Noutăți și comunicate

OldGreen, Luna Amara, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte si Heaven Shall Burn la Tuborg GreenFest powered by Rock The City

30 mai 2012
OldGreen, Luna Amara, Timpuri Noi, Celelalte Cuvinte si Heaven Shall Burn la Tuborg GreenFest powered by Rock The City
Organizatorii Tuborg GreenFest powered by Rock The City au finalizat lista trupelor care vor cânta în prima zi a festivalului. Vineri 29 iunie 2012, scena va aparține succesiv trupelor românești OldGreen, Luna Amară și Timpuri Noi, iar capetele de afiș ale serii vor fi trupele CELELALTE CUVINTE și HEAVEN SHALL BURN (Germania).


Tuborg GreenFest powered by Rock The City a pregătit un show senzațional și prezintă line-up-ul din prima zi de festival.

"Suntem extrem de încântați de cum se concretizează programul acestei ediții de Tuborg GreenFest și așteptăm cu nerăbdare reacțiile iubitorilor de muzică de calitate. Tuborg este partenerul de încredere al reprezentațiilor de muzică live, iar consumatorii s-au obișnuit deja ca orice eveniment marca Tuborg să fie unul memorabil și plin de energie. Sperăm ca noutățile programului să ne aducă din ce în ce mai mulți participanți" a declarat Doron Zilberstein, Vice-Președinte de Marketing, URBB.


2-OldGreen_Luna_Amara_Timpuri__ppGec8ym3V.jpg
Capul de afiș al primei seri de festival este trupa germană HEAVEN SHALL BURN. Originar din Turingia, cvintetul s-a format în 1996 și a cunoscut succesul în anul 1998, odată cu lansarea EP-ului In Battle There Is No Law. Au urmat apoi albumele Asunder (2000), Whatever It May Take (2002), Antigone (2004), Deaf to Our Prayers (2006), care au transformat formația într-un adevărat fenomen. HEAVEN SHALL BURN a cucerit publicul din Germania și apoi din întreaga lume cu un stil muzical agresiv (trash metal, metalcore, deathcore și death metal) și versuri ce militează în special împotriva rasismului și a inechității sociale în general. Muzica trupei abordează inclusiv teme filosofice, în raport cu o serie de concepte și percepte laice.

În 2008, trupa a lansat albumul Iconoclast (Part 1: The Final Resistance), care i-a adus consacrarea definitivă la nivel mondial. A urmat un DVD, intitulat Bildersturm - Iconoclast II (The Visual Resistance), material ce dezvăluie incredibila energie a concertelor HEAVEN SHALL BURN, conținând înregistrări de la concerte din Germania și Austria. Cel mai recent material de studio al trupei este Invictus (Iconoclast III), lansat în mai 2010 simultan în Germania și Statele Unite ale Americii.

3-OldGreen_Luna_Amara_Timpuri__PcbjmyK4.jpg
CELELALTE CUVINTE, trupa-legendă a rock-ului românesc se prezintă în fața publicului din întreaga țară la Tuborg GreenFest powered by Rock The City, după ce a umplut Sala Palatului, la concertul aniversar de 30 de ani. Cu o componență stabilă de peste două decenii, CELELALTE CUVINTE reușește să se reinventeze permanent, în perfectă coerență cu calitatea muzicală care a consacrat trupa. 

Istoria trupei pornește în 1976 la Oradea, unde liceenii Marcel Breazu, Leontin Iovan și Călin Pop, au avut ideea formării unui grup intitulat Sonic. Ulterior, numele trupei a fost schimbat, iar actul de naștere oficial al trupei este înregistrat în 1981, când componenții erau deja pe băncile facultății și au susținut un concert la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara.

CELELALTE CUVINTE datorează o bună parte din succesul pe care l-au avut la început, actorului și realizatorului de emisiuni radio și TV Florian Pittiș. Acesta i-a remarcat în 1984 și a introdus înregistrări ale trupei pe un material discografic realizat de casa Electrecord.

