Pentru o căutare mai bună, îți sugerăm următoarele: folosește numele trupei xyz și nu trupa xyz, sau numele clubului gen club xyz sau mai bine xyz în loc de clubul xyz, sau xyz și nu cd xyz.
Trupele Fallen Arise și A Tear Beyond deschid concertul Nightwish de la Romexpo, București
29 iulie 2018
Vă reamintim că vineri, pe 17 august 2018, trupa Nightwish revine după 3 ani în Romania, cu un concert la Romexpo în aer liber pentru un concert memorabil! Showul face parte din turneul mondial "Decades" în care trupa sărbătorește 20 de ani de activitate și se va bucura de o producție de excepție. În deschiderea finlandezilor vor urca pe scenă Fallen Arise din Grecia și A Tear Beyond din Italia.
Fallen Arise
Vin din capital Greciei, Atena și au aproape un deceniu de activitate, timp în care au scos două albume și un EP. EP-ul, 'Eternal', a fost lansat în 2011, urmat de albumul de debut, doi ani mai tarziu, 'Ethereal'. Cel mai recent disc a fost lansat în 2015 și se intitulează 'Adeline'.
Abordează ca stil Symphonic Metalul care s-a cristalizat de-a lungul timpului conferind un sound aparte trupei.
De-a lungul timpului aceștia au împărțit scena cu formații precum Paradise Lost, Moonspell, Destruction, Katatonia sau Pain of Salvation.
În momentul de față Fallen Arise înseamnă:
Fiona Creaby - Voce
Vlassis K. - Voce
Gus - Clape
Giacomo Paradiso - Chitara
Paul Kull Culley - Bass
MariosK. - Tobe
A Tear Beyond
Originari din Vicenta, Italia, A Tear Beyond e o combinație muzicală de gothic și industrial.
Cu 3 albume lansate în 10 ani de carieră, formația și-a cristalizat o filosofie proprie în spatele muzicii și a actului artistic propriu-zis.
De-a lungul carierei au cântat alături de Fleshgod Apocalypse, At The Gades, Anthrax sau Enslaved.
A Tear Beyond înseamnă:
Claude Arcano - Voce
Ian - Chitara
Undesc - Chitara
Canve - Bass
Phil - Clape
Skano - Tobe
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Berăria H, Târgul Cărții (Pasajul Latin), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.
Biletele au următoarele prețuri:
presale: 300 lei Cat A, 245 lei Cat B, 189 lei Cat C, 149 lei Cat D
la intrare: 320 lei cat A, 255 lei Cat B, 199 lei Cat C, 159 lei Cat D
Dă-ne un LIKE dacă ți-a plăcut articolul. Apreciază articolul.