Cronici / Galerii foto / Interviuri

Cronica de concert Steve Vai la Sala Palatului, 24 Aprilie 2023

Autor: Sasa, 28 Aprilie 2023

Cronica de concert Steve Vai la Sala Palatului, 24 Aprilie 2023Luni seara am mers la Sala Palatului ca să îl (re)văd pe Steve Vai și ale lui chitări. Chiar zicea un coleg ca Sala Palatului aduce asa de multe amintiri, pentru că e probabil locația în care majoritatea a văzut primele concerte mai mari. Cu toate că nu e sala mea preferată din București (acustica din Sala Palatului nu mi se pare cea mai reușită și nici partea cu statul pe scaun la concert), aveam pe drum sentimentul acela de mai de mult, când mergeam cu entuziasm spre Sala Palatului pentru un concert și îmi amintesc cum mă opream să mă uit în vitrina de la magazinul Muzica după instrumente. În fața sălii era destul de multă lume care aștepta să intre. Cu siguranță că acest concert a adunat public care în mod normal ar fi fost împărțit între mai multe evenimente din București.

Să vezi un concert Steve Vai este o experiență unică care lasă cu siguranță o impresie de durată oricărui fan al muzicii în care chitara are rolul principal. Vai este un chitarist incredibil de talentat, cunoscut pentru interpretarea să virtuozică, compozițiile inovatoare și spectacolul live. În show-urile live, el cântă cu o trupă completă, care include muzicieni pricepuți, muzicieni ce îl ajută să dea viață muzicii sale. Unul dintre cele mai izbitoare lucruri (când vorbim despre un concert al său) este nivelul de muzicalitate la care este expus publicul. Vai este un maestru al instrumentului său și împletește fără efort riff-uri complicate, melodii aprinse și solo-uri fulgerătoare care te lăsa efectiv cu gura căscată.

Turneul actual este dedicat promovării albumului din 2022, "Inviolate ". Vai povestea într-un interviu despre condițiile de turneu de după pandemie, cum că trupele au întâmpinat probleme, atât logistice, cât și financiare și că din punctul acesta de vedere, a fost cel mai dificil turneu din cariera lui. Am ascultat de pe albumul care dă titlul turneului piesele: "Zeus in Chains ", "Avalancha ", "Little Pretty ", "Greenish Blues ", "Candle Power " și "Teeth of the Hydra ", care a fost interpretată pe chitara "Hydra". Chitara este conceptul lui Vai și a fost creată în colaborare cu Ibanez. Este compusă din două chitări și un bas, având trei griff-uri și adițional o harpă cu 13 corzi.


Pe lângă talentul său la chitară, Vai este și un interpret carismatic, care știe să interacționeze cu publicul său. El a interacționat foarte bine cu mulțimea, făcând glume și impărtășind povești despre muzica și viața lui. Atât prezența scenică, cât și mimica lui sunt foarte expresive. Nu cred că aș putea să o numesc "coregrafie", dar mișcarea scenică este în perfectă armonie cu muzica.

Un alt punct culminant al concertului este spectacolul vizual. Vai este cunoscut pentru configurațiile sale elaborate, care includ adesea efecte de lumină uimitoare, proiecții video și alte efecte speciale care ajută la crearea unei experiențe fascinante și captivante. Și acest lucru s-a văzut din plin la concertul de la Sala Palatului. Fiecare membru al trupei a avut momentul său solo dedicat și, spre uimirea publicului, la un moment dat au fost 5 chitariști pe scenă (cu ajutorul tehnicienilor săi, muzicieni pricepuți de altfel)! La piesa "For the Love of God " a fost un moment special, un tehnician a fost invitat pentru a cânta niște versuri pe intro. Cum era de așteptat, ca a păstrat capodopera ca ultimă piesa din repertoriu, însă a venit și la bis în aplauzele publicului.

În general, un concert Steve Vai este un eveniment obligatoriu pentru orice fan al muzicii instrumentale unde chitara ocupă scena principală. Cu priceperea și talentul său de neegalat, Vai este un adevărat maestru al meștesugului sau, iar să-l vezi cântând live este o experiență de neuitat pe care nu vei dori să o ratezi.

Vezi galeria foto a evenimentului la

  • Galerie foto Steve Vai la Sala Palatului, 24 aprilie 2023


Evenimente recomandate

Top