Cronică de concert Depeche Mode și HÆLOS la Arena Națională, 26 iulie 2023

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 27 Iulie 2023

Vara continuă cu multă căldură, așa cum îi este obiceiul de la începutul lumii încoace, dar și cu câteva concerte și festivaluri care vor avea loc în toată țara. Aseară am avut parte de un concert cu totul deosebit și nu folosesc cuvinte mari degeaba. Cei de la Depeche Mode au demonstrat, dacă mai era cazul, că muzica lor nu numai că e în continuare foarte bună și relevantă, dar și live trupa, cât a mai rămas din ea, este parcă la prima tinerețe. Chiar și sub auspiciile probabil celui mai dark album al lor de la Black Celebration (1986) încoace, apărut după moartea lui Andy Fletcher de anul trecut, și chiar și cu un turneu omonim, Memento Mori, care numai la voie bună nu te duce cu gândul, Dave Gahan (voce) și Martin Gore (voce, chitară, clape), ajuați de Christian Eigner (tobe, clape) și Peter Gordeno (clape, bass, backing vocals) au produs aseară extraordinar de multă emoție, bucurie, plăcere pură.

Pe Arena Naționlă din București, în cea mai caldă zi din an, dar și pe o furtună în toată regula, am avut parte de un show de mare finețe, sub egida EMAGIC și Live Nation, din partea unei trupe care de-a lungul a peste 40 de ani de carieră a reușit să creeze singură un curent muzical și mai ales social. Depeșarii, cum s-au numit și se numesc ascultătorii hardcore ai trupei, s-au schimbat în anii de după Revoluție, acum nu mai au loc altercații între ei și metaliști, din contră, sunt toți o mare familie. Nu am înțeles niciodată „ura” dintre cele două categorii de ascultători, care să ducă la un așa nivel de agresivitate, iar când am început eu să ascult Depeche Mode deja nu mai rămăseseră decât poveștile. Și e bine că e așa, fiindcă din 2006 când a avut loc primul concert al trupei în România, pe fostul stadion Lia Manoliu, care chiar după acel concert a fost dărâmat și s-a construit mai apoi Arena Națională, până acum trupa a strâns sub același soare toate categoriile de oameni și a dovedit că muzica nu are granițe. Este al patrulea show al trupei britanice în țara noastră și pentru mine și zeci de mii de alți oameni a fost un eveniment de pus în clasorul de amintiri, fiind dintre cele care produc măcar un zâmbet și peste ani de zile.

Seara a început cu HÆLOS, trupă invitată de Depeche Mode pentru a cânta în deschiderea concertului de la București. Britanicii cântă un trip hop destul de clasic, dar de calitate, iar cele trei albume Full Circle (2016) Any Random Kindness (2019) și SOMNUM (2023) au făcut din trupă o prezență constantă în preferințele oamenilor. Concertul a început în jur de 19.45 pe o căldură care încă nu începuse să se domolească. Trupa a cântat chiar foarte bine și cu un sunet curat. De fapt toată seara sunetul a fost unul bun, fără probleme. Piesele lor au o doză mare de melancolie, dar și ritmuri care să te pună în mișcare, iar vocea solistei Lotti Benardout este una care iese în evidență. Pe una dintre piese a fost invitată o altă vocalistă și cele două voci s-au îmbinat de minune. Cred că a fost un foarte bun început al unei seri are a continuat furtunos în toate sensurile. Din setlist au făcut parte piese precum: Last Days, Dust, Hear Me, Alarms, Intro/Spectrum / Pray sau Oracle.

Depeche Mode, pe lângă muzica pe care o oferă lumii, în ultimii zece ani s-a implicat, prin membrii ei, în activități ecologice precum reciclarea, apă curată pentru țările mai puțin dezvoltatate, dar și în lupta contra cancerului la tineri. Probabil vor să lase în urma lor nu doar o moștenire artistică, ci și una umană, ținând cont și de faptul că în anii `90 trupa a fost deseori ținta unor știri negative, legate mai ales de consumul de droguri care l-a adus aproape de moarte pe Dave Gahan. Totuși, acum carismaticul lider al trupei e curat ca lacrima și parcă e mai activ, mai dedicat și mai inspirat decât a fost de multă vreme încoace.

