Cea mai nouă ediție a festivalului Rock The City a avut loc pe 16 iulie la Romexpo, în prezența a peste cincisprezece
mii de oameni, într-o zi care a început cu o rafală puternică de ploaie care a durat cam jumătate de oră, în jurul orei 16.00, dar după vremea și-a revenit și nu a mai făcut probleme până la finalul serii. O problemă, știută de câteva zile, a fost că una din trupele serii, Whitesnake, nu a mai ajuns la București datorită unor probleme de sănătate ale solistului, David Coverdale, însă organizatorii, East European Production, D&D East Entertainment și Marcel Avram, au afirmat într-un comunicat de presă că vor încerca să reprogrameze curând acest concert, în cadrul unui alt eveniment. În afară de această lipsă, în general festivalul a fost bine organizat, într-un spațiu foarte mare, cu multe puncte de vânzare de mâncare și băuturi, cu multe toalete ecologice, cu pază serioasă și toate aceste lucruri au contat foarte mult în crearea unei atmosfere în care să te simți și bine, și în siguranță.
Ziua a început cu turcii de la Saints 'N' Sinners, o trupă de power metal cu două albume la activ, care a urcat pe scenă cu puțină întârziere, datorită ploii și de aceea setlistul a fost mai scurt decât ne-am fi așteptat. Trupa în sine este de ascultat, de căutat, abordează un stil destul de recognoscibil, dar deloc rău, ce am ascultat mi-a plăcut și nu doar mie, din câte am văzut. Păcat pentru ei că nu au avut parte tocmai de show-ul pe care probabil îl visau, datorită ploii, a oamenilor care tocmai veneau și până să apuce să se încălzească bine spectacolul lor a trebuit să se încheie, pentru a se putea respecta programul. Piesele pe care le-au cântat au sunat chiar bine, profesionist, mi-ar plăcea să-i revăd într-un show propriu. Au cântat piese precum: Ivory Tower, As Above, So, Below, Seven Years in Hell, Catch 22.
Ziua a continuat cu marile speranțe ale scenei rock românești, Deep Waters, o trupă tânără, care abordează un rock clasic, cu accente de Led Zepplin, Deep Purple (apropo de Coverdale), Jethro Tull și care a fost anunțată pe ultima sută de metri, la scurt timp după anunțarea faptului că Whitesnake nu mai cântă la Rock The City. Evident, Deep Waters nu au înlocuit Whitesnake, după cum afirmă și organizatorii, iar prezența lor pe scenă venit ca o surpriză pentru toată lumea. Trupa în sine s-a dovedit chiar talentată, mai ales ținând cont că membrii sunt tineri și foarte tineri și pare că au apărut de nicăieri. Piesele lor sunt originale, în sensul că sunt compuse de ei, dar în mod cert toate influențele se simt foarte activ, însă pe scena de la Romexpo nu s-a observat lipsa de experiență, din contră, Deep Waters părea că e o trupă care cântă de când lumea. Nicolas Fresard (voce), Andrei Stratulat (chitara), Peter De Reyna (bas), Raul Kusak (clape), Dan Alexandru (tobe) au cântat cam o oră și din setlist au făcut parte piese precum Can You See Me sau The Sun.
Au urmat lupii germani de la Powerwolf, o trupă bine-cunoscută, care a mai fost în România de câteva ori, de fiecare dată cu un mare succes. Este genul de trupă de la care te aștepți la un show de calitate, la piese pe care să le cânți, pe care să sari și în general să te simți bine. Și ei, ca și KISS, apar pe scenă cu face paint, cu costume (sau ar fi mai bine să zic că odată cu KISS multe trupe au început să facă asta) și au o anumită teatralitate în gesturi și chiar în muzică. În mod cert este genul de trupă pe care merită să o vezi mai ales la căderea nopții, dar puțin soare nu a stricat nimănui și aseară Karsten Brill aka "Attila Dorn" and co. au oferit publicului din ce în ce mai numeros un spectacol de ținut minte. Trupa a cântat mai bine de o oră și a reușit să atragă publicul de partea ei într-un fel în care doar o trupă mare o poate face.
