, și Centrul recreativ Legacy (bazine încălzite, jacuzzi, spa, saună, bowling, sală fitness, etc) situat tot lângă locația festivalului,

Pentru un plus de distracție și adrenalină vă stau la dispoziție câteva tobogane cu apă de mărimi diferite.

Festivalul Celtic Transilvania este unicul eveniment de acest gen din România și chiar din estul Europei care vă oferă atâtea alternative de distracție.

Un festival ”Family friendly”. Poți veni și cu bunicu”, copilu”, cățelu” și pisicu”.

Copiii cu vârsta sub 12 ani au acces gratuit însoțiți de un adult plătitor de bilet.

Persoanele cu dizabilități au acces gratuit!

Transportul de la Beclean la Figa se va face foarte ușor deoarece începând cu anul 2021 în oraș funcționează rețeaua de transport public cu autobuze electrice. De asemenea aveți posibilitatea de a închiria o bicicletă, clasică sau electrică.

Partea de alimentație și băuturi din cadrul festivalului va fi una de calitate și cu prețuri decente, așa cum v-am obișnuit la edițiile anterioare.

Un festival care nu trebuie să îl ratezi în 2023. Cine a fost o dată la Festivalul Celtic Transilvania va reveni în fiecare an, garantat!

Pentru mai multe detalii legate de organizare, regulament de acces, formații și program accesați site-ul www.festivalulceltictransilvania.ro si paginile noastre de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, TikTok)

Biletele sunt pus în vânzare pe platformele www.ambilet.ro, www.iabilet.ro, www.bilete.ro, www.extasy.ro.


Evenimente recomandate

Top