ARTmania este unul dintre festivalurile pe care le aștept în fiecare an cu nerăbdare. Nu știu dacă energia locului, trupele sau oamenii care vin aici sunt cele care mă fac să revin de fiecare dată cu drag la Sibiu, sau daca toate contribuie în egală măsura la asta. ARTmania crește de la an la an, și după cum am zis și anul trecut, direcția în care se îndreaptă festivalul este foarte mult pe gusturile mele. Festivalul deja are tradiție, organizarea este foarte bine pusă la punct și este destul de greu să găsești vreun aspect negativ.
De la mâncare, viniluri, tricouri, băuturi, până la zone de relaxare și activități conexe, totul este gândit să îți ofere o experiență de festival cât mai plăcută, pe toată durata acestuia. De obicei programul se respectă la fiecare ediție, iar anul acesta nu a fost o excepție.
Prima zi a adus trupe pe toate gusturile, de la nordic-folk la progressive și metalcore, și a fost deschisă de trupa Fjørt.Fjørt este o trupă germană de post-hardcore, ce activează încă din anul 2012. Până acum trupa a lansat 3 albume de studio și un EP. Compozițiile de pe cel mai recent album (Couleur), lansat în 2017, oscilează între brutal și hardcore, cu pasaje aproape majestice de post-rock, ce mă duc cu gândul la trupe precum Envy sau Mogwai. Publicul a început să dea din cap de la primele acorduri, semn că trupa a fost bine aleasă pentru a începe ediția de anul acesta a festivalului. Vocile se completează foarte bine live și toba merge ceas. Bassist-ul mi s-a părut foarte energic, iar pe toată durata concertului cei doi chitariști s-au mișcat foarte mult pe scenă. La sfârșitului recitalului, solistul a menționat că provin dintr-o localitate mică și se simt onorați să cânte la un asemenea festival și pe aceeași scenă cu așa trupe. Cu toate că nu i-am ascultat prea mult înainte de festival, trupa sună bine și cu siguranță o voi adăuga în playlist-ul meu de acum încolo.
Când am auzit că Wardruna va concerta la Sibiu am fost foarte entuziasmată, grupul fiind unul dintre preferatele mele dacă discutăm de stilul nordic-folk, mai ales tinând cont că dau puține concerte live. Grupul norvegian a fost înființat în 2003 de către Einar Selvik, alăturându-se ulterior Gaahl și Lindy Fay Hella. În muzica lor veți auzi instrumente muzicale nordice vechi și veți regăsi pasaje inspirate din poezii, proză și legende vechi norvegiene. Einar Selvik își găsește inspirația în mijlocul naturii și în mitologia nordică, fapt pentru care include deseori în compozițiile sale sunete din natură, pietre, lemne, sunetul apei, cât și sunete de animale sălbatice, toate fiind corelate cu semnificații și interpretări ale runelor la care face referire.Mi-ar fi plăcut ca show-ul lor să înceapă un pic mai târziu, după lăsarea serii, întrucât un concert Wardruna este o experiență cu totul aparte, care te induce într-un fel de transă, atat din punct de vedere muzical, dar și vizual. Imediat după ce au început să cânte, am uitat că este lumina afară, și am intrat repede în atmosferă. Au cântat piese precum Tyr, Wunjo, UruR, dar și din preferatele mele: Runaljod, Raido, Fehu și Helvegen. Ultima melodie din setlist (Helvegen) este o adevărata capodoperă, o melodie funerară, ce a adus un boost de notorietate trupei după apariția în al doilea și al cincelea sezon din serialul Vikings.
E ceva la pasajele repetitive care trezește vikingul din mine. Reprezentația a fost impecabilă, sunetul excelent și energia pe care am simțit-o a stat cu mine pe tot parcursul șederii mele în Sibiu.
Au urmat pe scena britanicii de la Architects, care ne-au scos din transă cu stilul lor down-tuned, agresiv dar și complex din punct de vedere ritmic. Pe 3 octombrie 2018, trupa Architects a lansat al 8-lea album de studio, Holy Hell. Acesta a fost primul album lansat după tragedia din 2016, în care chitaristul și compozitorul Tom Searle a pierdut lupta cu cancerul. Moartea sa a inspirat multe din versurile noului album și a setat o nouă tema pentru album.Au fost niște mici probleme tehnice cu proiecția, însă vocalul a vorbit cu publicul până când aceasta a fost remediată, și chiar a dedicat una din piese câinelui lui, originar din România, și ne-a îndemnat să adoptăm animale. Nu aș putea să spun că muzica lor se regăsește printre genurile pe care le prefer, însă show-ul pe care l-au făcut mi-a plăcut foarte mult, fiind plin de energie și dinamism.
Dream Theater este printre primele trupe de progressive care m-au fascinat încă de prin anii studenției prin complexitatea muzicii și compozițiile pe măsură. Fiecare track este o călătorie și spune o poveste. Distance Over Time este numele celui de-al 14-lea album de studio, lansat pe 22 februarie 2019, prin Inside Out Music. Acesta este cel mai scurt album al trupei, cu o lungime de aproape o oră, însă țineți cont că tot albumul a fost scris în doar 18 zile! Acest album este de asemenea primul material ce conține un cântec cu versuri scrise de Mike Mangini (toboșarul ce a luat locul lui Mike Portnoy în 2011).Nu este prima dată când îi vedem în România, însă eu una i-aș revedea cu mare plăcere oricând. Cântă cu zâmbetul pe buze (mai puțin John Myung, haha), cu o lejeritate care te face să uiți cât de complexă și dificil de interpretat este muzica lor. Jordan Rudess a avut un moment în care a cântat la keytar, dintr-o parte în alta a scenei, spre deliciul publicului. M-am bucurat că au inclus în setlist și melodii mai vechi, precum Peruvian Skies, The Dance of Eternity dar și A Nightmare to Remember.
