Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronică de concert Rock the City prezinta: The Cure, Editors, God Is An Astronaut, Piața Constituției, 22 iulie 2019

Autor: Ion-Valentin Ceausescu, 23 Iulie 2019

Săptămâna a început cu unul dintre concertele verii: Rock the City: The Cure la București, tot în Piața Constituției, (1)Cronic_de_concert_Rock_the_C_pY36HWxJh.jpeg la fel ca showul Bon Jovi. Din punct de vedere logistic lucrurile nu au stat foarte diferit de concertul din seara precedentă: același loc, aceeași scenă, aceeași împărțire a locurilor. Diferențele ar fi: lipsa jetoanelor (slavă Domnului că nu am mai stat iarăși la două cozi!) și prețul cu doi lei mai mic la apă. Un alt aspect a fost numărul mai redus de spectatori ca la Bon Jovi. Acest lucru nu e de altfel deloc de mirare ținând cont că, pe de o parte, două concerte destul de scumpe la o zi diferență e o investiție financiară greu de suportat pentru cei mai mulți iar, pe de altă parte, The Cure nu e la fel de populară la publicul larg ca Bon Jovi. Totuși, au fost îndeajuns de mulți oameni pentru a face atmosferă.

Ziua a început devreme, accesul publicului s-a făcut începând cu ora 15:00, iar prima trupă, Coma, a început să cânte la 15:30. Am ajuns la concert în jurul orei 15:50, pe când Coma era aproape de final, dar din păcate nu era strânsă încă foarte multă lume, poate o mie de oameni. Totuși, din câte am apucat să ascult, băieții au făcut un show foarte calitativ, ca de obicei. La fiecare concert dau tot ce au ei mai bun, pur și simplu au ajuns la o maturitate și la o experiență care nu le permite să mai coboare sub un anumit nivel nici dacă ar vrea. O trupă veche, cu albume din ce în ce mai diferite, dar care și-a păstrat un sound specific și care are un număr de fani în creștere.

Au urmat, începând cu ora 16:30 cei de la Days of Confusion, una dintre cele mai bune formații românești din ultimii ani. Combinația de modern metal, cu progresiv metal și djent creează un melanj foarte atrăgător, pe de o parte fiind extrem de melodici și melancolici, pe de alta agresivi și tehnici. Odată cu ei a venit și o ploaie de vară curată care a mai răcorit atmosfera destul de caldă și înăbușitoare. Mie mi s-a părut că ploaia s-a potrivit foarte bine cu concertul lor, pur si simplu îmi plăcea cum cad stropii mari pe beton, din care ieșea abur și se auzea de pe scenă muzica. Nu a durat chiar tot recitalul, iar între timp lumea a început să se mai strângă. A fost un concert reușit!

A urmat o trupă pe care voiam de multă vreme să o văd: God Is An Astronaut, din Irlanda. Ei se recomandă ca fiind o trupă de space rock, dar cred că o încadrare mai potrivită ar fi post-rock. Acum câțiva ani am ascultat albumul All is violent, all is bright (2005) care pur și simplu m-a impresionat într-un mod extraordinar de profund și a devenit una dintre formațiile mele de suflet. Recitalul din Piața Constituției a fost unul de colecție, este de-a dreptul incredibil ce pot face trei oameni pe o scenă cu o chitară, un bas și un set de tobe, fără voce, doar instrumental. Deja se strânseseră mulți oameni, chiar și angajații de la Casa Poporului au ieșit la o țigară pe balcon pentru a vedea concertul. Chiar s-a văzut un blitz răzleț dinspre clădire, prin ploaie.

Setlist God Is An Astronaut:

Epitaph
The End of the Beginning
All Is Violent, All Is Bright
Seance Room
Forever Lost
Suicide by Star
Helios | Erebus

Au urmat englezii de la Editors, o trupă pentru care cred că au venit mulți oameni. Editors cântă un indie rock foarte prizat de public, cu versuri profunde și instrumental chiar complex pentru o trupă de gen. Editors mi-a lăsat impresia unei trupe elegante și profesioniste, care își respectă publicul. Dansul solistului Tom Smith este pur și simplu molipsitor și vocea lui sună foarte bine și live. Pe la jumătatea concertului un monitor din spate a căzut, au fost câteva probleme tehnice, dar oamenii au continuat să cânte și sunt convins că cei mai mulți din public habar nu au avut că a fost vreo problemă. La un moment dat a început din nou să plouă și, într-un gest de frăție, Tom Smith a ieșit în ploaie și a cântat, a dansat și a electrizat publicul (mai ales pe cel feminin). Pe cei de la Editors îi văd pentru prima dată, dar sper că nu și pentru ultima dată.

Setlist Editors:

Violence
Papillon
Munich
Hallelujah (So Low)
An End Has a Start
Magazine
Sugar
No Harm
Ocean of Night
Smokers Outside The Hospital Doors
The Racing Rats
Frankenstein

The Cure este fără doar și poate una dintre cele mai influente formații din istorie. Muzicieni metal, rock, pop, regizori ca Tim Burton, artiști vizuali, scriitori au fost influențați de acești englezi speciali. Nu mai zic de Robert Smith, al cărui look a devenit un trademark personal foarte copiat de către fani. The Cure este o formație extrem de prolifică (doar între 1979-1989 au scos 8 albume, iar până în 2008 s-au mai adăugat 5 titluri), cu un sound ușor de recunoscut, gloomy la început, mai pop mai târziu. Este genul de trupă care cu fiecare ascultare devine și mai bună, descoperi mereu ceva nou, un sunet, o armonie. Chiar dacă poartă pecetea timpului lor, melodiile lor sunt încă fresh și nu par deloc obosite sau îmbătrânite, iar acesta este un lucru care spune ceva despre valoarea lor.

Trebuie să o spun de la început: concertul de aseară nu doar că mi-a confirmat așteptările, dar mi le-a depășit cu mult. Pur și simplu ce s-a întâmplat pe scenă ține de domeniul excepționalului. Nu știu ce au mâncat sau au băut înainte de a urca pe scenă, dar Robert Smith & co. au rupt, au cântat 27 (!!!) de piese aproape fără pauză, aproape de perfecțiune. La cei 60 de ani ai săi, Smith are o voce curată și puternică, extrem de versatilă. Două ore și ceva, The Cure ne-au trecut prin toate stările, de la tristețea primelor albume, la melancolia câtorva piese, la emoția altora, până la voia bună cu care au încheiat concertul cu câteva piese mai pop.

The Cure a ridicat nivelul, cu greu cred că mai poate o trupă să depășească momentul de aseară. Pur și simplu nu îmi imaginam că o să dansez pe The Cure până obosesc și că o să îmi pară atât de rău că s-a terminat. Nici nu mai conta că am stat ore întregi în picioare, aș mai fi stat ore întregi să-i ascult. Am văzut o grămadă de oameni fericiți, care trăiau intens muzica, am văzut copii care poate erau la primul concert, adolescenți care știau toate versurile, oameni maturi care probabil că ascultau în comunism albumele lor aduse "pe sub mână" din Occident și care nici nu sperau pe atunci că o să vină un moment când o să vadă The Cure live. A fost un show magnific!

Setlist The Cure: