Noutăți și comunicate

Seawolves Bike Fest 2024 va avea loc la Plaja Venus

14 - 15 iunie 2024
Seawolves Bike Fest 2024 va avea loc la Plaja Venus
Seawolves Bike Fest 2024 (Final Edition) va avea loc între 14 - 15 iunie 2024 pe Plaja Venus. Trupele confirmate până în acest moment sunt: Visions of Atlantis, Stratovarius, Dirty Shirt, O'Reillys and the Paddyhats, Dropout Kings, Metalwings, Bonfire, Trooper, Coma si Fallen Arise.


Informații despre Seawolves Bike Fest 2024

Dupa 15 ani si 15 editii, iata-ne ajunsi la EPISODUL FINAL al aventurii Seawolves Bike Fest : cea de-a 16-a si ultima editie de festival moto-rock organizat de Seawolves MC Romania la malul marii.
Este festul de cea mai mare anvergura de pana acum, o adevarata provocare atat pentru noi, organizatorii, cat si pentru voi, oaspetii!
Am inceput in 2008, intr-un camping din Eforie Nord, iar de atunci au trecut 15 ani de poveste, cu multe amintiri frumoase si momente epice care ne-au legat pe multi dintre noi pe viata. A fost si soare, au fost si ploi, am fost si putini dar am fost si extraordinar de multi, au fost si ani mai grei dar si ani in care v-am putut oferi mai mult decat ne asteptam si noi. Un lucru insa a fost constant – si anume spiritul liber, prietenia, bucuria si pofta de viata cu care ati venit tot timpul la noi.
Pentru asta va multumim, ne-ati facut cu adevarat viata mai frumoasa si speram ca si noi am reusit acelasi lucru pentru voi.
Va multumim pentru toate amintirile cu care ne-ati imbogatit si va multumim si pentru sustinerea voastra neconditionata de-a lungul anilor!
Pentru a onora cum se cuvine ultima editie a Seawolves Bike Fest, am pregatit un spectacol cum nu s-a mai vazut vreodata la o intrunire moto, un spectacol care, pe langa momentele obisnuite ale festivalului, va avea o multime de elemente inedite si spectaculoase pe care le vom dezvalui treptat.
Unul dintre elementele forte ale acestei ultime editii este spectacolul de pe scena, pentru ca am vrut sa fie nu doar o intrunire moto, ci si un festival rock!
Prin urmare, pe scena festivalului vor urca nu mai putin decat 14 formatii dintre care 8 sunt din afara tarii.

Vineri, 14 Iunie 2024
  • Visions of Atlantis (Austria, symphonic metal)
  • Dirty Shirt (Romania, folk metal)
  • O'Reillys and the Paddyhats (Irlanda, irish folk punk)
  • Dropout Kings (SUA, trap metal)
  • Metalwings (Bulgaria, symphonic metal)
  • TBA
  • TBA
Sambata, 15 Iunie 2024
  • Stratovarius (Finlanda, power metal)
  • Bonfire (Germania, hard rock)
  • Trooper (Romania, heavy metal)
  • Coma (Romania, alternative rock)
  • Fallen Arise (Grecia, symphonic metal)
  • TBA
  • TBA

INFO:
Biletele se pot procura online de la oricare dintre cele 2 platforme de ticketing:
• ambilet.ro >>> https://www.ambilet.ro/tc-events/seawolves-bike-fest-2024/
• iabilet.ro >>> https://www.iabilet.ro/bilete-seawolves-bike-fest-96367/

Portile festivalului se vor deschide pentru public incepand de vineri, 14 iunie, ora 12:00.
Concertele vor incepe la ora 15:00 in fiecare zi, headlinerii fiind programati pentru ora 23:00.
Parada moto se va tine Sambata, 15 Iunie, la ora 12, urmand ca la intoarcere sa inceapa celebrele concursuri intre participanti.
Dupa programul de concerte distractia va continua in cortul de after party, unde atmosfera de vineri va fi sustinuta live de o trupa de coveruri rock, iar sambata de DJ (retro party).
O zona generoasa din cadrul locatiei festului va fi amenajata si destinata pentru parcarea motoarelor participantilor la fest.
Totodata, in locatia festivalului se vor gasi la discretie bere si alte bauturi precum si numerosi furnizori de preparate culinare de toate felurile. Nu vor lipsi nici standurile comerciantilor de imbracaminte si echipamente moto-rock precum si alte produse si accesorii specifice.
Accesul la festival se va face pe baza de bilet/abonament pentru care se primeste bratara de acces, iar comercializarea se va face cu carduri de festival reincarcabile la fata locului.

Locatia de anul acesta nu dispune, din pacate, de loc de campare la cort, fiind aleasa special pentru a face fata unui festival de mari dimensiuni cu mult necesar logistic. In schimb exista, la doar 400m, adica 5 minute de mers pe jos, un camping foarte bine dotat

Acestea fiind spuse, va asteptam cu mare drag la aceasta ultima intalnire cu Seawolves Bike Fest!
Va promitem surprize multe, pe care vi le vom mai dezvalui pe parcurs.
O primavara si un sezon spectaculos sa aveti si sa ne vedem sanatosi si voiosi in Iunie, la mare.
RESPECT !
Seawolves MC Romania


Evenimente recomandate

Top