Noutăți și comunicate

Sarmalele Reci au lansat Haos.ro, al optulea album al lor

9 mai 2012
Sarmalele Reci au lansat Haos.ro, al optulea album al lor
Haos.ro, al optulea album al Sarmalelor Reci, s-a lansat astazi, impreuna cu Gazetei Sporturilor. Prin acest album, Sarmalele Reci (Zoltan Andras - voce, Emil Viciu - chitara, Gabriel Dragan - tobe, Mircea Laszlo Horvath - clape si Vlady Sateanu - bas) revin la rock-ul contestatar al primelor albume si la stilul frust si direct - dar interesant melodic - care i-a consacrat.

Axat mai ales pe tematica sociala, albumul Haos.ro canta o lume a haosului, a imbinarilor paradoxale si a amestecurilor neasteptate: este balciul Romaniei de azi? este talmes-balmesul globalizarii? este harababura lumii virtuale? Sau sunt toate la un loc?"¦ si ceva in plus?!

Cantece precum Vreau o viata, Haos.ro, Cocktail Molotov, L-au ucis pe Bula si Bara-n bara contureaza acest teritoriu al haosului romanesc, al anarhiei institutionale, in care - vorba liderului Zoltan Andras - "ne e lehamite si drag sa traim". Cele trei cantece de dragoste (Nu mai fac, Sinziana si Durerea e un alint) stau sub aceeasi zodie a acuplarilor paradoxale, imposibile, a durerii care mangaie si a implinirilor sfasietoare.

Sarmalele Reci

Cu Haos.ro, Zoltan & Co reusesc sa realizeze albumul lor cel mai unitar din punct de vedere conceptual, care ilustreaza poate cel mai bine ideea de sarmale reci, de contradictie provocatoare si rodnica. Stilistic, Sarmalele prepara acelasi fusion rock care combina rockul in forta cu post-punk, reggae si ethno-ska, cu accentele jazzy, funky si - mai rar pentru aceasta trupa - anumite indrazneli rap-rock.

Cantecele au fost compuse de Emil Viciu si de Zoltan Andras si au versuri scrise de Florin Dumitrescu.

Toate cele zece piese sunt noi, inscriptionate prima data pe disc; desi unele sunt deja cunoscute de iubitorii de muzica. Clipul single-ului "Durerea e un alint" a fost inclus acum trei ani in programul televiziunilor muzicale. "Mi-a facut tata firma" si "Cocktail Molotov" au intrat, in ultimii doi ani, in playlistul mai multor radiouri. Hitul "Cocktail Molotov" a fost lider in topurile radio-ascultatorilor si a beneficiat de un clip realizat de echipa unui TV show. In sfarsit, "Lasati-ma sa invat!" a devenit imnul campaniei umanitare omonime, lansate de Fundatia Mereu Aproape. Clipul fimat cu aceasta ocazie s-a bucurat de participarea multor jurnalisti si vedete Antena Group, care au aderat la cauza (scolarizarea copiilor nevoiasi) si, mai ales, a prilejuit colaborarea spontana si plina de prospetime a corului de copii al Fundatiei.

Lansarea albumului va fi sarbatorita vineri, 18 mai 2012, printr-un concert, la Hard Rock Cafe: http://www.eventim.ro/ro/bilete/sarmalele-reci-lansare-album-bucuresti-hard-rock-cafe-267191/event.html.



Evenimente recomandate

Top