Post Scriptum se deschide printr-o piesa fara cuvinte ce se afunda intr-o armonie desavarsita a instrumentelor, desfasurate si apoi oprite treptat. Prima piesa e ca o fuga, in care totul porneste incet, dar mai apoi sunetele descriu o neliniste interioara, din ce in ce mai intensa, ce trebuie cumva stinsa. Nu-i gasesc un apogeu tempo-ului, ii gasesc doar o limitare impusa, iar apoi sunetul se opreste cumva apasator, se distanteaza incet, pana ce toate instrumentele tac. E ca un sfarsit, nu groaznic, pur si simplu trist.
"Ielele" aduc la inceput putin din tristetea acelui sfarsit, pana in momentul in care intervine vocea. Vocea isi asuma rolul de povestitor dar este cea care totodata avertizeaza. Vocea feminina incearca sa devina mladioasa imi pare mai mult impunatoare, in timp ce vocea masculina tinde sa devina grava si personala, precum o soapta deosebit de serioasa si invaluita de mister. Exista o singura schimbare a ritmului, ce devine jucaus, in care probabil se descrie hora creaturilor ce incearca sa duca spre pierzanie sufletele naive.
In album se gasesc doua piese ce pot fi considerate lungi. Prima dintre ele, "In the arms of an angel" mi-a iesit in evidenta prin sunetul produs. Practic la un moment dat nu m-am obosit sa refac primele auditii si sa caut versuri ori cuvinte, ci doar am inceput a desparti parti unde vocile taceau, de parti in care instrumentistii nu erau ascunsi. Vocea nu e deloc rea ori nepotrivita, pentru prima oara in album isi face aparitia vocea masculina demonica, iar o data cu ea piesa devenine rapida si rasunatoare.
Al doilea cantec lung este "Broken echoes". Aici se pune accent pe experienta sentimentala, pe gandurile proprii, pe instabilitate creata de o lume iluzorie. Sunetul apare linistit, impus initial de o vioara ce-mi pare sumbra, dar el se va schimba de multe ori si vor exista multe rupturi ale melodiei. Apar alternante ale clipelor de agonie cu momente in care se cauta linistea sau echilibrul mental. Sunete devin antagonice in relatie cu versurile (se impune cateodata un calm al melodiei care in fapt nu exista) ... apoi chitara devine violenta, tobele o urmeaza, o data ce povestea isi atinge apogeul. Apoi totul isi reia linistea. Vocile revin si cuvintele se repeta. Timpul se opreste. Totul se reia intr-o alta forma, intr-un alt inceput. Totul razbate precum un ecou. Cele zece minute ale piesei sunt imposibil de a fi percepute. Melodia se termina cu batai de inima (sper ca nu ma insel) si clopote de biserica in fundal ...
Apoi urmeaza intr-o ordine propriu impusa (voi veti decide pentru voi) ... "Post Scriptum" ... Este cumva continuarea la ce e mai sus. Sau o completare intrucat puteti urma si calea numerica din album fara a interpreta schimbarea cantecului. Pentru mine totul a rasunat in aceeasi masura si cumva am confundat parti din "Broken echoes". Vocea feminina este extraordinara, partile pur instrumentale conduc curgerea sentimentelor si energiilor prin trup, ruperi de ritm, schimbari de intonatie ale vocii masculine si sunete care se imbina incredibil de armonios. Totul creaza ganduri desarte care vor respinge realitatea din jur, ganduri ce tind sa reintoarca ceea ce a trecut. E o amintire, un gand nostalgic, o pierdere in trecut, doar pentru o clipa, ca apoi totul sa fie respins sau imposibil de a fi descifrat si reparat.
