De fiecare dată așteptăm cu drag festivalul ARTmania. Pe lângă faptul că vin trupe interesante la fiecare ediție, este o oportunitate pentru noi să ne întâlnim cu prieteni dragi într-un cadru familiar, unde viteza este puțin mai redusă decât ritmul urban cu care suntem obișnuiți. Nu au fost cozi, nici la intrarea, nici la ieșirea din festival, a fost merch suficient, muzică, cd-uri, vinyl-uri, dar și activități alternative prin prisma parteneriatelor cu fundațiile Hope and Homes for Children, Music Saves Ukraine și Act For Tomorrow.
Din punct de vedere culinar parcă ediția de anul acesta a adus ceva mai puține opțiuni decât de obicei, însă la capitolul băuturi au fost de toate pentru toți. Per total organizarea a fost foarte bună, așa cum ne-au obișnuit cei de la ARTmania în fiecare an, iar concertele nu au avut întârzieri notabile. Am avut supriza să vedem mai mulți străini decât de obicei.
Anul acesta s-au întamplat mai multe lucruri inedite, printre care dorim să menționam reprezentațiile deosebite ale celor de la Folket Bortafor Nordavinden, care au făcut de asemenea ritualul de deschidere de la festivalul Midgsarsblot - unul dintre partenerii festivalului din acest an. De asemenea, pe lângă proiecții de filme nordice, am putut să îl vedem pe Jonas Lorentzen din Nebala, fost component al trupei Heilung, cu o reprezentație foarte interesantă.
Singurul minus e legat de ce se întampla după festival. Înteleg că sunt restricții de la primărie și că toată lumea de la terasele din jur muncește de dimineață până seara, însă după o zi plină de concerte, toată lumea ar dori să mănânce ceva, să bea ceva, un lucru destul de dificil dupa ora 23. În două seri am avut noroc cu cei de la Scufița Roșie, care erau pregătiți cu Pizza și alte bunătăți de patiserie.
Prima zi a ediției de anul acesta a fost deschisă de trupa Samael. Trupa elvețiană activează din 1987, caracteristica definitorie ale sunetului trupei este încorporarea elementelor industriale și electronice. Trupa a urcat pe scenă cu chef de cântat, sentiment ce s-a menținut până la ultima piesă. Ei îmbină cu pricepere ritmurile electronice, mostrele și sintetizatoarele cu instrumentele tradiționale, creând o atmosferă distinctă, aproape industrială. Vocea lui Vorph (Michael Locher ) este profundă și stăpânitoare, ceea ce contribuie și mai mult la sunetul distinct al trupei. Aceasta alternează între sunete guturale și pasaje melodice, completând perfect partea instrumentală, aducând un strat suplimentar de intensitate show-ului live.
Concertul a fost încheiat cu piesa Black Supremacy, probabil cea mai populară piesă Samael.
Asemic
Trupa românească de progressive a început mai timid pe scena secundară, cu riff-urile specifice. Dacă primele piese au fost un pic mai “atmosferice”, sper sfârșitul show-ului toata lumea dădea din cap, semn că trupa a fost bine primită de către public. Concertul a decurs fără probleme tehnice, iar sunetul a fost foarte bun.
Pain of Salvation
Pain of Salvation este una dintre trupele care împinge granițele stilului progressive metal. Un show Pain of Salvation captivează atât inima, cât și mintea publicului, prin temele abordate și versurile provocatoare. Colega noastră a reușit să stea de vorba cu trupa - citește interviul aici.
Sunetul lor live a fost unul foarte bun, de la prima pănă la ultima piesă. Am auzit persoane în jurul meu care spuneau ca au venit la ARTmania special pentru PoS. Unul dintre semnele distinctive ale show-urilor live de la Pain of Salvation este capacitatea lor de a transmite emoție brută prin muzica lor. Daniel Gildenlöw, vocalistul și compozitorul principal al trupei, posedă o gamă vocală dinamică impresionantă care poate trece de la un stil blând și vulnerabil la unul acerb și intens.
Trupa este cunoscută pentru încorporarea elementelor multimedia în spectacolele lor, și chiar eram curioasă să îi văd în sfârșit pe scenă. Backdrop-ul de pe scena a fost coverul ultimului lor material - PANTHER. Versurile trupei plimbă gândurile publicului prin subiecte existențiale complexe, provocându-ne să reflectăm asupra locului nostru în lume și asupra condiției umane. Chitariștii au fost plini de energie pe scenă, au sărit și dat din cap alături de riff-uri bine alese.
W3 4R3 NUM83R5
La a doua scena se pregatea ceva “blegh”, în sensul metal al cuvântului (chiar scria asta pe cutia de pe scenă). Trupa brașoveană se mândrește cu stilul romanian metalcore, iar unul din motto-urile trupei este #onlybleghs. Trupa a fost foarte energică pe scenă, membrii trupei aruncând picioare în aer, sărind peste tot, cu ritmuri care nu te lasă să stai locului. Un minus la scena 2 a fost iluminarea frontală. De fapt, a fost atât de energică încât a fost una din cele mai dificil de fotografiat trupe din tot festivalul.
Emperor
Emperor este o renumită trupă norvegiană de black metal, cunoscută pentru contribuția marcantă și inovatoare la acest gen. Cu riff-uri de chitară complicate, tobe explozive, voci puternice și bântuitoare, un show Emperor trebuie trăit live măcar o dată în viață. Ca pionier al genului, grupul Emperor este cunoscut pentru contribuția lor deosebită la stilul black metal, dar și pentru sunetul lor întunecat și maiestuos, cu spectacolele live ce sunt absolut captivante.
Din momentul în care membrii trupei Emperor au urcat pe scenă, o aură de anticipare și emoție a umplut Piața Mare din Sibiu. Publicul știa că este pe cale să asiste la o călătorie muzicală unică și puternică.
Elementele teatrale și atmosferice pe care le încorporează Emperor ridică și mai mult experiența concertului. Iluminarea redusă cu accente roșii și verzi, blazonul complicat al trupei, toate contribuie la prezența grandioasă și aproape “eterică” a trupei. În centrul tuturor se află liderul Ihsahn, a cărui voce bântuitoare și puternica adaugă un strat suplimentar de intensitate și emoție prestației live.
Setlistul live al lui Emperor a inclus piese cunoscute din discografia lor, precum „Inno a Satana”, „I Am the Black Wizards” și „The Loss and Curse of Reverence”. Am vazut printre oamenii din public unele persoane care știau fiecare notă și vers, urmărind cu atenție tot ce se întamplă pe griff-urile artiștilor, studiind și memorând fiecare notă în parte. Concertul s-a terminat cu piesa Ye Entrancemperium, artiștii fiind ovaționați mult timp după ce au părăsit scena.
Ziua 1 a adus un mix interesant de trupe, sunete și stiluri, însă așteptam cu interes a doua zi de festival - un show pe care nu credeam ca îl voi vedea vreodată live.
Galerie foto
Ziua a doua de ARTmania Festival 20023 a fost deschisă de show-ul celor de la Vulture Industries, care nu sunt la prima vizită în România. Un spectacol Vulture Industries este o experiență în sine care estompează granițele dintre muzică și arta spectacolului live. Cunoscuți pentru abordarea lor eclectică și avangardă a metalului progresiv și experimental, Vulture Industries creează o atmosferă unică și captivantă pe scenă, care lasă publicul hipnotizat și intrigat.
În momentul în care trupa urcă pe scenă, publicul este imediat atras în lumea lor de sunete întunecate și enigmatice. Muzica Vulture Industries este caracterizată de o fuziune a diferitelor genuri, inclusiv stilul progressive, rock avangardist și elemente de muzică industrială.
Frontmanul Bjørnar Erevik Nilsen este o figură centrală în spectacolul live, întruchipând rolul unui interpret fascinant pe scena. El captivează mulțimea cu prezența sa teatrală, expresiile faciale dramatice și interacțiunile cu publicul, atragând audiența și mai adânc în narațiunile întortocheate ale trupei. Acesta a intrat pe scena cu un joben și un baston, și a reușit să susțină întreg concertul la costum, cu cămașă, sacou și cravata, un lucru nu tocmai ușor pe 26-28 grade.
Fundalul a fost asigurat în mare parte de grafica și animațiile artistului Costin Chioreanu, care a colaborat cu ei la realizarea mai multor materiale. Setlistul a fost divers și atent îngrijit, și a inclus piese de pe mai multe albume, permițând fanilor să experimenteze întreaga amplitudine a creativității muzicale a trupei. Cântecele lor sunt pline de schimbări neașteptate de progresii, îmbinând perfect pasaje melodice cu izbucniri agresive și chiar imprevizibile.
Koi Koi
Dacă e să ne luam după descrierea trupei de la ei de pe site, KOIKOI este o trupă indie-rock genre-fluid, care dă din fund și care schimbă starea de spirit, din Belgrad, Serbia. KOIKOI este un nume proaspăt din scena muzicală vibrantă de la Belgrad, în continuă evoluție. Recunosc că nu am ascultat nimic de ei până la festival și nu știam la ce să mă aștept.
