O nouă ediție a mini festivalului de o zi, dedicată sonorităților death metal, Bucharest Deathfest, a avut loc ieri în clubul Quantic. Festivalul, organizat de Mihai „Coro" Caravețeanu și Axa Valahă este, încă de prima ediție, unul care arage foarte multă lume interesată de acest gen muzical, întrucât aici vin trupe importante ale scenei underground, unele aflate chiar prima dată la noi în țară. Ca ascultător de metal ai astfel ocazia să vezi formații pe care nici nu sperai poate să le vezi și să descoperi altele noi, pe care poate le-ai ratat sau cărora nu le-ai dat niciodata atenție. Deseori mi se întâmplă să-mi placă o formație văzută live și să descopăr că are albume care să-mi placă. Și de data aceasta mi s-a întâmplat acest lucru, dar voi da mai multe detalii când va veni momentul. S-a strâns destul de multă lume, au fost standuri generoase cu marfă pentru toate gusturile și, în general, a fost moshpit și voie bună, așa cum e bine să fie la un astfel de eveniment. Din păcate, din motive tehnice, trupa Casus din Germania nu a mai ajuns, la fel nici Skaphos, care a fost înlocuită de Past Redemption. Trupa Casus ar fi trebuit să închidă festul, așadar trupa Hate a rămas headliner. Am avut astfel parte de 7 trupe care nu ne-au lăsat o clipă să stăm nemișcați. Cred că a fost câte ceva pentru fiecare, fie că ești oldschool sau că îți plac trupele cu un sound mai modern, mai plin.
Crimena, trupă de "violent groove metal", formată în 2012, a dat startul evenimentului, cu un metal sănătos, bine executat, fără mari fasoane, dar care-și face de minune treaba. Cu un sunt în formare, cu un album lansat în umă cu câțiva ani, trupa este într-o cotinuă creștere și a participat și la câteva concursuri de gen și și-a făcut un oarecare nume în scena metal underground din România. Crimena a sunat excelent, se vede că băieții au căpătat experiență și că știu ce să facă pe scenă și mai au și umor, pe lângă piese chiar reușite.
Suedezii de la Riket au continuat cu un death metal modern, care a încins destul de mult spiritele în Quantic. Piesele trupei sunt rapide și violente, cu un ritm care crește progresiv și este susținut de vocea foarte bine lucrată. Trupa are și influențe punk și acest lucru se vede mai ales în atitudine, dar și puțin în muzică. Mi-a plăcut că au cântat și o piesă despre prima expediție, din păcate fără succes, către Polul Nord, fiind dedicată celor care încearcă, chiar dacă nu reușesc, la fel ca mulți dintre noi. Publicul i-a primit cu foarte multă căldură. A fost amuzant că la un moment dat, vocalul a zis că vrea să facă o poză publicului și să i-o trimită mamei lui, care încă nu crede, după atâția ani, că cineva poate asculta o asemnea muzică. Ar fi uimită doamna câtă lume apreciază death metalul.
Bulgarii de la Past Redemption au adus pe scenă un brutal death metal cu influențe deathcore și au încercat să provoace primul moshpit al serii, dar cam fără succes, oamenii s-au păstrat pentru mai târziu. Dar tot au fost multe explozii de energie din partea publicului dupa a patra piesă, când a început un circle pit de toată frumusețea. Trupa, din câte am aflat, a fost contactată cu o zi înainte pentru a intra în festival și s-a mișcat foarte repede, băieții au venit imediat din Bulgaria și au pus în scenă un show impresionant, energic, un death metal ca la carte, cum s-ar spune, executat excelent pe scenă. E trupa care mi-a pus cel mai mult oasele în mișcare până în acest moment al serii. Vecinii noștri chiar au trupe bazate și e bine că din când în când vin și la noi.
