După o primă ediție de succes, Haywire Festival și-a mărit ambițiile pentru 2017. Dispuși să aducă nume importante precum Monkey3, Mars Red Sky sau BelzebonG, organizatorii de la Haywire Booking au ales de data aceasta un amplasament în aer liber, la 6km de centrul Timișoarei. Ferită de soarele încă puternic al unui august canicular, incinta împrejmuită de copaci înalți a găzduit și un mic lod ce campare, și a asigurat un loc lejer de savurare a sonorităților stoner, psihedelice.
Din păcate, chiar în săptămâna premergătoare festivalului, unul din capetele de afiș, Coogans Bluff, a fost nevoit să renunțe la participare din motive personale. În locul lor, Tauusk a asigurat primirea primilor oaspeți cu sonorități ambientale din muzica drone.
Au urmat pe scenă două trupe românești. Cardinal au încins un pic atmosfera cu energia debordată pe foarte proaspătul "Disappearer LP". Valerinne, în schimb, au calmat lucrurile cu un post-rock împodobit cu sonorități grandioase de sintetizator. Pasajele lungi și monotone de noise au creat un cadru psihedelic deranjat pe alocuri de deraierile chitării sau de slap-ul basului.
Sârbii de la Wolfram au fost primul indiciu că Haywire Festival nu și-a propus să se limiteze doar la stoner rock și că organizatorii au ales un line-up foarte divers din rândurile muzicii rock experimentale. Aspectul ce iese în evidență cel mai mult la Wolfram este vocalista Jana Zurovac, a cărei carismă s-a revărsat atât prin prestația vocală, cât și prin mișcările scenice, atunci când prim-planul era cedat lui Aleksandar Apić. Muzicienii au alternat piesele în limba sârbă cu cele în limba engleză, trecând și de la un gen la altul, cu influențe de la muzica electronică, până la stoner și sludge.
Chiar de vin din Austria, Triptonus au un atașament aparte față de Timișoara, singurul album al lor de până acum fiind înregistrat în orașul de pe Bega. Triptonus arată că muzica experimentală nu trebuie să fie și esoterică. Cei șase muzicieni aduc în plus unei formații clasice și instrumente vechi precum toba africană djembe și didgeridoo-ul australian, dar și un wavedrum modern. Muzica realizată sună foarte coerent, e ușor de audiat, dar e bogată, plină de energie și chiar optimism.
Capul de afiș al primei zile au fost elvețienii de la Monkey3. Pornit ca o întâlnire a mai multor muzicieni, trupa s-a stabilizat într-un cvartet și a debutat cu primul material în 2004. După ce anul acesta au cântat și la Hellfest, Monkey3 au adus și pe scena timișoreană hit-uri precum "Birth of Venus" sau "Icarus", dar și "Moon" de pe cel mai recent album, "Astra Symmetry", sau tributul Ennio Morricone "Once Upon a Time in the West". Compozițiile epice, întregite de proiecțiile în majoritate desprinse din "Odiseea Spațială" a lui Kubrick, au vrăjit audiența. Deși toți cei patru muzicieni au contribuit la muzica psihedelică a Monkey3, mi s-a părut că sarea și piperul o dau clăparul dB și chitaristul Boris, care au lăsat distorsul mai în fundal în favoarea melodiei și armoniei, creând sonorități ample ce evocă stări de visare și anticipație, uneori cu o tentă de film noir.
Ziua a doua a continuat cu surprizele, chiar cu prima trupă, care e formată dintr-un duo neconvențional tobe și bas. Culmea, muzica maghiarilor de la Her Highness n-a suferit de monotonie, stoner doom-ul plin de distors a sunat chiar interesant.
Ca să compenseze, sârbii The Cyclist Conspiracy au adus pe scenă nu mai puțin de șapte muzicieni, dintre care cele trei voci feminine au dat culoare muzicii prin vocalize, onomatopee și urlete în stilul indienilor americani. Melodiile acestei inedite prezențe au dus cu gândul atât la muzica amintiților băștinași și la filme western, dar mai degrabă la muzica indienilor din colțul opus de lume. În orice caz, au sunat bine și au binedispus.
Revenind la lucruri mai serioase, au urmat, la fel ca în ziua precedentă, două trupe românești. The Thirteenth Sun și The :Egocentrics sunt printre cele mai bune trupe ale genului stoner/psihedelic din România. Timișorenii de la The :Egocentrics sunt chiar pionieri ai genului, cu cele două albume de căpătâi "Love Fear Choices and Astronauts" (2010) și "Center of the Cyclone" (2011). Deși au fost mai puțin activi de atunci, în ultimii ani au revenit pe scenă cu piese noi, care s-au depărtat destul de mult de cele două albume. După apariția la JazzTM din anul curent, aceste compoziții noi le-au prezentat și la Haywire Festival 2017. Chiar de nu sunt la fel de epice, rămâne senzația de jam session și improvizații, coeziunea celor trei muzicieni rămânând neafectată.
The Thirteenth Sun nu sunt nici ei o trupă nouă, începându-și activitatea în 2011, cu un prim EP - "Genesis" - lansat la finele lui 2012. În acest an au scos și primul album, intitulat "Stardust", care va fi cu siguranță unul din cele mai interesante materiale lansate în muzica rock din România în 2017. Melodiile expansive, cu teme cosmice au fost savurate din plin de publicul timișorean, iar pentru câteva piese, cei de la The Thirteenth Sun au fost acompaniați și de Edmond Karban (DorDeDuh, ex-Negură Bunget).
După lăsarea serii, pe scena Haywire Festival și-au făcut apariția Telepathy din Marea Britanie. Britanicii mi s-au părut printre cei mai energici, la rivalitate poate doar cu BelzebonG, creând o stare de agitație, dar nu neapărat de agresivitate, printr-o muzică sludge doom, puțin progressive, punctată de tobele proeminente.
Judecând după tricourile celor prezenți, Mars Red Sky păreau să fie vedetele serii. Din păcate au avut ceva probleme tehnice așa că au întârziat un pic, dar au oferit publicului o selecție de pe cele trei albume ale lor, prin piese ca "Hovering Satellites", "Marble Sky" sau mai recenta "Apex III". Trio-ul oferă un sound unic, combinând distorsul din abundență cu melodii cristaline și o voce pătrunzătoare, înfășurate într-un un văl SF-retro.
Dacă fiecare nume ce s-a urcat pe scena Haywire Festival a avut ceva deosebit, cei de la BelzebonG s-au remarcat prin monocromaticitatea stilului. Verdele strident a umplut scena pe întreaga durată a concertului, iar cei trei chitariști au avut aproape constant fața acoperită de pletele lungi în timp ce făceau plecăciuni în sincron pe ritmurile halucinante, alături de primele câteva rânduri din public. Riff-urile joase, distorsionate, zgomotul strident, proiecțiile cu imagini demonice, ritualice, toate aveau un singur țel: să creeze o stare de angoasă.
Haywire Festival 2017 a adus în fața publicului timișorean nume importante din zona stoner din Europa, formații interesante și diverse de rock experimental, unele în premieră în România, precum și unele din cele mai promițătoare trupe ale genului din țară. Deși au fost mici probleme inerente oricărui eveniment de genul, acestea nu s-au resimțit, iar atmosfera a fost una foarte relaxată și plăcută. Astfel, ne rămâne doar să așteptăm cu nerăbdare ce ne va propune ediția de la anul.
