Noutăți și comunicate

Steve Lucather (TOTO): 'Abia astept sa cant acasa'

8 iunie 2015
Steve Lucather (TOTO): 'Abia astept sa cant acasa'
Legendarul chitarist și compozitor TOTO - Steve Lucather - a mărturisit că abia așteaptă să revină în România, mai ales că muzicianul declară că are origini românești!

"De fapt, eu sunt parțial român, așa că abia aștept să cânt din nou acasă", spune Steve Lucather.

Formația TOTO va concerta în premieră în România, în data de 27 iunie 2015, la Sala Palatului din București, în cadrul unui eveniment prezentat de Phoenix Entertainment.



"Vom cânta toate hiturile pe care le știți și îndrăgiți, dar și piese de pe noul album TOTO XIV. Este cel mai tare turneu din cariera noastră, toți băieții de pe vremuri sunt înapoi, așa că vă așteptăm pe toți", a continuat Lucather.

Întregul material cu declarațiilor celor de la TOTO poate fi urmărit accesând următorul link: http://youtu.be/EQpFiMuCo2s

Puține grupuri au reușit să își pună amprenta asupra istoriei muzicii pop rock așa cum au făcut-o legendarii artiști de la TOTO. Având la activ hituri care au fermecat generații întregi și nenumărate prestații live impecabile, TOTO promite să transforme seara de 27 iunie într-o experiență muzicală unică. Publicul va avea ocazia să vadă și să asculte live piese celebre ca Hold the Line, Africa, Rosanna sau I won’t hold you back, cât și materiale de pe ultimul album.

Înființată în 1977, trupa TOTO a înregistrat vânzări de peste 35 de milioane de albume și continuă să umple până la refuz stadioane și săli de concerte din întreaga lume.

TOTO reprezintă un simbol incontestabil al culturii pop rock și este printre puținele trupe care și-au păstrat stilul original, în ciuda tuturor schimbărilor din curentele muzicale, bucurându-se pe parcursul a celor 36 de ani de carieră de fani din toate generațiile.



Așadar, Phoenix Entertainment vă invită să participați la un show incredibil, care va marca cu siguranța istoria concertelor din țara noastră.

Biletele se găsesc în rețeaua Eventim sau online pe http://www.eventim.ro la următoarele preturi:
  • VIP - 450 lei
  • Cat 1 – 315 lei
  • Cat 2 – 225 lei
  • Cat 3- 171 lei
  • Cat 4 - 121, 5 lei

TOTO la Sala Palatului este un eveniment organizat de Phoenix Entertainment și susținut de ROCK FM.


Evenimente recomandate

Evenimente și noutăți de azi

Top