Aproape toata redactia noastra a fost weekendul acesta la festivalul Rock The City. In calitate de jurnalisti sau fotoreporteri acreditati, ca spectatori sau invitati, cred ca am reusit sa luam pulsul festivalului in toate modalitatile posibile.
Festivalul a fost construit in jurul unui concert (Rammstein), dar cu toate acestea se anunta foarte interesant, avand in vedere lista de trupe ce nu mai calcasera prin Romania pana acum. Ne-am bucurat sa vedem si trupe romanesti pe afisul festivalului, consideram ca si-au meritat locul pe scena si au avut concerte la inaltimea evenimentului.Va prezentam mai jos cateva cuvinte despre prestatia trupelor, ca sa trecem apoi la ceea ce ne doare.
Goodbye to Gravity
Consider ca a fost o deschidere cum nu se putea mai buna pentru un festival de vara. Multa energie, atitudine, sunet bun si totul condimentat cu muzica metal ce ne face sangele sa clocoteasca in vene. Goodbye to Gravity sunt pe val, au un album foarte bun scos anul trecut, au participat cu succes la cele mai importante festivaluri din vara asta si sigur nu se vor opri aici. Ma bucur ca au reusit sa aduca muzica lor in atentia celor veniti la Rock the City, reactia fanilor (mai vechi sau mai noi) fiind una foarte buna. Le doresc un mare turneu national si international si cu asta, cred ca am spus cam tot.
Boon
De cand i-am vazut pe afisul festivalului am avut parca un deja-vu. Nu stiam de unde sa ii iau, dar am reusit sa-mi amintesc pana la urma, Rock the City 2011. Nu m-au impresionat atunci, nu au facut-o nici acum. Ii consider trupa "de umplutura" a festivalului. Nu imi dau seama daca erau aplaudati fiindca oamenilor le placea sau pur si simplu, aveau un chef nebun de festival. Da, am observat din prima clipa ca lumea avea chef si era dornica de festival. Entuziasm si zambete cam peste tot in zona Golden Circle.
Rezident EX
Un show foarte apreciat, publicul a avut o reactie ce m-a lasat fara cuvinte. Kempes face parte din categoria artistilor ce or sa fie iubiti de public intotdeauna, indiferent ce ar canta (nu ca nu ar canta piese bune cu Rezident Ex). Kempes este o prezenta, iti impune un anumit respect si are publicul la picioare. A fost cu siguranta unul dintre cele mai apreciate concerte din cadrul Rock The City. As fi vrut totusi sa vad mai multa miscare si la piesele Rezident Ex si nu doar la piesele care au devenit faimoase in perioada in care Kempes era in Cargo.
Enslaved
Recitalul care nu s-a incadrat deloc in tiparul festivalului, dar care a fost o incantare pentru fanii genului abordat de norvegieni. Mult headbang in primele randuri, precedat de un soundcheck foarte lung pe care eu l-am petrecut cocotata pe gardul dintre public si photo pit. A fost cu echilibristica prima zi, dar sa revenim la Enslaved. Pot sa recunosc cand o trupa suna bine si ei au sunat mai mult decat bine, asta pe langa un show antrenant (fara artificii dar cu multa energie si buna dispozitie). Pentru unii colegi din redactie, ei au reprezentat atractia festivalului, dupa Rammstein bineinteles.
Heaven Shall Burn
Pe nemti ii suspectez ca a inceput sa le placa la noi. Si nici ca imi pare rau...Este inevitabila o comparatie cu anul trecut, cand am inghitit munti de praf si i-am vazut in lumini difuze. Mi s-au parut mai buni acum, un show mai in forta si care m-a prins in mreaja lui. Am ramas foarte placut surprinsa cand am vazut ca si-a amintit de copilul ce fusese in public si in anul precedent. Asta da tinere de minte, pe langa vocea aia care mi-a rupt capul in cel mai bun sens posibil.
Vezi galeria foto a evenimentului la Galerie Foto Rock the City, 27 iulie 2013
Psychogod
Caldura mare la inceputul celei de a doua zi de festival. Misiune grea pentru Psychogod, intr-o formula cu un chitarist nou, sa scoata din toropeala rockerii aflati in fata scenei. Eu zic ca le-a iesit bine concertul, este un pas inainte si sper sa continue sa tina steagul sus. Nu prea am inteles micile instigari dar le punem pe seama entuziasmului de a se afla pe o scena enorma (chiar era enorma, probabil una dintre cele mai mari vazute pe la noi).
White Walls
Nu stiu daca doar mie mi s-a parut, dar la White Walls se incinsese aerul si mai tare, poate m-am agitat eu cam mult pentru cele aproape 40 de grade de afara. Dupa prima piesa, si ei si noi (fotografii) eram ca la sauna. A fost probabil cel mai calduros concert White Walls pe care l-am prins eu pana acum (si am prins cateva), calduros nu neaparat din cauza conditiilor meteo, ci un concert cu suflet si cu daruire in care s-au auzit perfect. Cumva, reusesc sa ma fascineze de fiecare data, suficient de mult cat sa raman in fata scenei si dupa ce am parasit phot-pit-ul. Daca la Goodbye to Gravity le doream ceva mai devreme un mare turneu national si international, celor de la White Walls le doresc acelasi lucru, dar sa ma ia si pe mine cu ei (evident, pe post de fotograf).
P.S. Nu l-am vazut pe Gyuri, nu stiu daca era pe acolo, scena era uriasa.
