Noutăți și comunicate

Fjord si Black Glass alaturi de EchO si Plateau Sigma pentru concertul din Subsol Club, Brasov

31 octombrie 2014
Fjord si Black Glass alaturi de EchO si Plateau Sigma pentru concertul din Subsol Club, Brasov
Duminica, 9 noiembrie 2014, in Subsol Club din Brasov concertul anuntat cu EchO si Plateau Sigma ia valente de mic festival, acestor trupe alaturindu-se alte 2. Prima dintre ele se numeste Fjord din Bucuresti iar cealalta, Black Glass din Brasov, completeaza seara si in acelasi timp deschid evenimentul mult asteptat de catre fanii brasoveni. Muzica semnată Fjord este rezultatul unui mix de genuri precum post metal, post rock, melodic death metal sau melodic black metal și creează senzația unui sound care, prin nelimitarea lui, livrează trăiri, sentimente și concepte deosebite.

https://www.youtube.com/watch?v=qWxo7Kr_Ffo



Cei de la Black Glass se prezinta singuri prin urmatoarele:

Procesul alchimic al sticlei negre - Biografia trupei Blackglass

Majoritatea trupelor mari sunt formate în jurul unei personalități creatoare care compune, scrie versuri și organizează ansamblul muzical. Ce te faci, însă, când ai o trupă în care fiecare membru are viziunea sa muzicală, fiecare compune și fiecare scrie? Mulți ar spune că o astfel de încercare este sortită pieirii, pentru că niciodată nu se va ajunge la o unitate între componenți. Totuși, într-un Brașov post-revoluționar, încremenit în cronocid, există Blackglass, un compus atipic, creat de câțiva ani buni (vreo 4 ani), a cărui influență a început să se simtă abia de curand, după ce experimentul a ajuns în forma finală (de acum 1 an). Când adaugi pe o bază muzicală creată prin studiu îndelungat o picatură de Moașa « Ciocan » Vlad, o linguriță de Demianovski « Vladi » Vladimir și o felie fină de Henter « cu ură ! » Cristian, obții un cocktail unic de influențe între care se creează legături foarte puternice. Despre ce influențe este vorba? Asemenea unui Zerg, Blackglass continuă să evolueze cu fiecare piesă și cu fiecare concert, refuzând să urmeze orice cale bătătorită când vine vorba de gen muzical. Până acum au înglobat genuri precum Stoner Metal, Thrash, Black Metal, Melodic Death și chiar și fragmente de gene de Industrial și Disco, toate făcând parte din corpusul muzical, fiecare mutație manifestându-se neașteptat. Anticiparea nu își are loc în piesele Blackglass, care caută să surprindă ascultătorii cu fiecare pasaj muzical. De ce este nevoie de asta? Pentru că cei trei membrii își propun să creeze un compus muzical nou, un sunet nou, un sunet original, refuzând să meargă pe calea deja explorată.

Ce își propune acest organism sonor numit Blackglass? Să spargă sticla! Conceptul de « Blackglass » reprezintă încremenirea într-un anumit gen muzical, un anumit cadru mental, într-o anumită gândire politică și culturală și nu în ultimul rând, încremenirea în dezinformare și indiferență. Intr-o tară post-comunistă, post 89, libertatea pare să tindă înspre haos, batjocură, dependență, nesimțire și indiferență (și știrile de zi cu zi confirmă aceste suspiciuni). Geamul negru este oglinda, sau mai degrabă o « casă a oglinzilor » în care suntem închiși cu reflexiile noastre înnegrite, cu niște imagini false (sau deformate, sau preconcepute) despre cine ar trebui să fim. Blackglass își propun să evadeze din acest mediu arid și să ne arate că geamul poate fi spart oricând, că libertatea poate fi înțeleasă și altfel și poate fi folosită pentru a informa corect și a crea, pentru a avea pasiuni și pentru a forma oameni noi, cu o gândire diferită, inovatoare. La fel ca influențele muzicale ale trupei, temele lirice sunt, la rândul lor, foarte variate, de la crimele comunismului la personaje din jocuri pe computer, de la teme biblice la frumuseți feminine, de la antropologie și psihologie socială la fenomene geologice, de la știri și emisiuni T.V. la experiențe revelatoare, război, foamete, revoluție.

Blackglass sunt cei care caută să spargă sticla neagră, să simtă, să trăiască și să înțeleagă cât mai mult, pentru a putea să dăruiască cunoașterea, simțirea și experienta pe care o absorb. Sfatul lor : Nu vă pierdeți timpul, informați-vă corect și spargeți sticla neagră care vă ține mintea captivă.



Trupa EchO (It) revine in Romania alături de Plateau Sigma (It) într-un turneu ce are ca puncte de oprire și trei orașe din România: 7 nov - Câmpulung, Pub Rock, 8 nov - București, Question Mark și 9 nov - Brașov, Subsol Club.

Suport trupe: 15 lei.



(EchO)
https://www.youtube.com/watch?v=CFbKXI6ua48
https://www.facebook.com/echoband.official/timeline



Plateau Sigma
https://www.youtube.com/watch?v=db7uK_yWaIM
https://www.facebook.com/pages/Plateau-Sigma-/104328782974721



Fjord
https://www.facebook.com/FjordBandRo?fref=ts



Black Glass
https://www.facebook.com/pages/Blackglass/144209299098107?ref=hl



Official Fb event page:
https://www.facebook.com/events/825968097434992/?fref=ts

Eveniment recomandat si sustinut, de: https://www.facebook.com/RomanianRockRadio?ref=hl


Evenimente recomandate

Top