17 - 19 octombrie 2022
Pentru un muzician ca Marius Luca („Bubu” pentru fanii săi), eticheta de „legendă a rock-ului românesc” este asemeni unui Pat al lui Procust. Nu pentru că nu ar merita-o: Bubu a fost membru fondator al formației Compact, căreia i-a dat și numele, a făcut parte din Metropol Group și și-a pus stilistic amprenta pe cel de-al treilea album al formației (considerat de mulți ca fiind și cel mai valoros al acesteia), a format și a condus trupa Metrock, care a cutreierat, precum o cometă, sălile de concerte ale României la începutul anilor 1980, lăsând în urmă unul dintre albumele fanion ale hard-ului românesc.
Dar în același timp, o astfel de etichetă nu se potrivește eticii și stilului pe care Luca le-a construit și urmat pe parcursul lungii sale activități. Mereu pus pe treabă, prea punkist pentru epitete pompoase, Bubu a lăsat în urmă cu patruzeci de ani viața de rocker sub seceră și ciocan, ca să o ia de la capăt pe meleaguri canadiene. A făcut mereu ce i-a plăcut: muzică rock. Ultimul său proiect, Organic Noise Experiment, i-a oferit ocazia să privească spre viitor prin prisma trecutului. O prismă tot mai experimentală, pe măsură ce proiectul muzical a înaintat în timp. Inițial, experimentul zgomotos organic a constat în reorchestrarea unor piese „clasice” din repertoriul Metropol sau Metrock, îmbrăcate acum în haine mai heavy și ornate cu efecte, sau în scrierea unor piese noi, în stil hard progressive. Problemele legate de fluctuația chitariștilor l-au făcut pe Luca să recalibreze repertoriul formației (greu și pentru un power trio) pe formatul unui duo de tip tobe, percuție/chitări, bas, voce, efecte, etc, etc. Lui „Bubu” i-a revenit partea din urmă. Norocoșii care au apucat să îi vadă pe organicii Marius Luca/Louis Doré în mini turneul O.N.E. din toamna lui 2018 au asistat la unele dintre cele mai interesante evenimente muzicale oferite vreodată de un duo rock pe scena românească (și nu numai, dacă mi se permite).
În toamna aceasta, O.N.E. revine la activitatea muzicală live, în formulă one, la propriu. Marius Luca a reorchestrat piese vechi din repertorul Compact, Metropol, Metrock, O.N.E., ba chiar a compus și vreo câteva noi, dar într-o formulă solo semi-unplugged. Chitara, slide-ul, muzicuța, vocea se alătură arsenalului de pedale și efecte, cu care O.N.E. ne-au obișnuit. Cum vor suna piesele vechi în noul aranjament? Cum vor suna cele noi? Cei care au văzut concertele Organic Noise Experiment știu la ce să se aștepte: ceva nou, cu trimiteri către cele vechi, proaspăt, dar familiar. Cei care încă nu știu cum sună experimentul zgomotos-organic ar face bine să plece urechea. Școala veche se poate dovedi surprinzător de nouă.
Bucureștenii vor avea ocazia să îl vadă live (cum altfel!) pe Bubu Luca pe data de 19 octombrie, la The Pub Universității. Obișnuiții locului știu deja că The Pub și-a făcut un renume din oferta constantă și consistentă de recitaluri live, unul și unul. De data aceasta ei (și nu doar ei) vor putea asista la un concert O.N.E. în adevăratul sens al cuvântului.
Cine? Marius „Bubu” Luca, membru fondator Compact, membru Metropol Group, membru fondator și lider al grupului Metrock, actualmente lider al proiectului Organic Noise Experiment (și multe altele...)
Ce? Organic Noise Experiment - Concert solo pentru chitari acustice, semi-acustice, voce, slide, muzicuță, etc.
Unde? The Pub Universității, Blvd. Regina Elisabeta 9, București.
Când? 19 octombrie 2022, ora 19.30.
Cât? 40 lei bilet online, 60 lei în ziua concertului.
De la cine? The Pub Universității, AmBilet.ro, Arta Sunetelor, Claudiu Oancea.
Pentru cine? Iubitori de rock, blues, metale și de aventuri sonore acustice și nu numai.
Text promo de Claudiu Oancea
Rezervare: 0728843782