Trivium
O trupa pe care imi doream de multa vreme sa o vad. Asteptarea a meritat, mi-a placut concertul lor si m-a prins. Mai vreau. Cam pe la momentul lor, am dat numeroase ture in celelalte sectoare pentru a saluta diversi prieteni. Pe parcurs, entuziasmul si energia pe care mi-o luasem de la scena palea, o data cu dezamagirea pe care o vedeam in ochii celor veniti la festival ce apucasera bilete in sectoarele silver sau normal.
Bullet For My Valentine
Nu am fost niciodata fan si nu am devenit nici dupa concertul asta. Multi tineri in primele randuri care cantau vers cu vers alaturi de trupa. Impresionant din perspectiva faptului ca au multi fani dedicati, mie nu mi-au transmis mare lucru. De sunat au sunat bine, au atitudinea de staruri rock pe culmile succesului.
Rammstein
Ce ar mai fi de spus despre trupa asta de nemti nebuni care se joaca la propriu cu focul? Suna ceas (ce-i drept, muzica lor nu este de o dificultate extrema), au unul dintre cele mai bune show-uri pirotehnice si nu numai, au carisma si creeaza dependenta. Sunt obsceni si ne plac asa, trezesc in noi sentimente ciudate si nu ne mai saturam de senzatiile tari pe care ni le dau. Cred ca i-as revedea cu placere in orice seara, in orice loc.
Din pacate, nu toata lumea a avut ocazia sa ii vada duminica seara la Romexpo. Desi au platit bilete, mii de spectatori au vazut scena de la sute de metri, mica si foarte mica sau deloc. Surpriza cea mai mare a fost in a doua zi, cand s-au modificat spatiile alocate categoriilor de bilete. Silver circle era deja peste fostul normal circle, iar cei din normal circle au fost impinsi in spate la mult mai mult de 100m de scena.
Impartirea spatiului in sectoare a fost o idee foarte proasta si mai ales, prost gandita (daca a fost gandita cumva de cineva altfel decat din perspectiva unui business). Silver si normal circle-ul au fost mai mult decat departe de scena, astfel ca lumea chiar nu s-a putut bucura de concerte asa cum trebuia. Lumea care a platit bilet! Am plecat duminica seara acasa cu vorbele unei prietene in minte, pe care am intalnit-o la silver circle: "si noi am platit bilet...".
De la cele mai bune locuri din normal circle (exact la gardul despartitor), o buna parte din vedere era acoperita de gardieni si de cei de la silver circle care stateau cu aparatele de filmat sau telefoanele poate poate vad si ei ceva. Pe langa asta, erau multi care isi purtau pe umeri prietenele sau copiii, atrangandu-si vorbe nu tocmai frumoase, insa pe buna dreptate... Luati in calcul ca de la normal circle, ecranele instalate langa scena erau foarte mici, de la randul 2 de spectatori fiind aproape imposibil de vazut. Din punct de vedere al sunetului, se putea discuta fara probleme unul cu altul la limita dintre normal si silver. Cu toate astea, multi dintre spectatori incercau sa stea pe varfuri si sa ciuleasca urechile, in speranta ca vor prinde macar secvente scurte din show.
In plus, duminica au fost cozi uriase la jetoane, bere/apa/sucuri in ciuda preturilor destul de mari de 7 lei/bautura, inclusiv apa. Cozile deja se numarau in zeci de minute, nu in numar de persoane, iar cand ajungeai la cortul de bauturi, erai servit cu un pahar jumatate cu bere si jumatate cu spuma, turnate cu greu, manual, din doze de bere. La un volum atat de mare de public organizatorii ar fi trebuit sa dimensioneze aceste lucruri corespunzator.
Si fiindca am ajuns la apa, trebuie sa mentionez ca efectiv mi-a fost mila de cei din fata scenei care au stat ore in sir fara un strop de apa. Este inuman ca pe o caldura de aproape 40 de grade sa nu se dea macar un pahar de apa. Eu as fi pus furtunul pe ei direct.
Nu am decat respect pentru un coleg de photo-pit ce a avut initiativa sa le duca 4 pahare de apa cand am mers sa fotografiem Bullet For My Valentine (cred). Imi pare rau ca nu ne-am organizat cumva mai bine noi, sa le fi dus mai multi apa. Nu vreti sa stiti ce bucurie am vazut in ochii copiilor carora colegul fotograf (Miluta de la Metalhead, ca sa stiti si despre cine vorbesc) le-a adus putina apa.
In afara de apa, alta bulina neagra a fost lipsa spatiilor pentru stat jos si la umbra. Nici o masuta cu banci, nici o umbreluta sub care sa te adapostesti de soare, absolut nimic. De mancat probabil ca s-a mancat in picioare. In spate se statea pe iarba ca la picnic...
Nu o sa mentionez de alte neajunsuri, ma opresc la cele cateva chestii de baza mentionate mai sus, ce tin de respect si de ce nu, de umanitate. Sper sa ne gasim si la anul la festival, dar in niste conditii ceva mai bune. Si poate tot la anul se va aproba si acreditarea noastra de fotoreporter pentru tot festivalul (inclusiv la capul de afis), fara a ne inlocui in detrimentul unor publicatii fara nici o treaba cu rock-ul si fara...fotograf (da, unii nici nu au catadicsit sa vina la festival dupa ce au solicitat acreditarea si le-a fost acceptata pentru Rammstein).
Anca si echipa Letsrock.ro