Eu am mai vazut Dream Theater și în alte concerte, însă aseară vocea lui James LaBrie a avut câteva mici scăpări, dar care nu au avut un impact major asupra show-ului. Tonurile de chitară ale lui John Petrucci parcă devin din ce în ce mai bune odată cu vârsta. Concertul a fost încheiat cu celebra piesa As I Am și cu promisiunea trupei ca vor reveni la anul în România. Ce final intens! Și asta a fost doar prima zi de ARTmania!
Fata de anii trecuți, în prima seară s-au format cozi destul de mari, atât la băuturi cât și la mancare sau jetoane, poate și din cauza amplasării diferite sau din cauza numărului ridicat de participanți încă de la început. Cu toate astea, scena a fost poziționată în cea mai favorabilă zona de până acum din punct de vedere al vizibilității din public.
Galerie foto
Möbius a deschis cea de-a doua zi de ARTmania. Duo-ul slovac și-a început activitatea în 2010 și a lansat până în prezent 2 albume. Stilul abordat este doom/stoner/sludge. Reprezentația mi s-a părut oarecum monotonă și repetitivă, dar este de înțeles că este greu să faci muzică în 2 oameni și în același timp și show. Chitaristul avea un setup mai complicat, cu 2 amp-uri de chitară și un amp de bass, pentru un sunet cât mai low & heavy. În colțul opus, toboșarul avea niște pad-uri cu samples, pe care le lovea din când în când pentru a declanșa diferite efecte sonore. Cu toate acestea, au fost bine primiți de public. 
Au urmat francezii de la Alcest. Aceștia nu sunt la prima vizită în România, și mi s-a părut că au avut destul de mulți fani în public, inclusiv câțiva prieteni cu care am vorbit îmi spuneau că ei au venit special pentru această trupă. Trupa va lansa un album nou - Spiritual Instinct - în data de 25 octombrie, prin Nuclear Blast. Abordând un mix între post-metal, shoegaze și blackgaze, trupa a reușit să mă transporte într-o lume calmă, plină de sunete atmosferice, "deranjată" din când în când de pasaje energice. Trupa mi s-a părut într-o formă mai bună față de ultima dată când i-am văzut live, la Brașov. 
Cei de la Madrugada au preluat ștafeta. Trupa s-a reunit anul acesta după o pauză destul de lungă, având multe concerte sold-out. Mă bucur că au reînviat, melodiile lor sună la fel de bine și astăzi, chiar dacă multe dintre acestea au chiar peste 20 de ani. Au reușit să creeze o atmosferă melancolică, ce mă duce cu gândul la finalul episoadelor din serialul Twin Peaks :). Nu știu când a trecut o oră... Madrugada mi-a depășit orice așteptare! De la reprezentația de pe scenă, la sunetul impecabil și comunicarea cu publicul, trupa a fost highlight-ul festivalului pentru mine. Mi-a plăcut momentul în care au stins luminile de pe scenă și au cântat o melodie pe întuneric, singura lumină fiind în mâinile solistului, o lanternă puternică ce lumina publicul ca un far. După acest moment, solistul a îmbrăcat o haină compusă din multe mici oglinzi (ca un fel de disco-ball), care reflecta în toate direcțiile luminile îndreptate asupra lui. Cred că și ei au rămas surprinși de cât de bine au fost primiți de public. Sper să îi revăd cât de curând, de ce nu, poate într-un concert dedicat.
Dupa o scurtă pauză în care tehnicienii trupei Opeth au instalat totul pe scenă, publicul a luat-o razna de îndată ce Mikael Åkerfeldt a intrat pe scenă. Sorceress a fost melodia cu care au deschis recitalul, cu accente roșii și albastre pe scenă. Opeth este o trupă cu o istorie bogată, toți sunt muzicieni de excepție, iar vocea lui Mikael este foarte versatilă. Setlist-ul a fost de vis, incluzând multe din piesele pe care aș fi vrut să le ascult la un concert Opeth. Nu au lipsit melodii precum Ghost of Perdition, The Devil's Orchard, In My Time of Need și Deliverance. Față de alte concerte, Mikael a fost destul de vorbăreț cu publicul și chiar a făcut câteva glume legate de aspectul și vârsta lui :). Sunetul a fost impecabil și Piața Mare era plină de fani Opeth, chiar și în afara perimetrului festivalului. 
Mi-au plăcut proiecțiile de pe clădirea de lângă scenă, de pe tot parcursul festivalului, dar și scena improvizată pentru oamenii care doreau să cânte în pauzele dintre concerte. Pozele de mai sus sunt făcute cu telefonul, însa galeria foto de la eveniment va fi publicată în curând.Galerie foto
Ediția ARTmania Festival 2019 a venit cu un line-up divers, experiențe noi, cu workshop-uri interesante și activități conexe inspirate. Să vedem ce ne va rezerva ediția din 2020, mai ales că o parte din venituri vor fi donate câtre o cauză nobilă: construcția primului Spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică ridicat în ultimii 30 de ani în România, un proiect al Asociației "Dăruiește Viață".
