Pe 13 și 14 iulie s-a scris la Râșnov primul capitol "Ghost Fest - Return To Nature". Povestea, gândită ca o evadare de week-end în mijlocul naturii, s-a derulată pe terenul de biatlon de la baza cetății și a avut ca personaje artiști din România, Austria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Grecia, Spania, Italia și Luxemburg. Aceștia au oferit unui public cald și receptiv o varietate de genuri muzicale și modalități de exprimare artistică.
Ziua de 13 iulie a debutat în acordurile folk ale chitaristului și intepretului Mihai Moșoi. A continuat cu recitalul inedit de muzică arhaică susținut de Trei Parale, folkul industrial al celor de la Allerseelen (At), acordurile tămăduitoare ale trupei Leafblade (GB), rockul experimental, cu accente psihedelice si ezoterice al celor de la Sunset In The 12th House (RO), spectacolul plin de mister oferit de The Moon And The Night Spirit (HU) și prestația plină de energie a trupei (EchO) (IT). Momentul de vârf al serii a fost showul viguros al germanilor de la Secrets Of The Moon, iar incheierea le-a aparținut brașovenilor de la Laonlyness.
Ziua de 14 iulie a început cu progresivul bine pus la punct al celor de la Quantiq și sonoritățile metalcore ale trupei Wilder (RO). Rockul simfonic animat de vocea feminină și acordurile de flaut prezentat de trupa Whispering Woods (RO) a rezonat perfect cu superbul cadrul natural de la Râșnov, iar deathul fără compromis al trupei Scarred (LU) a răsunat apoi ca o furtună. Trobar de Morte (ES) a oferit un moment desprins parcă dintr-un basm, cu accente mistice incantații răscolitoare și schimbări de ritm amețitoare. A urmat o porție de doom atmosferic cu Shattered Hope (GR), apoi a venit randul blackului cu accente death al celor de la Indian Fall (RO). White Walls (RO) a dinamizat atmosfera cu rockul progresiv plin de ruperi de ritm care îi caracterizează, iar thrashul celor de la Abstract Rapture (LU) a pus punct celei de a doua seri.
Manifestarea a fost întregită de cele două expoziții găzduite chiar în cetate: expoziția de fotografie ce a adus aproape de ochiul privitorului monumentele istorice din județul Ilfov și expoziția de pictură și gravură a tânărului artist Cătălin Achim.
La final, unul dintre spectatori, a sintetizat cele două zile de Ghost Fest astfel: "prospețime la propriu și la figurat: munte, muzică, diversitate și voie bună cât cuprinde".
Iar organizatorul evenimentului a spus: "cu această primă ediție Ghost Fest am făcut încă un pas spre îndeplinirea misiunii noastre declarate: aceea de a aduce în fața publicului român artiști a căror prestație spune ceva, nu doar din punct de vedere muzical, ci și sub aspect cultural și estetic."
Ghost Fest a fost organizat de Cavalleria Events, în parteneriat cu Primăria Râșnov și Direcția pentru Cultură, Culte și Parimoniu a județului Ilfov.