Ziua a treia a adus parcă mai mulți oameni, cozile au fost relativ mari, dar nu de speriat, s-a făcut în continuare moshpit și nu cred că au fost incidente deosebite. Scena Andrei Calmuc
Infest a dat startul zilei, cu un metal extrem și foarte direct. Nu e prima dată când trupa vine în România și am observat că are fani dedicați.
Heart of a Coward
Nemții au ajuns până la urmă și bine au făcut, fiindcă show-ul lor a fost un moment de deschidere a energiilor din public.
Grecii de la Allochiria (nume inspirat de o boală psihică gravă) au continuat la cort și au adus un doom/post sludge de toată frumusețea. Pe cât de inofensivă părea vocalista, pe atât de multă energie avea și o voce pe care nu o poți ignora. Trupa e cu adevărat creatoare de atmosferă. E de ascultat acasă, cu atenție.
The Underground Youth, trupa de post-punk din Manchester a fost una dintre frumoasele surprize ale festivalului. Nu-i știam, dar stilul lor calm și plin de nostalgii m-a cucerit, și nu doar pe mine. Am văzut în public mulți oameni care ascultau și priveau fascinați pe scenă. Și chiar aveau la ce.
Lost In Kiev, trupă de post rock/meta math rock din Paris nu este pentru prima dată în România, dar este prima dată când o văd. Trupa este una pur instrumentală și e nevoie de o stare specială pentru a o aprecia. Și sunt destui cei care s-au lăsat furați de muzică și și-au permis să viseze puțin.
Marduk
După Messhugah, Amorphis și Igorrr nu știu cine a mai avut energie pentru încă o trupă extremă, dar Marduk nu e orice trupă, așa că mult după miezul nopții trupa a strâns un număr impresionant de fani care au rămas și au încins cortul.
Scena Adrian Rugină
Midnight, trupa de punk/black/speed a fost la înălțime pe scenă, la propriu și la figurat. Mascați și plini de viață, americanii au adus la Râșnov un sunet pe care l-au rafinat timp de mulți ani, de-a lungul unei cariere prodigioase.
Lionheart, trupa de hardcore a deschis alte și alte moshpituri. Nu știu exact ce mănâncă și la ce sală de forță merg băieții, dar arată impecabil și cântă într-un mare fel. Iar publicul a reacționat la fix și s-a pornit distracția.
Mayhem a fost într-o formă de zile mari. Scena a fost impecabil decorată pentru un show așa cum trebuie. E adevărat că trupa s-a îndepărtat mult de ceea ce a fost la început, dar a câștigat în calitatea show-urilor, a sunetului, a luminilor. Attila Csihar și trupa de black metal norvegian au pus în scenă unul dintre show-urile la care merită și să te uiți, nu doar să asculți, chiar dacă muzica a sunat cristal. Vocea guturală a lui Csihar a fost la înălțime, la fel toate celelalte instrumente și unul din highlit-urile concertului a fost piesa "Freezing Moon ", impecabil interpretată.
Meshuggah a avut probabil cel mai intens show nu doar de la acest festival, dar din câte am văzut în ultimii ani. Ce au reușit să facă muzical, luminile, cu sunetul, cu vocea este în afara înțelegerii mele. Pot doar să ascult fascinat, să mă uit pe scenă ca la o minune și să fiu recunoscător pentru șansa de a vedea acest show. Trupa a fost într-o formă de zile mari, cu un Jens Kidman bărbos și cu o voce la fel de bună ca întotdeauna. Chitările, basul și tobele au fost puțin cam tari, dar după vreo două piese m-am obișnuit și am intrat în atmosferă. S-au făcut și moshpit-uri, dar nu așa multe. O bilă albă primește și tehnicianul de lumini, care a mixat live, în funcție de melodie, lucru deloc ușor.
Scena Brașov
Therion nu a mai avut demult o voce feminină atât de bună. Setlistul ales a fost mai degrabă oldschool, cu hituri, fără a pune accent deloc pe cele mai noi albume. A fost o alegere ciudată, dar pe care publicul a apreciat-o. Christopher Johnsson și compania au pus în scenă și un spectacol care s-a transformat la un moment dat într-un joc erotic între soprană și Thomas Vikström, vocalul trupei. Therion a sunat chiar bine, chiar mai bine decât la ultimul concert din Quantic.
Igorrr a transformat Rockstadt Extreme Fest într-un ring de dans. Unii știau ce urmează, alții au fost luați prin surprindere, dar cred că sunt puțini care să fi rămas indiferenți la combinația de breackore, black metal, trip hop și câte și mai câte. Producătorul Gautier Serre și trupa lui (care variază, exemplu acum la voce growl se află JB Le Bail la voce clean este mezzoprana Marthe Alexandre ).Trupa lui Serre a făcut unul dintre cele mai bune show-uri ale festivalului de până acum. Iar logo-ul cu găina, inspirat de melodia Chicken Sonata, este demențial.
Amorphis ca întotdeauna este o trupă de văzut live. Mereu sunetul este impecabil și atmosfera deosebit de intimă, chiar dacă poate părea ciudat să zic asta despre concertul unei trupe de melodic death metal, unde se lasă cu deranj. Totuși, parcă de data aceasta vocalul Tomi Joutsen nu a comunicat cu publicul cum o face de obicei, când mai spune o glumă între piese. Poate o fi fost obosit. Important e că a sunat la fel de bine ca întotdeauna. Trupa a avut un setlist chiar bun, cu piese care să mulțumească și fanii vechi, care vor acele! piese, dar și pe cei cărora le plac și noile albume.
Una peste alta, a fost încă o zi reușită la Rockstadt Extreme Fest. Între două piese oamenii s-au putut juca Rock Hero și darts lângă un cort cu bere.