Noul album, Memento Mori, lsansat pe 24 martie anul acesta, este compus de el și de Martin Gore și arată o preocupare mai mare față de moarte, față de interioritate, de ce va fi dincolo de marele prag. Moartea lui Andy Fletcher, discretă ca însăși viața lui, a ajutat cu siguranță la compunerea uneia dintre cele mai bune piese Depeche Mode (în opinia mea, evident), anume Ghosts Again, cântată și aseară deja pe furtună. Ploaia care a început foarte puternic nu doar că nu a făcut pe majoritatea oamenilor să plece acasă, dar i-a făcut să se distreze și mai mult. Se știe că elementul apă are puteri magice atât negative, cât și pozitive, iar aseară a avut rol de a închega și mai mult legătura dintre oamenii din public, dintre public și trupă, și chiar și între membrii trupei. I-am văzut pe Martin Gore și pe Dave Gahan chiar bucurosi, s-au luat în brațe pe scenă după ce au cântat împreună, acustic, Waiting for the Night și nu cred că a fost doar de ochii lumii, cei doi, care nu au fost mereu prieteni, în ciuda faptului că sunt în aceeași trupă, pare că și-au lins rănile și au devenit mai apropiați. Andy Fletcher a fost cel care a coagulat trupa, i-a împăcat pe toți și chiar dacă nu s-a ocupat cu compusul pieselor a fost probabil cel care a ajutat cel mai mult trupa să devină atât de faimoasă, prin abilitățile sale.

Vocea lui Dave Gahan mi s-a părut a fi în mare formă aseară și pe câteva piese, precum Enjoy the Silence sau Never Let Me Down nu exagerez cu nimic dacă spun că toată Arena Națională a fost un singur glas, iar luminițele aprinse au creat o atmosferă de basm. Gahan ne-a încântat, bănuiesc că mai mult publicul feminin a fost binecuvântat, prin mișcările lui devenite deja iconice, prin dans și prin aplecarea celebră care-i pune în evidență fundul și a făcut acest lucru chiar de ziua lui Mick Jagger, un alt mare dansator pe scenă. Din păcate, tot aseară, în timpul concertului am aflat că a murit Sinead O'Connor, așa că poate melodia Ghosts Again a fost și pentru ea. Un moment foarte emoționant a fost când trupa a cântat World in My Eyes dedicată lui Andy Fletcher, iar în timp ce cântau, în spate, pe ecrane puteam vedea o imagine cu tânărul Fletcher cu ochii deschiși, căruia ușor, ușor îi apar celebrii ochelari, apoi ochii i se închid și mâna dreaptă îi acoperă ochiul drept, într-o nemișcare eternă.

Martin Gore a strălucit și el pe câteva piese, cu vocea lui mai potolită și cu aerul său timid. Știe totuși să se pună în valoare și să câștige publicul, dar fără doar și poate Gahan este adevăratul rockstar al trupei, unul dintre puținii rămași pe baricade, cu vocea bună, cu atitudinea potrivită, mai puțin arogant decât acum 20 de ani și mult mai preocupat de a face un spectacol care să merite toți banii. Apropo de bani, faptul că trupa a acceptat ca unele bilete să fie vândute la un preț special pentru fanii lor mai strâmtorați e iarăși o dovadă de mare caracter. Și din punct de vedere vizual show-ul a fost la înălțime, cu multe imagini foarte bine alese și potrivite cu ce se cânta pe scenă. A fost fără doar și poate unul dintre marile concerte al anului și sunt sigur că Dave Gahan, Martin Gore & co. au făcut multă lume fericită aseară.

Setlist Depeche Mode: