E sfârșitul lunii septembrie, s-a lăsat frigul, dar muzica metal nu poate fi înduplecată, nici îngenuncheată de natură. Cu
toată că ar fi fost mai bine să fie pus cortul, pe Arenele Romane s-a desfășurat cu succes aseară minifestivalul Metalhead Meeting 2014 Bis, care a avut capete de afiș două trupe diferite ca stil, Finntroll și Paradise Lost. Alături de ele au cântat atât trupe românești, Tiarra, Bloodway, GOD, dar și trupele trăine Profane Omen din Finlanda și Hatespere din Danemarca, aceasta din urmă fiind invitată și la ediția precedentă a festului. Este probabil ultimul concert în aer liber al acestui an, fiindcă vremea va fi din ce în ce mai friguroasă și nici chiar metalul nu mai poate încălzi altceva decât sufletele sau urechile miilor de metaliști care trăiesc cu nostalgia ultimului concert și cu gândul la cel ce va urma, fiindcă muzica metal când te prinde nu-ți mai dă drumul așa ușor. Și este important să amintim că Metalhead sărbătorește 10 ani de la lansare.Festivalul a început cu 10 minute întâziere, la ora 17.10, cu Tiarra ca spărgători de gheață. Nici nu mai știu pentru a câta oară îi văd live și de fiecare dată când îi văd îmi plac la fel de mult. O trupă care de fiecare dată încălzește publicul, cântă cu plăcere și, de ce să nu recunoaștem, prezența viorii și al violoncelului pe scenă sunt plusuri. Cu siguranță nu mai este nimic nou în a compune și a cânta metal cu influențe simfonice, însă este deosebit de plăcut. Tiarra a cântat trei piese lungi și apoi a lăsat scena pentru următoarea trupă.
A urmat trupa Profane Omen din Finlanda, trupă pe care nu o o ascultasem cu atenție, chiar dacă ei cântă, și o fac bine, încă din 1999. Au început concertul întrebându-ne dacă vrem să auzim niște heavy metal și în mintea mea suna vorba aceea românească: "mănânci calule ovăz"? Nu au mai așteptat răspunsul nostru că au și început să cânte un gen pe care ei îl numesc Death n' Roll, în fond o combinație plăcută urechii între heavy metal, thrash metal și melodic death metal. Se mai strânsese lumea și cei care intrau stăteau să asculte, mulți fiind captivați de la primele acorduri și aveau și de ce, oamenii au energie, mai cu seamă chitaristul, care îmbrăcat în pantaloni roșii, era plin de viață și practic a făcut kilometri întregi pe scenă. Tot o jumătate de oră au cântat și ei, dar parcă aș fi vrut să-i aud mai mult.
După rock și voie bună am intrat direct în angoasele muzicii pe care o cântă Costin Chioreanu și noua sa trupă, Bloodway. Artist vizual, bun chitarist și o voce lucrată, Costin Chioreanu reușește și cu această trupă să sondeze adâncimile ființei umane și după ce am cântat și am sărit cu Profane Omen, ne-am luat jumătate de oră de introspecție și de interogații cu privire la rostul nostru pe Pământ, la originea răului, la destinul tragic al omului în fața morții. Muzica pe care o cântă ei este una profundă, melodioasă, dar statică, e genul de muzică pe care o asculți cu ochii închiși sau sub influență, pentru a o pătrunde cât mai bine, însă îmi dau seama că nici live nu te scapă de melancolii. Au cântat piese mai ales de pe primul album, I Am A Drop Of Water In An Ocean Of Stars, titlu poetic și metafizic, care duce cu gândul la materialele black metal nordice sau est-europene de la începutul anilor 2000. Un singur lucru nu mi-a plăcut și nu e legat de muzică, fiindcă această parte a fost fără pată, ci de atitudinea lui Chioreanu, care înainte de ficare piesă spunea ceva de genul: "urmează piesa X, dar nu vă plictisesc cu detalii, e de pe albumul nostru, dar nu vă încarc memoria cu numele lui, nu cred că vă interesează nu știu ce detaliu", ceea ce e puțin deranjant când se repetă, fiindcă pe mine, ca spectator, poate chiar mă interesează. În rest, un album care mi-a plăcut și acasă când l-am ascultat și auzind o parte din piesele de pe el pe scenă, live, a fost o bucurie. Sau ar trebui să zic: o tristețe?
