Lansarea albumului de debut al trupei Desant a fost foarte așteptată în Timișoara încă de când basistul Alin Achim a părăsit Cargo pentru a pune bazele acestei trupe alături de tobarul Mihai Dobrescu. Albumul Joc de noroc a fost amplu mediatizat, trupa având deja videoclipuri la două dintre piese, precum și un teaser cu mostre din fiecare melodie de pe album. Așa că nu e de mirare că au avut un public destul de numeros.
În deschiderea concertului au cântat Attis, de care n-am auzit până acum, dar care se pare că au revenit pe scenă după o pauză de 14 ani. Au oferit o muzică interesantă, piese cu ritm heavy îmbinate cu sonorități folk tradițional-medievale, orga fiind elementul central. Din păcate, mi s-a părut că vocalul nu prea ridica nivelul muzicii, dar una peste alta au fost plăcut de audiat.
Desant și-au făcut intrarea într-un mare stil, scena inundându-se în zgomot și lumină. Au trecut rapid la Zori de zi, o piesă puternică și antrenantă, cu un ritm alert susținut de tobe frenetice. Cu așa un debut eu am rămas captivat și cred că n-am fost singurul.
Cele două melodii care au videoclip, Zbor și Joc de noroc au apărut destul de devreme în concert, spre deliciul publicului. Piesa ce dă titlul albumului, cu intro-ul de tobe, un riff dur și o melodie vicleană la clape, a fst repede recunoscută de către fani.
Concertul a fost foarte bine pus la punct. Sunetul a fost puternic și de calitate, cu excepția vocii, care se auzea prea tare și uneori neinteligibil. Dar cel mai impresionant element a fost instalația de lumini, cea mai profesionistă pe care am văzut-o la vreun concert în clubul Daos, chiar de uneori lumina a fost prea puternică atunci când bătea direct în ochi, dar cu siguranță a îmbogățit experiența concertului.
Totuși, după mai multe piese simțeam că ceva nu se potrivește și că entuziasmul de la început se stingea. Lucrurile au devenit evidente la prima baladă a serii. Alex Anca, deși are o voce puternică și bine conturată, am impresia că se sfiește a cânta prea sus sau de artificii, nereușind să stârnească emoții mai mult de un anumit nivel, iar piesele rămânân monotone până la capăt, vădite de vreun moment culminant.
În rest au trecut prin întreg albumul și, evident, în lipsă de mai mult material, concertul a părut scurt. N-am mai rămas cu prea multe, în afară de câteva duo-uri de chitară (Tibi Săulescu) și clape (Vlad Toma). La bis au recântat Doar o amintire, piesă ce a fost oferită gratis ca download odată cu lansarea albumului, și au încheiat cu Joc de noroc, cu publicul cântând refrenul.
A fost o experiență plăcută, Desant părându-mi a fi o trupă bună spre foarte bună, dar nu excelentă... încă. Multe formații și-ar dori un astfel de debut. Munca, profesionalismul și experiența sunt garanții că Desant sunt o trupă de urmărit.
