În ultimii ani, Kumm a avut apariții sporadice, sau poate nu am fost eu atent, dar oricum, un concert a fost mai bine decât bineventit. A trecut destul de multă vreme și de la cel mai nou album, A Mysterious Place Called Somewhere, care a fost lansat în 2014 și care s-a bucurat de un succes relativ mare, nu ca celelalte albume, dar oricum destul de bine. Totuși, Kumm este cu siguranță una dintre trupele etalon ale scenei românești de alternative rock, cu albume bine lucrate, gândite ca proiecte, nu doar o alăturare de piese, care au dus mereu mai departe sunetul cald, dar cu destule momente mai dure, nu în genul metal, dar cu destule riff-uri care să te facă să dai din cap. Din 1997, când au fost puse bazele trupei, în Cluj-Napoca, până acum, Kumm și-a schimbat destul de mult atât componența, cât și sound-ul, stilul, abordarea muzicală. La început, pe albumul Moonsweat March, din 2000, piesele erau mai jazzy, mai fusion, cu versuri mai ales în engleză și cu Eugen „Oigăn” Nuțescu la voce, apoi, odată cu al doilea album, Confuzz, din 2002, au început să abordeze stilul rock cu elemente progresive care le-a adus succesul. De asemenea, Dan Byron este cooptat la voce și va cânta și pe următorul album, Angels and Clowns, din 2005. După acest album, Dan Byron părăsește trupa, iar Cătălin Mocan devine vocea principală. Practic, această trupă traversează mare parte din perioada de glorie a rockului românesc, pune foarte activ umărul la dezvoltarea genului și încă mai are câteva lucruri de spus. Concertul de aseară i-a avut invitați pe cei de la Pinholes, o trupă ceva mai tânără, formată în 2011, în Iași, cu trei albume și două e.p.-uri la activ, cel mai nou fiind Documetru din în 2019, urmat anul următor de e.p.-ul Muzică de Lift Durere Fantomă. Trupa are un sound ceva mai heavy decât Kumm și în ultimii ani a crescut și și-a diversificat fan base-ul. A fost ceva lume aseară în clubul Quantic, la concertul celor două trupe, mulți tineri, mulți hipsteri și mulți iubitori de rock alternativ, dar și câțiva metaliști. Din păcate, trupele nu au adus cu ele marfă, c.d.-uri, tricouri.
Pinholes am mai avut plăcerea să văd live în noiembrie, la Arenele Romane, în deschiderea concertului de lansare al celui mai nou album Byron. Atunci nu știam multe despre trupa în care cântă și bateristul Luna Amară, Robert Moțoc, dar am fost luat prin surprindere în mod foarte plăcut de ceea ce am văzut și auzit pe scenă. O trupă activă, energică, talentată, cu melodii care animă publicul, cu ritmuri progresive, aproape la limita cu metalul. Aceeași experiență am avut-o și aseară, în Quantic, unde trupa a pus în scenă un show bun de tot. Băieții au urcat pe scenă la 20.30 și au cântat cu multă pasiune, cu un sunet curat și plin, fără prea multe greșeli, profesionist și implicați în ceea ce fac. Publicul a fost receptiv, dar destul de imobil, ar fi mers ceva mai multă mișcare.
Printre altele, trupa a cântat piese mai vechi, apreciate de public, precum „Scriu, rescriu și tremur”, „Avem un loc”, „Poza” sau „4 ore”, dar și una nouă, în curs de consacrare, „Al treilea divorț”. Au cântat și o piesă alături de Eugen Maleș de la Fluturi pe Asfalt la voce, care este liderul lor spiritual și uneori și producătorul lor, așa cum plastic s-a exprimat Vladimir Ivanov, vocalul trupei. Despre una dintre piesele de final, al cărei titlu nu-l știu, am aflat că a suferit multe schimbări și probabil va mai suferi până va apărea pe albumul nou, așadar este posibil să-și schimbe și titlul. Este mai jazzy, mai eterică și mai de atmosferă decât celelalte al trupei. Pinholes a cântat mai bine de o oră, ne-a trecut prin momente intense, prin pasaje heavy sau din contră, liniștite și melancolice și a pus în scenă un show reușit.
Kumm a urcat pe scenă la 22.00, cu Iordache alături. Omul acesta a îmbunătățit o grămadă de trupe românești cu saxofonul și cu toate instrumentele sale de suflat și încă o face, live sună excelent și e un adevărat profesionist. I-am văzut aseară bucuria de a cânta, de a fi din nou pe scenă cu aceast trupă. Și ceilalți au fost în mare formă, Eugen „Oigăn” Nuțescu a rupt chitările, Cătălin Mocan a avut vocea încălzită și a avut și mișcare scenică, Dan Georgescu (acum în postura de basist, îl știam mai ales din byron, unde bagă chitară) a fost mai discret, dar a rupt basul. Mi-a plăcut mult și de Kovács András la clape, iar Joh Ciurea a dat bine în tobe. Așadar, am avut parte de o trupă activă, cu bucurie de a cânta și acest lucru s-a văzut și publicul a început să se miște mai mult.
Kumm ne-a trecut prin cam toate albumele, a cântat piese vechi, în engleză, dar și celebrele piese în română, care pare că au prins ceva mai bine la public. Mă refer, evident, la superba baladă numai bună de ascultat și dacă te îndrăgostești, dar și dacă te desparți, „Să nu spi nimănui”, apoi filozofica „1000 de gânduri”, dar și o piesă tare la modă acum mulți ani, „Morsa”. Trupa a cântat cu mare plăcere o piesă cu Gheo de la Pinholes la chitară. Între piese, cei de la Kumm au și vorbit cu publicul, mai ales Oigăn, care a dat și el cu vocea din când în când pe piese. Nu au fost momente neașteptate, dar întreg concertul a fost ca o plimbare prin, probabil, tinerețea și adolescența multora, și m-am bucurat mult să revăd live, după foarte mulți ani, această trupă pe care o aștept cu un nou album. Fără mare legătură cu concertul, nu știu cine a făcut afișul, dar l-am găsit tare interesant.
