Noutăți și comunicate

Trupa Akral Necrosis anunță viitorul album și o nouă colaborare

6 noiembrie 2019
Trupa Akral Necrosis anunță viitorul album și o nouă colaborare
TrupaAkral Necrosis anunță: Coarnele sus, avem "prospaturi" pentru legiune! Vești importante din partea lor, după o perioadă notabilă de liniște, ce pare că a fost doar calmul dinaintea urgiei.

<< Înregistrările noului album au început. Materialul e gata de ceva timp și va deveni cât de curând cel de-al treilea și cel mai lung full-length Akral Necrosis. Bateriile au fost trase deja de Krzysztof Klingbein, unul dintre cei mai agresivi tineri bateriști din Polonia. Albumul are 10 piese, o durată de peste o oră și marchează revenirea trupei la un format conceptual.

Pe omul din spatele tobelor îl puteți vedea la treaba mai jos, într-o înregistrare din septembrie.
https://youtu.be/jAn9gGcte90

"Surpriza" n-ar fi existat daca Traian Sullensun ar fi continuat ce am început cu Underlight. Alegerile închid capitole și deschid altele, iar deciziile trebuie respectate, însă contribuția sa la noul album face acum posibil acest comunicat.

Numele noului album va fi anunțat în perioada următoare. Până în primavara anului viitor, când este plănuită lansarea lui, vor fi suficiente ocazii, mai ales că, după o pauză destul de lungă, se pregătește o nouă serie de concerte!

O parte din întregul tablou al noului album a fost dezvăluita prin videoclipul piesei "Man in the Cauldron", așa că fiți liberi să găsiți acolo indicii despre universul următorului full-lenght Akral Necrosis. >>

https://youtu.be/xE0o8bLcfVw

Akral Necrosis este una dintre cele mai longevive trupe de Black Metal din Romania, infiintata in 2006. Grupul are 2 albume lansate pana in prezent: "Pandemic Dominion" (2011) si "Underlight" (2016), caracterizate printr-un stil agresiv si teme ce proiecteaza cinic promiscuitatea relatiei om-viciu.
Official FB page: https://www.facebook.com/akralnecrosis/


Evenimente recomandate

Top