Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert DORDEDUH - TEN YEARS ANNIVERSARY LA QUANTIC, 26 OCTOMBRIE 2019

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 29 Octombrie 2019

Sâmbătă seara, pe 26 octombrie, a avut loc în clubul Quantic din București un concert de neratat pentru cine susține (1)Cronic_de_concert_DORDEDUH_-_V6UcLuec.jpgmetalul românesc: concertul aniversar 10 ani de Dordeduh. Cititorii noștri sunt sigur familiari cu trupa, sau sunt chiar fani, dar nu strică unele informații. În 2009, în urma unor certuri și tensiuni, Hupogrammos și Sol Faur părăsesc Negură Bunget și formează trupa Dordeduh. În 2010 lansează e.p.-ul Valea Omului, iar in 2012 albumul Dar de duh, care reprezintă clar o îndepărtare de la muzica Negură Bunget, dar în aceeași zonă stilistică de inspirație folk, cu instrumente tradiționale românești, cu versuri inspirate din tradiție, spiritualitate și natură.

Au trecut anii și epoca Negură Bunget s-a încheiat, după moartea lui Negru, între timp a apărut trupa Sur Austru, formată din ultimii membri ai Negurei, care între timp a scos primul album, Meteahna timpurilor. Nu știu să mai existe în istoria metalului românesc o trupă a cărei influență și ale cărei metamorfoze să fie mai mari decât cea a trupei Negură Bunget și acest fapt s-a văzut și sâmbătă la concertul Dordeduh, unde spiritul trupei a plutit pe deasupra publicului și a creat o punte între trecut, prezent și viitor.

La început nu am înțeles de ce nu a existat nicio trupă în deschiderea concertului aniversar Dordeduh, dar pe la jumătatea show-ului am înțeles: în cadrul acestui concert special, cu invitați surpriză, două trupe au fost pe scenă în același timp: Negură Bunget și Dordeduh, așadar, o altă trupă, oricât de bună, ar fi fost cumva redundantă. Concertul a început undeva în jurul orei 22.00 si s-a terminat mult după ora 24.00, cu o pauză la jumătate. Au fost foarte mulți oameni prezenți la acest eveniment, practic clubul a fost plin și totul s-a desfășurat în bună pace. Sunetul a fost extraordinar, pur și simplu profesionist, s-a auzit fiecare acord, fiecare bătaie de tobă, fluierul, bass-ul, de voci nu mai zic.

Cei de la Dordeduh au cântat atât piesele proprii de pe cele două materiale, piese noi care vor apărea pe noul album, preconizat să fie lansat la anul, dar și piese Negură Bunget. Piesele noi sunt destul de diferite de cele vechi, mi-au sunat a metal progresiv cu elemente folk și influențe black metal, ceea ce nu e deloc rău. Piesele vechi Negură Bunget: Norilor, Cunoașterea tăcută sau Țesarul de lumini au sunat extraordinar, îmi era chiar dor să le mai aud live, iar piesele proprii au avut și mai mult dinamism sau melodicitate. Poate spun o banalitate, dar unele muzici sunt făcute să fie cântate live și muzica aceasta este una din acelea care live prind o viață noua, deoarece muzicienii se hrănesc și cu energia publicului.

Băieții au avut invitați pe Flavius Retea de la Methadone Skies la tobe și pe Andrei Oltean de la E-an-na la fluier și voce. Pot afirma că a fost un concert extrem de personal al trupei, foarte emoționant pe alocuri, se simțea clar implicarea și dorința lor de a crea o atmosferă intimă și nostalgică. A fost unul dintre concertele pe care mă bucur că am apucat să le văd. Au mai cântat piese precum: Dojană, Cel din urmă vis sau Ritual (piesă nouă).

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Dordeduh - Ten Years Anniversary la Quantic, 26 octombrie 2019


Evenimente recomandate

Top