O săptămână de rock, metal și alte muzici de tot felul a avut loc în clubul Quantic din București între 30 octombrie și 6 noiembrie, sub egida deja cunoscutuluiQFest. Și această ediție a fost una destul de relaxată, cu puține trupe într-o zi, astfel încât să nu ajungi prea târziu acasă, mai ales pentru că a doua zi era cu muncă. Cele mai multe evenimente au fost organizate mai ales de către club, în colaborare cu trupele, dar ultima seară a fost în parteneriat cu cei de la Metalhead. QFest a strâns o sumedenie de oameni în aceste zile, fiindcă oferta a fost chiar eclectică și ai avut de unde alege. Sunt unii oameni care au mers la tot festivalul, alții doar la anumite zile, în funcție de timp, finanțe sau plăcerea fiecăruia de a vedea sau nu o anumită trupă. Trupele au venit cu marfă proaspătă (c.d.-uri, viniluri, tricouri, patch-uri) și, de asemenea, de-a lungul întregului festival Beauty Of Pain a avut un stand de merchandise, iar în anumite seri a fost și Dorel Tudor cu standul său, așa că cei prezenți au avut de unde alege, numai bani să fi avut. Au fost mulți oameni în toate serile, dar probabil cei mai mulți au venit în a treia seară de festival pentru a vedea Firma, Ana Coman și NoruNegru. Nu au existat evenimente neplăcute, doar un mic accident care a fost repede remediat. Înainte de a scrie despre acest ultim eveniment, Lili Refrain și Kalandra, voi trece pe scurt în revistă și restul trupelor la care am mai ajuns în aceste șapte zile (ca-n basme).
Ziua întâi a fost dedicată trupei Phoenix și a avut loc un concert In memoriam Nicu Covaci, cu Kempes și Altar în deschidere. Este un subiect controversat continuitatea trupei, dar ceea ce pot spune este că muzica sună excelent, cu toții sunt muzicieni mai mult decât buni. Totuși, ceva parcă lipsește, oricât de curat ar suna piesele. O mare surpriză a fost Kempes, a cărui voce chiar s-a îmbunătățit și piesele pe care le-a cântat, mai ales de la Cargo, m-au făcut să mă gândesc la vremurile de demult. Neașteptată pentru mine a fost prezența pe scenă a lui Rimaru de la R.A.C.L.A., cu care artistul a cântat piesa Anarhia. Totuși, jumătate dintre cei prezenți nu au avut nicio reacție, lucru care m-a nedumerit. La Altar din păcate nu am ajuns.
A doua zi a fost dedicată folkului și ne-am distrat cu Fără Zahăr, Țapinarii și Folk Frate. Am ajuns destul de târziu, pe la jumătatea concertului Țapinarii și am apucat să râd de câteva ori. În ultimii ani nu am mai ascultat această trupă, însă ei continuă să-și facă treaba cum e mai bine și m-am bucurat de piesele lor, pe care mi le-am amintit în timp ce ei le cântau. Se pare că au rămas înscrise în mintea mea. La Fără Zahăr timpul a fost împărțit între stand-up comedy de Dorohoi și muzică tot de acolo. Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu au o interacțiune bine pusă la punct între ei, dar și cu publicul, cu multe momente care alternează între ironie, autoironie, caterincă pură și momente serioase. Nu-i mai văzsem niciodată live, dar a fost ceea ce trebuie, mai ales fiindcă muzica lor a revenit constant în paylist-ul meu și așteptam momentul în care le voi auzi cântate pe scenă piesele.
A treia zi a fost probabil cea mai așteptată de către cei mai mulți, datorită faptului că Firma cântă destul de rar și atunci când o face totul este bine pus la punct. Așadar, ziua a treia cu Firma, Ana Coman și NoruNegru a fost una dedicată rockului alternativ și fanii acestui gen au ascultat la început piesele celor de la NoruNegru. Am ajuns și eu aproape de final, dar chiar țineam să-i văd și nu am fost dezamăgit, melodiile lor sunt emoționante și catchy. Ana Coman are una dintre cele mai bune voci dintre toate cele feminine românești la ora actuală și mai are și un fel timid-modest de a fi prezentă pe scenă, care atrage. TrupaFirma mi-a depășit așteptările, atât în alegerea pieselor, cât și în felul în care au sunat acestea. Rocca&co. au făcut practic magie pe scenă, dar dacă dar fi să mă întrebe cineva pe mine, aș fi preferat ca pisele ceva mai dure, de la început, de pe La orbire, să le fi cântat chiar așa, nu în stilul îndulcit. Chiar și așa, a fost un show exemplar.
