Noutăți și comunicate

Trooper anunță oficial primul invitat special al concertului simfonic din 19 noiembrie, de la Sala Palatului

17 octombrie 2023
Trooper anunță oficial primul invitat special al concertului simfonic din 19 noiembrie, de la Sala Palatului
Seara de 19 noiembrie 2023 va aduce cel mai mare concert pe care Trooper l-a susținut până acum în carieră. Membrii formației vor sărbători cu această ocazie 28 de ani de activitate a celei mai importante trupe de heavy metal din România. Pe scena de la Sala Palatului, alături de ei, vor urca 50 de muzicieni profesioniști din Orchestra Simfonică Valahia, condusă de dirijorul Virgil Pețanca. În plus, cei cinci rockeri pregătesc un set special de invitați care vor cânta în seara de 19 noiembrie. Primul nume anunțat oficial este Alin Stoica, unul dintre cei mai în vogă tenori români ai noii generații.

Tenorul colaborează cu unele dintre cele mai prestigioase opere naționale din țară și a cântat pe unele dintre cele mai mari scene ale lumii. Cariera lui însumează un număr considerabil de premii internaționale importante și de roluri interpretate sub direcția unor regizori de renume. Unul dintre momentele remarcabile din cariera sa a fost invitația de a cânta la concertul omagial cu ocazia împlinirii a zece ani de la dispariția lui Luciano Pavarotti la Arena di Verona, alături de nume sonore în lumea muzicii cum ar fi: Placido Domingo, Jose Carreras, Andrea Bocelli, Il Volo, Eros Ramazzotti, soprana Angela Gheorghiu și alții.

Alături de Trooper, Alin Stoica a cântat mai multe piese în ultimii ani, cea mai cunoscută fiind „Lumea s-a stins”. De aceea, ea nu va lipsi din setlist-ul concertului din 19 noiembrie, fiind una dintre surprizele pregătite de formație alături de tânărul tenor.

2. Trooper anunță oficial primul invitat special al concertului simfonic din 19 noiembrie, de la Sala Palatului
Ne bucurăm mult să îl avem alături pe Alin Stoica. În opinia mea, este cel mai bun tenor tânăr din România. Nu spun asta doar pentru că este prietenul meu, cred că rolurile jucate pe scenele din toată lumea vorbesc de la sine. Alin a fost alături de noi în multe momente importante din cariera Trooper. Face deja parte din familia noastră. Știu sigur că momentul pe care îl vom avea împreună pe scena de la Sala Palatului o să fie unul de povestit nepoților.
declară Alin Coiotu’ Dincă, despre prezența lui Alin Stoica pe lista invitaților.
Trooper a aniversat 14 ani de la primul proiect simfonic. Acela a avut loc în 2009, odată cu lansarea albumului „Vlad Țepeș - Poemele Valahiei", însă a fost într-o formulă mult restrânsă față de pregătirile care se fac pentru seara de la Sala Palatului. Trupa lucrează de mai bine de zece luni la reorchestrarea a 15 dintre cele mai îndrăgite și complexe piese din discografia lor. Printre titlurile care se vor auzi în exclusivitate în cea mai elaborată variantă a lor se numără „O viață este prea mult”, „În ziua a opta”, „Maturizare”, „Destin” și „Rădăcini de dor”

În cei 28 de ani de carieră, Trooper a lansat 10 albume de studio, a cântat pentru mai mult de 900.000 de oameni, în peste 900 de concerte, şi a urcat pe scenă alături de Iron Maiden, Scorpions, Deep Purple, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Sepultura, Prodigy etc.

Biletele pentru super-concertul Trooper Simfonic de pe 19 noiembrie, de la Sala Palatului, sunt disponibile pe platforma iabilet.ro.


Evenimente recomandate

Top