Opt albume mai târziu, CELELALTE CUVINTE este una dintre cele mai longevive trupe rock din România, care și-a păstrat de-a lungul timpului atât componența, cât și stilul. Anul trecut, formația a sărbătorit trei decenii de activitate printr-un turneu național ce a culminat cu spectacolul desfășurat la Sala Palatului din București, la care au asistat peste 4.000 de fani.

 
4-OldGreen_Luna_Amara_Timpuri__3wRsbsOZs.jpg
TIMPURI NOI este o altă formație fără de care istoria rock-ului românesc ar avea cu mult mai puține pagini, invitată în prima seară a festivalului Tuborg GreenFest powered by Rock The City.

Având la bază texte nonconformiste și energia debordantă a chitaristului Dan Iliescu, devenit simbolul trupei, TIMPURI NOI are fani din multe generații. Din 1983, când a debutat și până astăzi, trupa a trecut prin diverse avataruri, funcționând chiar în afara legii în perioada regimului comunist, datorită versurilor considerate subversive. Schimbarea de regim din 1989 aduce formația în prim-plan, iar după lansarea albumului Timpuri Noi în 1992 și a materialului Unplugged (1994), formația cunoaște un maxim de popularitate. Publicațiile vremii și majoritatea posturilor de radio creditau TIMPURI NOI ca fiind cea mai populară trupă din România la mijlocul anilor ʹ90.

După mai multe episoade zbuciumate, presărate cu despărțiri, regrupări, TIMPURI NOI a strâns rândurile în jurul lui Dan Iliescu și a lansat chiar în luna mai a acestui an un nou album, intitulat Deschide-ți Mintea!, pe care îl va promova și în cadrul festivalului.

 
5-OldGreen_Luna_Amara_Timpuri__xBJfJPO05.jpg
Avand experiența scenelor mari, LUNA AMARÄ‚ vine la Tuborg GrenFest după ce a împărțit scena cu trupe ca Faith No More, Clawfinger, Incubus, Paradise Lost, Exploited, Apocalyptica, HIM, Alice In Chains sau Rammstein, în cadrul unor festivaluri de calibru precum Sziget Festival (Budapesta), Peninsula (Târgu-Mureș) sau Sonisphere (București). La doisprezece ani de carieră, LUNA AMARÄ‚ este una dintre cele mai iubite trupe rock din România.

Cel mai recent material de studio al trupei este Pietre în Alb lansat anul trecut. Albumul a fost primit cu entuziasm de public și apreciat de critici.

 
6-OldGreen_Luna_Amara_Timpuri__WJcwGXAHK.jpg
Seara va fi deschisă de OLDGREEN, o trupă tânără, înființată în 2009. Formația și-a demonstrat valoarea ajungând printre cele trei finaliste ale concursului organizat de Rock FM și D&D East Entertainment - Wanted: Demo and Live în 2011, la care au participat circa 100 de formații. Miza concursului a fost una cu greutate: șansa unui debut spectacol, în deschiderea uneia dintre cele mai bune trupe rock din lume, Bon Jovi.

 
Cei cinci muzicieni care compun trupa au la bază studii muzicale și vor să demonstreze că merită onoarea de a cânta pe marea scenă a Tuborg GreenFest powered by Rock The City, alături de invitați de marcă din țară și străinătate.


Cel mai mare festival al verii, Tuborg GreenFest powered by Rock The City, aduce trupe de referință ale rock-ului mondial în recitaluri extraordinare. După ce a făcut înconjurul Europei alături de artiști și trupe de renume mondial, Tuborg GreenFest promite să aducă în România în parteneriat cu Rock the City o atmosferă incendiară garantată de muzică live, experiența unică și Tuborg, berea cea mai implicată în muzică.

Biletele pentru Tuborg GreenFest powered by Rock The City sunt puse în vânzare prin rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și pe http://www.eventim.ro.

Vă reamintim de prețurile promoționale - Discounted Early Bird -  valabile până în data de 31 mai 2012, inclusiv!

Toate informațiile legate de festival le puteți găsi și pe pagina noastră de Facebook, http://www.facebook.com/TuborgGreenfest2012.

Sursa : Gala MGMT & PR


Evenimente recomandate

Top