Setlist Powerwolf:
- Fire and Forgive
- Army of the Night
- Incense & Iron
- Amen & Attack
- Dancing With the Dead
- Demons Are a Girl's Best Friend
- Armata Strigoi
- Resurrection by Erection
- Blood for Blood (Faoladh)
- Beast of Gévaudan
- Werewolves of Armenia
- Faster Than the Flame
- Sanctified With Dynamite
- We Drink Your Blood
În prezența oricărei trupe mari pe care o văd pentru prima dată am inițial o senzație de vagă decorporalizare, de sânge rece ca în fața unei prăzi, privesc, înțeleg, ascult, mă obișnuiesc cu atmosfera și apoi intru în ritm și mă bucur de spectacol. La fel a fost și cu KISS, legendara trupă de rock americană și chiar am avut un spectacol de care să mă bucur, fiindcă trupa este cunoscută pentru prezența scenică deosebită care conține artificii, flăcări, teatru, jocuri de lumini, confetti, baloane, sâng fals și, în primul rând, prezența celor patru membri în costume, cu face paint, fiecare fiind un personaj (Starchild, Demon, the Spaceman, Catman, printre altele). Formată în 1973 în New York, trupa a scos pe piață douăzeci de albume originale și multe alte compilații, albume live etc. Cel mai nou album, Monster, a apărut în 2012.
Din componența originală, considerată "de aur" (Paul Stanley, Gene Simmons, Ace Frehley, Peter Criss) singurii membri constanți au rămas de-a lungul istoriei trupei Simmons și Stanley, în zilele noastre din componență mai făcând parte Eric Singer și Tommy Thayer. Trupa a cunoscut multe schimbări de componență, certuri, momente de hiatus, dar a rămas constantă în producerea de albume care poartă semnătura muzicală KISS și mai ales în crearea de reprezentații scenice memorabile.
Pentru prima dată în România în cadrul ultimului turneu din cariera lor, End of the Road World Tour, KISS a adus la București un spectacol de proporții gigantești, așa cum ne așteptam cu toții. Setlistul s-a concentrat mai ales pe meloddile din anii `70-`80, clasicele clasicelor, dar fără God gave rock and roll to you (doar pe casetă, la final) sau Crazy, crazy nights. Totuși, este ceva în legătură cu această trupă care ne face să scoatem la iveală din noi acele laturi de copil, de bufon, de inocent, de golan odată cu ei. Există puține trupe care să aibă fani atât de devotați precum KISS, care să vină pictați la concerte la fel ca ei, care să știe versuri pe dinafară și să trăiască prestațiile live ca pe ceva unic și irepetabil. Am văzut în jurul meu oameni de toate vârstele, poate mulți la primul lor mare concert și e o bucurie că în acest ultim turneu au hotărât să treacă și pe la noi.
Show-ul lor a început la 21.00, cu cortina mare cu numele lor pe ea căzând și ei apărând pe niște platforme uriașe în lumina focului de artificii și al flăcărilor și timp de două ore am avut parte de rock clasic, heavy metal, circ, flăcări, salivă (Simmons mai ales a avut un moment al lui în care a cântat, a scuipat simplu, a scuipat un lichid care semăna cu sângele și în general a făcut pe nebunul sau pe Demonul, personajul lui din trupă, atât jos, pe scenă, cât și ridicat de la pământ pe o platformă), plimbări cu tiroliana peste public (Stanley a „călătorit” de la o scenă la alta pe deasupra publicului, înspre finalul serii și a cântat de pe a doua scenă, mai mică, două piese, memorabilele Love gun și I was made for loving you), solo-uri de tobe, chitară și bass.
Fiecare membru a avut momentul lui bine pus la punct, fiecare a cântat și cu vocea (un moment chiar memorabil a fost cel în care Eric Singer, după ce înainte avusese un solo excelent, a cântat Beth) și chiar dacă pe alocuri vocea lui Stanley nu a mai sunat ca în tinerețe, și muzical și artistic tot spectacolul a fost foarte bun. Totul s-a terminat într-o explozie de confetti și baloane care au curs efectiv peste public și la final, într-un gest comun trupelor, dar nu mai puțin emoționant, cei de la KISS au ieșit de pe scenă dar în urma lor au rămas aprinse monitoarele cu numele trupei în culorile steagului și cu mesajul KISS LOVES YOU BUCHAREST.
Setlist KISS:
Rock and Roll (Led Zeppelin song, played from the tape)
- Detroit Rock City
- Shout It Out Loud
- Deuce
- War Machine
- Heaven's on Fire
- I Love It Loud
- Say Yeah
- Cold Gin
- Guitar Solo
- Lick It Up
- Calling Dr. Love (Gene speaks, sings and curses… more )
- Tears Are Falling
- Psycho Circus
- Drum Solo
- 100,000 Years
- Bass Solo
- God of Thunder
- Love Gun
- I Was Made for Lovin' You
- Black Diamond
- Beth
- Do You Love Me
- Rock and Roll All Nite