Devangelic din Italia a venit tot cu death metal, unul brutal, distrugător de timpane, cu un sunet plin ca un perete indestructibil de sunet. Toboșarul lor cred că mănâncă altceva decât restul oamenilor, fiindcă felul în care bate în tobele alea nu e la îndemâna oricui. M-a impresionat mai mult decât m-aș fi gândit, la fel și vocalul, care a avut cel puțin trei registre vocale de-a lungul prestației sale. Pur și simplu distrus, la un moment dat era totul atât de intens încât am simțit nevoia să ies câteva clipe afară ca să îmi rearanjez atomii din corp. Unele piese au sunat aproape a deathcore, dar fără breakdown-uri, chit că ar fi mers câteva pe unele piese, dar chiar și așa au sunat extrem de brutal și de puternic.
Clujenii de la Necroville au urcat pe scenă puși pe treabă și au provocat primul wall of death al serii, destul de anemic, dar o.k. pentru început. Incredibil cât de multă gălăgie pot să producă trei oameni cu chitară, un bas și un set de tobe, dar de peste 20 de ani trupa asta compune unele dintre cele mai brutale piese death metal și încă mai are câte ceva de zis. Foarte mulți fani are trupa aceasta în public, unii foarte devotați, care poate că au fost încă de la început cu băieții. Până la urmă ar fi și păcat să nu fim uniți , e totuși o scenă atât de mică, nu avem nevoie de conflicte. În plus, metalul unește, sudează și cu cât e mai brutal, cu atât e mai strânsă prietenia.
Benighted a fost pentru mine trupa serii și una dintre descoperirile recente. Știam de ce sunt capabili, mai ascultasem piesele lor si am fost încântat de brutalitatea lor, dar nu apucasem să-i văd în concert, iar live trupa este la un alt nivel. Energia pe care o degajă francezii este una nu molipsitoare, ci de-a dreptul contagioasă. Timp de o oră au fost în stare să mențină nivelul de agresivitate și de adrenalină undeva peste limitele unei trupe normale. Și cu siguranță publicul a reacționat pe măsură, a fost haos total în fața scenei. Dar un haos organizat și care nu a provocat daune, doar bucurie și valuri de endorfine care au ținut multă vreme. Aș revedea oricând trupa asta.
Hate a fost într-adevăr la înălțime. Trupa poloneză a aranjat scena cu diverse obiecte care să dea un aer mistic concertului, așa cum bine-i șade unei trupe de black/death metal. Muzica trupei este profund neliniștitoare, de fiecare dată când o ascult simt cum mă tulbură. Nu e vorba neapărat de versuri, pe care oricum le ignor, fiindcă nu mă regăsesc deloc în ele, ci de ritmuri, riff-uri, tobe, voce, toate la un loc creează melodii care mă poartă într-o călătorie interioară în care nu descopăr neapărat ceva luminos. Practic, trupa scoate la iveală partea întunecată din fiecare, cea care din când în când este bine să fie dezlănțuită și lăsată liberă, dar fără să facă rele. Și ce moment mai bun ar fi decât în cadrul unui concert, undeva după miezul nopții, când simțurile s-au înmuiat, nivelul de oboseală a crescut, ai mai și băut ceva.
Totuși, ce muzicieni excelenți sunt cu toții și ce bine sună live! Am văzut acum mulți ani Hate live în Fabrica, dar nici nu se compară cu prestația live de aseară. Polonezii au crescut mult și sonorizarea este și mult mai bună aici. Oamenii au urcat pe scenă cu corpse paint și cu costumație specifică unei trupe de black, dar muzica lor are o pregnantă influență death metal. Nu au fost mișcări în fața scenei, publicul a ascultat în pace, ca într-o mică transă, este o trupă de atmosferă care te face să te lași purtat de ritmuri și regreți când se termină. Trupa nu a comunicat mai deloc, a lăsat muzica să transmită mesajul pe care-l are de transmis și bine a făcut. Orice alte cuvinte ar fi fost inutile, când ai așa ritmuri de care să te lași pătruns. Una peste alta a fost o edițe foarte reușită și poate cândva, în viitor, vom vedea și Casus. Până atunci, stay underground!
