Cea de-a treia zi de metale grele și foarte melancolice a adus laolată o mulțime de oameni pentru o ultimă serie de trupe de calitate. Cei care n-au stat prea mult în Encore, la afterparty, n-au avut alte treburi de rezolvat și au avut curiozitatea de a afla informații despre cum se organizează un concert sau un festival, au participat la conferința de presă de sâmbătă, 30 septembrie, de la 15.30. Au fost prezente mai multe nume importante, Alessandro Castelli (K2Music Head Manager), Jan-Martin Jensen (Promoter, Inferno Festival), Kirsti Rosseland (Technical Advancer, Producer, and Booking Associate, Midgardsblot Festival), Gunnar Sauermann (Metal Hammer Writer; Head of Press at SPKR Media, Prophecy Productions), Mihai “Coro” Caraveteanu (Romanian Production Manager) și Bogdan Trimbaciu: General Director, Project Management Unit within The Ministry of Culture; Promoter, Posada Festival), care a fost și gazda discuțiilor legate de promovarea trupelor românești de metal în afara țării noastre. Știm cu toții că putem număra pe degetele de la o mână trupele românești care au avut ceva vizibilitatea în mediul internațional și succes cu adevărat chiar mai puține, așadar a fost o discuție necesară. Drown The Sea, trupă internațională, cu membri din mai multe alte trupe, inclusiv românești, a dat startul zilei de sâmbătă, probabil cea mai doom dintr-un festival dedicat mai ales acestui gen cu încă, spre bucuria mea, mulți fani. Evident, genul s-a diversifcat și a crescut, iar formația aceasta este un bun exemplu de proiect care s-a dezvoltat din alte trupe și care poate deveni în viitor un nume. Momentan este mai mult o promisiune interesantă și m-am bucurat să-i văd live.
Trupa Ocean of Grief din Grecia a revenit în București după aproape cinci ani de la ultimul concert, din păcate fără clăpar, care nu a putut ajunge. Chiar și așa, piesele au sunat bine, dar sunt convins că ar fi fost mult mai bine cu o orgă. A lipsit partea feerică, atmosferică, în schimb s-a auzit bine de tot basul, parte importantă a sunetului trupei, pe lângă chitări, tobe și, bineînțeles vocea lui Nick Vlachakis care s-a integrat bine în trupă. Au cântat de pe cele două albume, „Nightfall's Lament” din 2018 și „Pale Existence”, de anul acesta. Mi-a plăcut în mod special cum a sunat piesa „Poetry for the Dead” de pe noul album, dar nici restul nu au fost de lepădat.
Woe Unto Me din Belarus a adus o și mai mare melancolie într-o zi care se anunță a fi plină de emoții. Vocea a fost puțin cam decalată pe unele piese partea de growl n-a sunat la fel de bine cum știam de pe albume, dar instrumentalul fost excelent. Trupa își promovează noul album, „Along the Meandering Ordeals, Reshape the Pivot of Harmony”, un titlu ofertant în care am putut observa partea mai melodică a formației. Pe scenă au fost destul de statici, dar îndeajuns de activi cât să ne dea ocazia să-i admirăm în desfășurare. Au promis că revin, mi-ar plăcea să- revăd.
Setlist Woe Unto Me :
- Spiral-Shaped Hopewreck
- Sad and Slow
- Deep Beneath the Burden
- Blood-Black Nothingness Stops Spinning
Shores of Null ne-a trezit din atmosfera feerică și ne-a pus în mișcare puțin. Combinația de metal modern cu pasaje doom este una de succes pentru trupa italiană. Multe versuri bune, atent scrise, care oferă o perspectivă deosebită asupra unor subiecte precum pierderea, despărțirea, depresia. Noul album, „The Loss of Beauty”, de anul acesta, a fost principalul material de pe care italienii au cântat, dar au abordat piese și de pe celelalte trei albume. Mi-au plăcut foarte mult tobele, un mare plus pentru Emiliano Cantiano, care, în spirit de glumă, mi-a adus aminte de Vin Diesel. A fost un show atât dinamic, cât și emoțional, cu o trupă pe care cu siguranță aș revedea-o și mâine. Din setlist au făcut parte piese precum: „The Last Flower”, „Black Drapes for Tomorrow”, „A Nature in Disguise”, „Darkness Won’t Take Me”, „My Darkest Years”.
Antimatter a ajuns din nou Metal Gates, după concertul din 2019. Trupa a avut parte de un sunet impecabil, reglat din mers, s-au auzit foarte bine toate instrumentele, să nu mai zic de versurile cântate excepțional de Mick Moss. O așa voce este rară în lumea aceasta a muzicii rock/metal și am simțit fiecare modulație, fiecare cuvânt ca pe o tăietură adâncă. Cunosc oameni care au venit special pentru formația britanică și pot înțelege de ce. Muzica nu trebuie să fie mereu una care să te mângâie, e necesar ca uneori să te facă poate chiar să-ți retrăiești traumele și să le expui, fie că ești pe scenă, fie că ești în public. Toți cei care ne-am dat voie am fost luați în brațe de muzica celor de la Antimatter. La un moment dat, probabil de la atât de multe trăire, Mick Moss a cerut un prosop pe scenă, fapt care mi s-a părut amuzant și drăguț în același timp. Din păcate trupa a avut o ofertă destul de limitată la merch, dar pe de altă parte toți cei din trupă au fost deschiși la poze, la autografe.
Katatonia a încheiat festivalul, din păcate cu mai bine de cincizeci de minute întârziere de întârziere și, în consecință, cu un show ceva mai scurt decât speram. Eram foarte dornic să revăd trupa live, dar cu toate că nu am fost dezamăgit, nici nu am fost complet satisfăcut de prestațiea suedezilor, mai ales pe primele două piese. Nu au sunat prea bine, nu știu dacă din cauza unor probleme tehnice sau din cauza trupei. Din fericire, mai ales în partea a doua a concertului Jonas Renkse& co. și-au revenit complet și am avut parte de concertul pe care-l doream și-l meritam de la început. Renske glumit mult între piese, la un moment dat ne-a zis că noi suntem propriul lui cor românesc și ne-a pus să cântăm. Probabil momentul cel mai apreciat al concertului a fost piesa „My Twin”, pe care a cântat-o tot clubul. Trupa s-a concentrat pe cel mai nou album, „Sky Void of Stars”, unul dintre albumele anului cu siguranță.
Setlist Katatonia :
- Austerity
- Colossal Shade
- Lethean
- Behind the Blood
- Birds
- Forsaker
- Opaline
- Buildings
- My Twin
- Atrium
- Old Heart Falls
- July