Hatesphere din Danemarca ne-au trecut de la depresii la bere. Cu un stil ce amintește de Pantera, și cu un vocal ce amintește ca atitudine de Anselmo, trupa daneză a rupt din nou scena, după ce o rupseseră, dar fusese reparată între timp, și acum câteva luni, la precedenta ediție a minifestului. Bere, metal, moshpituri, voie bună, headbanging, din ce în ce mai multă lume, concert reușit!
Despre trupa GOD,care împlinește 20 de ani de existență, auzisem multe însă nu i-am văzut niciodată live. Auzisem că e o experiență în sine, că oamenii fac show și că muzica lor e numai bună pentru a fi cântată live, lucruri care mi s-au confirmat încă de dinainte să urce pe scenă, când am văzut cum se construiau zidurile unei cetăți, cum se pun torțe aprinse și cum năvălesc pe scenă câțiva daci care se luptă, fiind urmați și de două femei, dace probabil, care suflă flăcări, în timp ce alte femei, oare niște nimfe ale pădurii, niște iele?, dansează ademenitor, iar apoi, trupa, încadrată de doi stegari care purtau steagul dacic, începe showul. A fost într-adevăr o expriență și parcă m-am și încălzit, fiindcă gerul era din ce în ce mai năpraznic și hainele mele prea subțiri, și mă bucur că avem și noi trupe de pagan metal care să facă și ceva spectacol, fiindcă este important într-un concert live de acest gen. O trupă bună, un spectacol pe cinste!
Trolii de la Finntroll sărbătoresc și ei ceva: 10 ani de la lansarea celui mai de succes album al lor, Nattfödd, motiv pentru care aseară au și cântat tot albumul. Finntroll este o trupă care a influențat mult partea de folk metal și albumul acesta chiar este un etalon și pentru noi toți a fost o bucurie și o ocazie de a-l asculta cântat live pe tot. Au intrat pe scenă și fără prea multe cuvinte au început să cânte, pentru început întreg albumul Nattfödd apoi piese de pe alte albume, și atmosfera chiar s-a încins, cu toate că nu erau mai mult de 10-12 grade afară. A fost unul din cele mai intense showuri pe care le-am văzut în ultima vreme și m-am bucurat să îi văd live în sfârșit după ani de zile de ascultat acasă.
Finntroll au cântat și piesele de pe albumul Nattfödd:
Vindfärd
Manniskopesten
Eliytres
Fiskarens fiende
Trollhammaren
Nattfödd
Ursvamp
Marknadsvisan
Det iskalla trollblodet
Grottans barn
Rök
Paradise Lost n-are nevoie de prezentări și la fel a considerat și Nick Holmes care a început să cânte foarte natural, de cum a intrat pe scenă, în urma colegilor săi de trupă. Și-a lăsat barbă, probabil și pentru că mai nou este solistul proiectului death metal Bloodathși poate vrea să pară mai dur. De asemnea, au cântat mai multe piese vechi, care îi solicită mai mult vocea death metal, growlul. E interesant că Nick Holmes s-a întors la cookie monster și sunt curios cum va suna albumul Bloodbath pe de o parte și dacă următorul album Paradise Lost va fi mai heavy, pe de altă parte. Concertul lor de aseară a fost unul energic, însă, din păcate, lumea cam obosise după atâtea ore, era frig și mulți au placat după primele piese și încercările lui Holmes de a cânta cu publicul au cam eșuat, însă s-au întors la bis și una peste alta a fost un concert reușit și ne bucurăm cu toții că i-am revăzut pe Paradise Lost, una din trupele care au însemnat și înseamnă mult pentru metaliștii români. Paradise Lost a cântat piese precum: As I die, One Second, Erased, Say just wods, Isolated, Tragic Idol sau Faith Divides Us - Death Unites Us.