Trupa este formată din Marko Grabež, Emilija Đorđević, Ivana Miljković și Ivan Pavlović Gizmo - un grup de creatori din diverse medii cu un simplu obiectiv comun, acela de a scrie melodii în stilul indie rock/pop alternativ. Solistul (și chitarist de altfel) chiar a glumit la un moment dat, spunând: "Nu cred că înțelegeti absolut nimic din ce spunem, nu-i așa? " A avut perfectă dreptate, însă chiar dacă nu am înțeles versurile, am simtit combinația ciudată de stiluri și groove-ul dat de bass și baterie. Un lucru e cert, toți zâmbeau pe scenă, publicul a dansat cu ei, așadar cred că s-au simțit grozav.
Tesseract
Concertul Tesseract a adus pe scena ARTmania un amestec unic de metal progresiv și djent, cu elemente eterice și atmosferice. Cunoscuți pentru precizia lor tehnică, cei de la Tesseract creează o călătorie sonoră care captivează publicul de la început până la sfârșit. Compozițiile lor prezintă adesea un echilibru între riff-uri grele și zgomotoase și momente de introspecție atmosferică, creând o stare dinamică și încărcată emoțional.
Solistul (Daniel Tompkins ) este o figură centrală în show-ul live, performanța sa pasională aduce un strat suplimentar de intensitate în conexiunea cu publicul. Sunetul live Tesseract se poate caracteriza simplu, printr-un singur cuvant: impecabil! Trupa știe sa creeze un zid de sunet care te învăluie, cu momente de respiro bine alese, într-o perfectă coordonare și sincronizare.
Porcupine Tree
Principalul headliner al festivalului (pentru mine) nu mai are nevoie de nicio prezentare. Încă de la formarea grupului, din 1987, ideile lui Steven Wilson au pus pe hartă trupa ce avea să devina una dintre cele mai importante grupuri din stilul progressive. Nu visam vreodată să îi văd live, după ce trupa a intrat în hiatus în 2010, și mai ales după ce într-un interviu din 2021, Steven Wilson a declarat că trupa s-a desființat definitiv. Fanbase-ul enorm probabil și-a facut vocea auzită, întrucât iată că asistăm la un ultimul turneu de forță a celebrului grup. Albumele Fear of a Blank Planet, Deadwing și The Incident s-au aflat mult timp în heavy-rotation în playlist-ul meu. Compozițiile lor sunt pur și simplu superbe, cu sunete bântuitoare, progresii complexe și riff-uri ce îți rămân împrimate în minte mult timp.
Chiar dacă Steven este “creierul” din spatele trupei, toți muzicienii sunt profesioniști desăvârșiți ce și-au pus amprenta asupra muzicii Porcupine Tree. Anul trecut am savurat din plin concertul The Pineapple Thief, studiind fiecare mișcare a lui Gavin, gândindu-mă: “Oare cum ar fi să îl vad live, alături de colegii de la Porcupine Tree? ”
Înaintea începerii show-ului, pe ecranul din spatele scenei a fost proiectat un mesaj spunând că artiștii au rugămintea ca acest spectacol să fie unul “phone-free”, rugând în același timp ca cei prezenți să nu facă poze și să nu filmeze concertul.
Au început show-ul cu piesa Blackest Eyes, una din preferatele mele. Publicul a luat-o razna pur și simplu de îndată ce Steven și colegii lui au intrat pe scenă (zici ca nu erau la un concert de prog, hehe). Mi s-a parut fascinant că asistam la un concert Porcupine Tree, aveam fluturi în stomac de emoție.
Din păcate, bassistul Nate Navarro nu a putut fi prezent din cauza unor probleme de familie. Părțile lui au fost înregistrate special pentru aceste concerte. Datorită complexității ridicate, părțile acestuia s-au îmbinat perfect cu restul trupei.
Sunetele de la stația de sintetizatoare au fost parcă desprinse dintr-o altă lume. Richard Barbieri are un stil aparte, intrând cu fiecare sunet exact unde trebuie, cu o precizie de chirurg, cu tonuri care evoluează constant.
Randy McStine a luat rolul de chitarist în acest turneu. Acesta a cântat extrem de fidel sunetului consacrat al trupei, aducând stilul propriu pe unele pasaje.
Steven a schimbat mai multe chitări, printre care și telecasterul său pe care l-a folosit pe scenă și în proiectul sau personal. În 2 melodii, acesta a cântat și la un pian electric, cu un sunet definitoriu în piesele Anesthetize și Sleep Together.
Steven a fost foarte comunicativ cu publicul. Acesta a spus că trupa nu are neaparat un hit prin care să fie mai cunoscută față de alte trupe, însă un single are o idee mai multe aprecieri decât restul - care să fie oare? Au cântat toate piesele mele preferate: Open Car, The Sound of Muzak, Anesthetize, și au terminat, bineînțeles, cu piesa Trains.
A fost o seara memorabilă, cu amintiri pe care le voi prețui mult timp.
Galerie foto
Ziua a treia a început cu trupa Port Noir, un trio din Suedia ce aduce pe scenă un mix de rock, progressive, hip hop și R&B. Recunosc că stilul nu m-a prins foarte tare; am avut senzația constantă că melodiile lor sunt destul de repetitive, cu același flavour și cu o cadență vocală similară.
RoadkillSoda
Trupa RKS știe să facă un lucru, și știe să îl facă bine: stoner. Pe scenă am văzut din prima amplificatoarele Orange și cabinetul masiv de bass, un semn că artiștii merg pe o soluție full analog, oldschool. Vocalul s-a mișcat non-stop pe scenă, ba chiar a venit și în mijlocul publicului la un moment dat. Muzica lor aduce o anumită “stare de bine”, potrivită unui festival. Trupa a venit cu merch din plin, atât cu tricouri RKS cât și cu tricouri pe care era imprimat noul lor fest: RoadKill festival.
Haken
Dacă în anul 2018 îi vedeam pentru prima oară la Sibiu, iată că a venit momentul sa ne reîntâlnim cu trupa, tot în cadrul ARTmania, însă 5 ani mai târziu. Purtând cămăși cu același model, trupa a fost într-o formă de zile mari. Nu știu dacă a fost de la mix sau de la oboseală, însă spre sfârșitul concertului, Ross Jennings - vocalul trupei - a avut unele momente mai dificile.
Sirenia
Așteptam de mult să vad trupa live, albumul At Sixes and Sevens fiind unul dintre preferatele mele. Îmi pare rău că spun asta, însă ceva nu s-a legat în timpul concertului. Emma - vocea trupei - a fost implicată într-un proiect de opera în Franța, iar locul ei a fost luat temporar de o prietenă a trupei - Alessia "Melany" Scolletti - solista trupei Era - pentru festivalurile din luna iulie. Înteleg că este un rol dificil și care probabil necesită multă muncă de acomodare, însă solista a falsat destul de mult. Fanii din primele rânduri au apreciat totuși concertul.
Wardruna
Trupa Wardruna a încheiat festivalul cu o prestație “de gală”, unul din cele mai bune concerte ale lor (la care am asistat eu). Un concert Wardruna trebuie văzut seara, pe întuneric, pentru a vedea show-ul exact așa cum a fost intenționat: cu proiecții, umbre și lumini ce contribuie la o experiență deosebită. Chiar dacă începuse ploaia de ceva vreme, publicul s-a strâns în fața scenei pentru ce urma să înceapă. Kvitravn a fost prima piesa cu care au început concertul, o piesa puternică și mistică. Concertul a crescut în intensitate cu vocile puternice ale soliștilor - Einar Selvik și Lindy Fay Hella - 2 artiști desăvârșiți ce aduc o parte din vechile obiceiuri și cântece pe scenele din toată lumea.
Heimta Thurs este una dintre piesele mele favorite, fiind prima piesa pe care am auzit-o de la ei. Piesa a fost folosită pe soundtrack-ul filmului “Vikings ” și a contribuit major la atmosfera specifică acelei perioade de timp în acel film. Artiștii folosesc instrumente tradiționale ce nu numai că sună interesant, însă aduc în fața publicului sunete ce se auzeau acum sute de ani în ținuturile nordice.
La un moment dat, ploaia a cedat, însă pe scenă am putut experimenta o adevărată furtună, cu ceață, tunete și fulgere, pe melodia Tyr.
Au cântat melodii de pe mai multe albume și au încheiat seara cu Helvegen, o melodie despre moarte, despre trecerea în partea cealaltă, dar și despre trecerea peste acele momente. Einar a încurajat publicul să cânte și să învețe copiii să cânte, să țină tradițiile ăn viață și să transmită mai departe momente ce nu se pot înlocui cu lucruri materiale.
What an emotional rollercoaster…
Galerie foto
Multumim ARTmania pentru o ediție foarte reușită, ediție ce va rămâne în amintirile noastre multă vreme de acum încolo.
