Aseară, 8 mai, în clubul Quantic din București a avut loc un concert extrem de intens cu trupa finlandeză
Wolfheart, care a ajuns din nou la noi în țară pentru a ne încânta cu o mostră calitativă de death metal melodic ca la carte. Trupa are deja șase albume la activ, cel mai recent fiind King of the North din 2022, motivul turneului din care face parte și acest concert. De-a lungul timpului trupa și-a construit un stil pe care l-aș putea numi personal, cu multe elemente melodice, cu tematici legate de natură, de animale, mai ales lupi, cu versuri despre iarnă sau chiar bătălii legendare. Stilul lor are multă melancolie, dar și destul de multă agresivitate fără de care nu s-ar putea constitui ca trupă de metal extrem. Este un grup pe care voiam să-l văd de multă vreme, fiind un fan al lui Tuomas Saukkonen, pe care l-am descoperit cu trupa Before the Dawn, una dintre acele formații pe care le-am ascultat mult de-a lungul anior. El mai este responsabil și pentru Dawn of Solace, o altă trupă de death metal melodic pe care o ascult cu mare drag. Mi-ar plăcea foarte mult să văd și aceste trupe live, dar este ceva mai complicat din prea multe motive, care nu constituie subiectul acestei recenzii. În deschiderea trupei Wolfheart au cântat formațiile românești BlackSheep și Machiavellian God, ambele foarte binecunoscute și apreciate de către public, care a venit în număr destul de mare. A fost și merch din belșug, fanii au avut pe ce să dea banii și prețurile chiar nu a fost deloc mari. N-a fost lume pe cât mă așteptam, dar atmosfera generală a fost una extrem de plăcută.
BlackSheep a urcat pe scenă puțin înainte de ora 19.00 și au început în forță. Este a doua oară când văd trupa live și pot spune că nici de data aceasta nu am fost deloc dezamăgit, din contră, chiar mi s-a părut că a sunat mai bine și mai coerent decât la finalul anului trecut, în deschidere la Bucovina. Ceea ce cântă ei, un death’n’roll clasic, nu este tocmai un gen super ascultat la noi, dar se pare că trupa înființată în 2012 de către Liviu Gugui a crescut destul de mult de-a lungul anilor și din câte am înțeles, lucrează la un nou material discografic. Trupa are un chitarist nou, de 16 ani, care, în ciuda vârstei fragede iși cunoaște bine meseria și dacă a avut emoții, acestea chiar nu s-au văzut. Pe lângă piesele deja cunoscute, trupa a cântat și o piesă nouă, Eaters of the Dead, care chiar mi-a plăcut mult. Trupa a venit și cu niște baloane albe, cu oi pe ele, cu care oamenii s-a tot jucat toată seara.
Machiavellian God este, pentru mine și sunt sigur că și pentru mulți alții, una dintre cele mai apreciate și mai plăcute trupe românești actuale. Trupa este constituită din muzicieni foarte talentați, care au cântat în multe alte trupe și care își știu meseria. Aseară fost un moment important pentru ei, întrucât au lansat și noul album, al doilea din carieră, numit Beyond the Void și care s-a putut găsi de cumpărat la fața locului. Eu l-am luat și azi deja l-am ascultat de două ori. Cele cinci piese, prima fiind foarte lungă, sunt niște compoziții complexe, ceva mai melodice decât cele precedente și care se cer mult ascultate pentru a le pătrunde complet. Trupa a cântat live aproape doar piese de pe noul album și a venit și cu bannere noi, foarte Ghost like. Teddy Möller, chitaristul si vocalul Loch Vostok a urcat pe scenă pentru a cânta împreună Eternal Echoes. Trupa a cântat o singură piese de pe primul album, anume Aeon's Dawn.
Wolfheart a urcat pe scenă puțin înainte de ora 21.00 și a cântat cam o oră, ceva mai puțin decât m-aș fi așteptat, dar normal, ținând cont că este vorba de un concert care face parte dintr-un turneu. Pe la ora 22.00, după un bis cu o singură piesă, trupa a a terminat recitalul și apoi a stat la standul de merch unde a făcut poze cu fanii și a semnat autografe. Finlandezii au avut scena frumos ornată cu capete de cerbi pe stativele microfoanelor și au cântat piese de pe majoritatea albumelor, dar mai ales de pe cel mai nou, așa cum se și procedează. Cei de la Wolfheart nu sunt neapărat cei mai comunicativi oameni, cu toate că au mai vorbit cu publicul, dar muzica lor ajunge unde trebuie, unde este nevoie de ea și are această calitate de a te băga și într-o stare de visare, de melancolie, dar te face și să vrei să dai din cap și să te rupi în două cât mai grav posibil.
Unele piese ale trupei ar fi fost potrivite pentu niște moshing, dar nu a fost publicul potrivit pentru așa ceva, din păcate, așa că totul la redus la headbanging și la jucat cu balonul alb, pe care l-a observat și Tuomas și pe care l-a admirat. Cred că s-ar fi jucat și el cu acesta dacă ar fi fost în public. Pe scenă trupa a sunat ceas de oriunde aș fi ascultat, fără probleme tehnice și fără niciun moment în care să mă plictisească. Piesele lor sunt destul de antrenante și cu destule elemente care să le facă interesante, se trece de la vocea clean la cea harsh, de la un solo la un riff puternic și tobele sunt unul dintre elementele centrale, care dau coerență albumului. Este genul de trupă care te bagă într-o poveste și nici nu știi când a trecut timpul, mi-aș fi dorit mult mai multe piese, dar m-am bucurat chiar și așa, cu ce am avut și la fel cred că au făcut și ceilalți oameni prezenți la concert.