A patra zi de festival a continuat cu două legende ale rockului românesc, Timpuri Noi și Sarmalele Reci, însoțite de o trupă de punk din vechea gașcă,SKA-NK, dar și de Niște Băieți. Cei de laSKA-NK
au dat startul serii cu un punk foarte pe sufletul multora dintre cei prezenți, iarNiște Băieți
au încheiat seara cu celebrele lor coveruri rock/metal după piese celebrel românești, așa-numitele șlagăre mai noi sau mai vechi. Între aceste două momente, cei de la Sarmalele Reci
au adus pe scenă piesele lor pe care oamenii le-au cântat aproape vers cu vers, așa cum se face de obicei la concertele lor. Nici Timpuri Noi
nu s-au lăsat mai prejos, din contră, cei trei bunici de-acum ai rockului românesc au arătat că încă mai pot și încă cum! Nu cred că publicul a stat locului o clipă în timpul destul de lungului lor setlist, care, din păcate, nu a conținut cu piesa Tata. Chiar și așa, Timpuri Noi este o trupă care face mare cinste scenei de rock românești și de la care trupele mai tinere au ce învăța. La fel și de la Sarmalele Reci.
ROA, SPP și D.E.N.I.S. au fost prezente în ziua a cincea de QFest. A fost ziua în care am văzut cea mai mică medie de vârstă, fiind prezenți mai ales adolecenți și tineri studenți, toți încântați, cel mai probabil, de SPP (știți ce înseamnă, nu mai scriu și eu aici) și care au venit și să își rupă capul pe ROA, ceea ce s-a și întâmplat. Dar să nu uităm nici deD.E.N.I.S.
care este o apariție ceva mai recentă în lumea muzicală românească, dar care are șanse foarte mari să ajungă sus. Am ajuns la ultimele trei piese, dar a fost de ajuns ca să-mi dau seama de potențial. SPP
are talentul de a te face să dansezi și atunci când nu vrei neapărat, iar vizual, trupa este o încântare. Pe scenă urcă mascați și mai au și niște ajutoare care să întregească atmosfera. Nu am mai auzit de multă vreme un anumit cuvânt, făcut celebru chiar de Ion Creangă într-o povestea de-a sa, rostit cu atâta plăcere, de atât de mulți oameni, într-un timp atât de scurt, ca la concertul acesta. La fel de tare ne-am distrat si la ROA, dar într-un registru diferit, pe muzică electronică și cu versuri mai serioase, unele chiar cât se poate de profunde. Pentru prima dată în Quantic, cei de la Rise of Artificial au dat lecții despre cum se pune lumea în mișcare.
A șasea zi a venit cu metale grele, spre marea bucurie a tututor celor care așteptau să-și rupă puți gâtul de la headbang. Pe scenă au urcat Crimena, Past Redemption și Asphyx. Cei de la Past Redemption i-au înlocuit pe cei de la E-Force, care nu au mai putut ajunge, din păcate. Crimena este deja o trupă bine-cunoscută publicului bucureștan, craiovenii au rupt scena și de data aceasta. Pe bulgarii de la Past Redemption am mai avut plăcerea să-i vedem și la Bucharest Deathfest anul acesta, alături, printre alții, de cei de la Crimena. De data aceasta au cântat puțin mai mult și a fost un show bun, cu death metal ca la carte. Publicul nu a fost cu adevărat pregătit pentru olandezii de la Asphyx, care au făcut unul dintre cele mai bune show-uri death metal oldschool din câte au fost în istoria recentă în Quantic și nu numai. Oamenii ne-au trecut prin discografia lor deloc mică și au ales piese pe sprânceană, neuitând nici de cel mai recent album, Necroceros, lansat în 2021. Și înainte și după show, au stat la poze, au semnat discuri și viniluri, au băut o bere cu fanii.
Și astfel ajungem și la ultima zi din festival, cea de-a șaptea, care este dedicată trupelor Kalandra și Lili Refrain. După o astfel de săptămână, duminica seara a fost ceva mai liniștită, fiindcă ambele trupe se bazează mai degrabă pe atmosferă, pe sunete ambientale, pe conectarea cu publicul. Lili Refrain a urcat pe scenă singură cu o mulțime de instrumente, unele clasice, altele conectate la laptop, la care se adugă și vocea ei chiar bună. La un moment dat a făcut o șmecherie în care si-a suprapus vocea mai de mai multe ori, pe diferite niveluri de sunet, astfel încât a ieșit un haos controlat foarte fain, bine primit de către public. Ea a avut o comunicare constantă cu publicul și a cântat de pe toate albumele sale, care s-au găsit și de cumpărat, atât pe c.d. cât și pe vinil, iar după show a stat cu fanii de vorbă, a dat semnături și a făcut poze îmbrăcată și machiată exact ca pe scenă. Eu nu o prea ascultasem, dar am devenit fan după acest concert.
Kalandra a revenit în România și are un album nou, A Frame of Mind, de pe care a și cântat câteva piese. Din păcate, albumul nu s-a găsit în format fizic decât pe vinil, la fel și restul. Vocalista a comunicat foarte mult cu publicul, a zis despre album că nu a fost " blood, sweet and tears, but a lot of effort", despre un cântec a zis "this song is in norwegian, feel free to sing along", iar despre un altul "this song written in old norse with the help of a professor". Cu toții au urcat pe scenă frumos îmbrăcați, luminile au fost aranjate în așa fel încât să contribuie la atmosferă iar sunetul a fost chiar bine reglat.
Ca o concluzie, a fost un festival reușit și echilibrat.