"Everything for her" e o poveste. Descrie lumea in care totul ramane suspendat in agonie, cand ochii inceteaza a clipi, cand nu isi pot inchide pleopele, cand ceea ce incerci sa faci , doar din iubire, se reintoace in pustietatea sufletului. Totul se termina in moarte si nebunie. Probabil sunt cuvinte care sperie ... si vor fi respinse, dar n-am ce-i face! E printre cantecele cele mai puternice emotional, iar in sfarsitul, tragic, lipsit de monotonie si non-sens, omul chiar gaseste un adevar propriu ce nu poate fi combatut. Totusi trebuie sa ai putina rabdare sa ajungi la finalul cantecului. Cantecul e calm, are un refren lung, dar e salvat tocmai de acea intoarcere a firului epic intr-o angoasa si gandire ilogica din care nu poate iesi.
Intens, dar pe cu totul alt plan este "Requiem (Pentru un erou)". Omul isi rataceste, in timp, conditia si identitatea devenind incapabil a mai reveni la starea initiala. Ii raman doar visele deformate de inchipuiri si neliniste interioara ... Ceea ce e teribil de frumos in acesta melodie, este aducerea-aminte. Cine-l va asculta, va calatori spre trecutul pierdut si de neatins, apoi revine in prezentul temporal unde se manifesta groaza vremurilor ce nu vor mai putea fi reintoarse, a clipelor ce nu pot fi uitate, ce provoaca durere interioara. Nu stiu de ce, dar durerea, in vreo doua locuri, este confundata cu visul, iar visul e generat involuntar de fiinta umana. De multe ori viata se manifesta ca o visare ilogica, ce nu poate fi perceputa si inteleasa.
Visarea se termina in Epilog ... Te opresti caci sunetul din melodie are cumva darul de a te scapa de gandurile redundante. Iti limpezeste mintea caci sunetul incepe mult mai inalt in comparatie cu finalul ecourilor.
Ultima piesa e chiar mai alerta. Vocea feminina devine rapida, iar acum imi dau seama ca vocea masculina a disparut. E un sfarsit grabit ... preferam sa se incheie cu Epilog si nu cu ceva atat de crud, clar si cristalin.
A mai ramas sa spun ceva despre "Tiarra". E un cantec ce se transforma intr-un demon interior. Nu mi-a dat nici un motiv liric pentru care sa-l indragesc, este foarte ambiguu si criptic. Il poti respinge ori asimila!.. Presupun ca nu l-am inteles, din moment ce "Tiarra" imi cere sufletul pe care nu-l am, dar asa macar au dreptate in legatura cu infernul. Poate "Tiarra" ii poseda doar pe cei care creeaza pentru ea ... adica oamenii din trupa ... nu stiu ... imi dau cu parerea. Cert e ca e deosebit de captivat. M-am enervat rau ca nu i-am gasit un punct de reper de la care sa incerc sa-l descos. Totusi nu am timp pentru el, decat sa-l pastrez undeva in timp pana cand voi reusi sa-i scot macar o idee din el. Asta e singurul motiv pentru care "Tiarra" mi-a placut nespus. Cand ii voi descoperi secretul probabil voi avea toate motivele de a-l uita, oricat de bine ar suna in continuare.
Tiarra - "Post Scriptum" are o complexitate melodica iesita din comun si mai mult de atat are o capacitate teribila de a genera idei ... Sper ca dupa ce-l ascultati sa nu fiti de acord cu nimic din ce am scris mai sus, sa va decideti asupra gandurilor ce au izvorat pentru fiecare. Puteti sa le impartasiti, puteti sa le tineti, nu conteaza ... Intr-o tara a nimicurilor si a nepasararii (nu are motive sociale, fiti fara grija), este teribil de important sa gasesti abateri de la regula, sa gasesti ceva atat de minunat.
Albumul nu e greu. Este teribil de fluid. Sunt piese care sunt asimilate fara cel mai mic efort. Nu ma confund cu lumea descrisa acolo, nu impartasesc aceleasi sentimente si ganduri de fiecare data, ba mai mult e foarte probabil ca eu sa fii inteles intr-o maniera extrem de personala (adica rau si incorect) mesajul pieselor. Nu-i gasesc si nu-i caut puncte slabe. Nu as vrea sa-i scot ceva din el fortat. Ce mi-a placut am tinut minte, iar ce nu ... probabil voi invata sa iubesc.
Cuvinte despre Post Scriptum.
