27 aprilie 2017
Joi, 27 aprilie 2017, trupa de melodic metal Scarlet Aura aduce în România spectacolul de lansare a noului album Falling Sky în Quantic Club din București. Cele două trupe care vor urca pe scenă în deschidere sunt formația autohtonă Etheric și muzicienii bulgari de la Krossfire.
Semnat cu casa de discuri din Germania, Pure Rock Records - albumul Falling Sky a fost adus în atenția publicului de către Scarlet Aura odată cu turneul susținut alături de Tarja Turunen în octombrie anul trecut. Albumul conține 11 melodii, dintre care un bonus track - radio edit și a fost produs de celebrul Roy Z - producătorul lui Bruce Dickinson, Helloween, Rob Halford și al altor nume mari ale scenei internaționale.
În prezent Scarlet Aura înseamnă: Aura Dănciulescu – voce, Mihai Dănciulescu – chitară și voce, Cătălin Ungureanu – bass și voce, Sorin Ristea – tobe.
Trupa Etheric s-a format în vara lui 2016, din dorința de a aduce în fața publicului un metal melodic cu accente progresive. Trupa a lansat primul single, Losing Control, în septembrie 2016, urmând ca în decursul acestui an să lanseze albumul de debut. Până la momentul primului lor turneu, nu pierdeți șansa să îi vedeți pe scenă, pe 27 aprilie în Quantic!
https://www.youtube.com/watch?v=3MkEsH5m8yY
Originară din Plovdiv, trupa Krossfire se numără printre cele mai apreciate nume ale metalului cu influențe power/progresiv din Bulgaria. Activă încă din 2001, trupa a lansat deja două albume: Learning To Fly(2012) și Shades Of Darkness(2016). Krossfire au cântat în deschiderea concertelor legendelor de la Jag Panzer și Pungent Stench, vor urca pe aceeași scenă cu Evanescence și Guano Apes în această vară, iar pe 27 aprilie vor concerta în premieră pentru publicul român.
Biletele pentru concertul din 27 aprilie se găsesc, în format electronic, pe iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet (Magazinul Muzica, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Beraria H, Agențiile Perfect Tour, stand-ul de bilete de la Metrou Unirii 1 - lângă casa de bilelete Metrorex, Magazinele Uman, IQ BOX - Telekom, rețeaua de magazine Say – partener Orange și pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara).