Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Daius și Saor în club Quantic, 30 martie 2023

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 31 Martie 2023

Cronică de concert Daius și Saor în club Quantic, 30 martie 2023 Zilele iernii păreau duse ieri, când brusc a început să ningă pentru puțin timp, de parcă natura știa că se apropie concertul trupei Saor, ale cărei piese au uneori drept temă iarna. Trupa britanică, din Scoția, formată mai ales din Andy Marshall și diferiți muzicieni a ajuns aseară pentru prima dată în România, unde a dat startul unui nou turneu, prilejuit de lansarea noului album, Origins, în 2022, al cincilea album al trupei. Acesta continuă direcția începută cu mulți ani în urmă, dar parcă e mai bine produs și cu o mai mare atenție la trecerile de la un registru la altul, vocea are mai multe inflexiuni și se vede că unele influențe de început au dispărut și le-au luat loc altele.

De exemplu, pasajele pagan metal de pe primele albume au dispărut și sunt mult mai multe pasaje atmosferice și folk. Trupa nu s-a reinventat prea mult de-a lungul anilor, dar și-a șlefuit cu atenție sunetul, până ce a ajuns recogniscibil. Poate nu e complet original, dar fiecare album are ceva special, ceva ce doar la Saor (care înseamnă "liber" în vechea limbă galeză scoțiană) poți găsi. În Quantic (locul unde se întâmplă cele mai tari evenimente de gen) s-au strâns în seara de 30 martie mulți iubitori ai metalului folk/black/pagan, iar trupa românească Daius a fost în deschidere.

Dispariția trupei Negură Bunget a lăsat un mare gol în undergroundul românesc, care în ultimii ani a început să fie umplut de diverse trupe, unele de-a dreptul magnifice, precum Dordeduh sau Sur Austru. Daius este o trupă destul de nouă, care a debutat în 2021 cu albumul Ascuns. Nu este o trupă chiar cu muzicieni necunoscuți, întrucât din ea fac parte oameni precum Andrei Oltean (Clouds, E-an-na), Mihai Dinuță (Clouds, Machiavelian God), Alex Gheorghe (Clouds, Machiavelian God), Daniel Neagoe (Clouds &many more) sau Alex Costin (Descend into Despair). Sunt muzicieni cu multă experiență și Daius a căpătat rapid o mulțime de fani. Albumul lor de debut a primit mai ales recenzii pozitive și faptul că au fost invitați să cânte în deschidere la Saor nu e o surpriză decât pentru cei care nu i-au ascultat.

Pe scenă, Daius s-au prezentat în formulă fără Andrei Oltean, dar totul a sunat excelent și trupa a pus în scenă un show foarte bun, fără probleme tehnice. Muzica lor este introspectivă și violentă în același timp, cu elemente black metal și doom din belșug. Primirea pe care a făcut-o publicul trupei a fost una pe măsură, chiar dacă este la început, are deja un fan base și oamenii s-au bucurat să-i vadă, chiar au venit foarte mulți încă de la prima piesă. Este importantă susținerea publicului fără de care nu exiști ca artist. A fost la vânzare și albumul lor, care arată foarte bine și pe care l-am pus la colecție. Din setlist au făcut parte piese precum Negurate, Vecie, Șuier, Ascuns.

Saor este idealul unui om pasionat de muzică și care cu fiecare album scoate la iveală noi legende, povești, noi mituri despre care cântă. Muzica trupei îmbină elemente black, doom, folk atmosferic, iar versurile sunt deseori profunde, spun povești, sunt foarte epice și uneori personale. Este multă tristețe acolo, în melodiile pe care trupa le compune, dar și multă lumină, speranță. În plus, părțile melancolice lovesc greu, trezesc în ascultător sentimente ascunse, neștiute. În timp ce ei cântau pe scenă îmi veneau în minte tot felul de amintiri pe care nici nu mă gândeam că le am și pe care muzica le-a scos la suprafață. Acesta este unul din efectele pe care piesele Saor le pot avea asupra ascultătorilor. Piesele lor sunt lungi, complexe și construiesc o atmosferă onirică, dar și foarte heavy.

În seara aceasta au avut-o invitată pe Ella Zlotos, care a cântat la diferite instrumente de suflat, dar și voce. Mi s-a părut că s-a integrat foarte natural pe scenă și chiar a cântat cu bucurie. Se vede că e începutul turneului, oamenii au ceva emoții, dar sunt și odihniți și au poftă de a cânta în fața unui public care înțelege și apreciază ceea ce fac ei. Mi s-a părut că timpul a zburat, nici nu știu când s-a terminat concertul, puțin înainte de ora 23.00, dar sincer aș mai fi stat. Saor a cântat piese de pe majoritatea albumelor, dar întrucât compozițiile lor sunt lungi, nici numărul acestora nu a fost prea mare. Totuși, au ales piese care sună bine live, sunt destul de dinamice și interesante astfel încât publicul să nu iasă de sub vraja lor. Și nu mi se pare că a ieșit, din contră. Trupa a venit și la bis, cu una dintre cele mai frumoase piese ale lor și printre cele mai cunoscute, Aura. Întreg concertul a fost o binemeritată pauză în realitate, un moment de bucurie muzicală nemaipomenită.

Setlist Saor:
  1. Origins
  2. Carved in stone
  3. Bròn
  4. Children of the Mist
  5. Tears of a Nation
-Interlude-
  1. Aura


Evenimente recomandate

Top