Noutăți și comunicate

Vama, Voltaj, Blackstar, Sore, Alina si Dorian la Blaj aLive

8 iunie 2013
Vama, Voltaj, Blackstar, Sore, Alina si Dorian la Blaj aLive
Sâmbătă, 8 iunie 2013, trupele Vama, Voltaj, Blackstar și trei dintre membrii Lala Band - Sore, Alina Eremia și Dorian Popa - vor concerta la prima ediție Blaj aLive. Acordurile de chitară și refrenele hit-urilor celor mai apreciați reprezentanți ai scenei pop-rock autohtone vor pune stapânire pe Câmpia Libertății.


Artiștii vor urca pe scenă conform programului de mai jos:
- 18:00 Voltaj
- 19:30 Alina Eremia (Lala Band)
- 20:00 Dorian Popa (Lala Band)
- 20:30 Sore (Lala Band)
- 21:30 Blackstar
- 22:30 Vama



Vama
Headliner-ul primei ediții Blaj aLive este Vama, una dintre cele mai îndragite trupe rock din România. În 2006, după 10 ani alături de Vama Veche, Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, au decis să meargă pe un alt drum, punând bazele unui nou proiect împreună cu Gelu Ionescu, Lucian Cioarga și Dan Opriș: Vama.

Show-urile live pline de energie și poezie au inspirat deopotrivă rebeli și visători, câstigând admirația unui mare număr de fani. Cu o interpretare pasională și compoziții uneori furioase, alteori melancolice, Vama și-a câstigat popularitate în rândul unui public caruia îi place să-și exprime deschis opiniile.

Primul album al trupei "Vama", a apărut în 2008, fiind urmat patru ani mai târziu de cel de-al doilea material discografic - "2012"³ - un disc mai rock și mai optimist decât cel precedent, care a avut parte de o lansare spectaculoasă pe scena Sălii Palatului în fața a mii de oameni.

Vama vine la Blaj cu cel mai nou single "Perfect fără tine", o piesă despre care Tudor Chirilă mărturisește:

 "Orice iubire ratată se reface mai întâi în brațele prietenilor. Așa că într-o zi, când nu mai poți, îți iei câmpii și fugi la mare. Asta am învățat eu că avem, fuga către mare ca să ne rescriem povestea. Pare un clișeu comercial. O fi. De câte ori nu fotografiezi răsăritul? Este un cântec vesel, optimist, de vară și pentru asta am ales ca refrenul să fie reggae. Pentru noi Perfect fără tine este imnul verii".

http://www.youtube.com/watch?v=ZGWcvJELOt4



Voltaj

Chiar dacă povestea trupei Voltaj a început cu mult timp în urmă, hituri precum "Albinutza, "Vara trecută, "Asta-i viața", "Și ce?", "Povestea oricui", "20 (de ani)" sau "Mi-e dor de " au tot fost fredonate de un public larg începând cu 1998, când Voltaj a abordat o nouă direcție muzicală, odată cu schimbarea componenței și venirea în trupă a vocalului Călin Goia.

Pentru noile generații Voltaj se definește printr-un sound ce combină stilul pop-rock cu muzica electronică și prin apariții live incendiare. Piesele lor antrenate, versurile pline de optimism și povești de dragoste, au cucerit definitiv inimile fanilor din toată țara și au rămas, săptamâni la rând, în topurile muzicale ale radiourilor și televiziunilor naționale.

O dovadă că Voltaj a fost și este o trupă cu show-uri incendiare este faptul că a câștigat `Best Romanian Act` la MTV Europe Music Awards 2005, premiul pentru "BEST LIVE" la Romanian Music Awards de la Brașov în anul 2011 și din nou în 2012. Anul acesta laOn Air Music Awards 2013", trupa a fost nominalizată la trei categorii: Cel mai bun pop rock ("Lumea e a mea"), Cel mai bun dance ("Dă vina pe Voltaj") și Cel mai bun videoclip ("Dă vina pe Voltaj").

http://www.youtube.com/watch?v=LtJW1H8XTV8



Sore, Alina Eremia și Dorian Popa, 3 dintre cei mai fascinanți membrii ai ansamblului dance-pop-rock Lala Band, vor urca pe scena Blaj aLive prezentând proiectele lor solo alături de dansatori. Trupa-vedeta Lala Band, lansată în 2010 în serialul de televiziune "Pariu cu viața", a fermecat tinerii și adolescenții din toată țara.

Alina și Dorian vor performa pe rând pe scena Blaj aLive alături de echipa lor de DJ și dansatori, show-ul culminând cu apariția celei mai iubite membre a trupei Lala Band: Sore Mihalache.

http://youtu.be/Rsnkg2k4esA



Blackstar

Născută în centrul Transilvaniei, Blackstar s-au făcut remarcați prin abordarea unui stil pop-rock foarte fresh. Inspirația grupului rock Blackstar se bazează pe simplitatea, umanitatea și ambiția membrilor trupei, care cred ca aceste trei valori sunt esențiale în atingerea visului: "doar așa poți atinge o stea". Blackstar înseamnă Dorin Dâncu (voce, chitara), Nick Muntean (bas, backing vocals), Oltean Andrei (synth & keyboard, backing vocals) și Cosmin Simu (drums). Cei 4 cuceresc un număr din ce în ce mai mare de fani prin performance-uri live ce mizează pe dinamism, acuratețe și profesionalism.

http://www.youtube.com/watch?v=cXNf41ZTvqI



Concertele vor avea loc la Blaj, pe Câmpia Libertății. Accesul publicului larg este liber, începând cu ora 18.00.

Blaj aLive este primul episod dintr-o serie anuală, fiind o manifestare menită să promoveze valorile locale și naționale într-un context cultural intenațional și să sprijine libera exprimare artistică.
Evenimentul este inițiat și susținut de către Bosch-Rexroth în colaborare cu Primăria Municipiului Blaj.

Website oficial: http://www.blajalive.ro / http://www.blajalive.de
Facebook  page: http://www.facebook.com/Blaj.aLive2013


Evenimente recomandate

Top