Vineri, 2 noiembrie, clubul Chaos s-a dovedit neincapator pentru toti cei care au vrut sa fie alaturi de TROOPER la concertul aniversar "Tari ca muntii". Baietii au promis o seara rock'n'roll si si-au onorat cu brio promisiunea, printr-un show electric ce a durat mai bine de doua ore.
Inca dinainte de ora 20.00 holul locatiei a fost asaltat de prietenii trupei, care doreau sa ia parte la sesiunea de meet & greet. Iar asteptarea le-a fost rasplatita de Balaur, Oscar, John si Laurentiu, care au dat autografe, au stat de vorba cu fiecare persoana si au facut zeci de fotografii, in compania celor care venisera sa le fie aproape la ceas de sarbatoare. Am vazut la sesiunea de autografe adulti ce au crescut odata cu TROOPER, dar si copii sau adolescenti, unii dintre ei aflati la primul contact cu formatia.
Deschiderea le-a apartinut baietilor de la WILDER, o gasca foarte tanara, care a castigat anul acesta Rocklaureatul, dobandind dreptul de a-i insoti pe cei de la TROOPER in intregul turneu. Au cantat cu multa vigoare, lasand o impresie buna.
Putin inainte de ora 22.00 clubul era in fierbere, in asteptarea eroilor serii: Radu Valahu', un nume greu al skandenbergului din Romania, a rostit o introducere ce a incins si mai mult atmosfera, iar pe ecranul pozitionat pe scena a inceput sa se deruleze documentarul despre realizarea discului TROOPER I. Vocile din sala s-au unit spontan intr-un singur glas ce a scandat numele formatiei, si a cantat "Multi ani traiasca" sau intregul refren al piesei simbol "Tari ca muntii". Dupa proiectia scurt metrajului 3 D, o premiera pentru o trupa rock din Romania, ecranul a disparut, iar cei 5 muzicieni au urcat pe scena in uralele entuziaste ale spectatorilor. Un nou "La multi ani" s-a ridicat din toate piepturile, dovada de netagaduit a faptului ca Trooper este o formatie extrem de iubita, care in decursul anilor si-a castigat un public propriu, format din oameni ce iubesc si traiesc muzica cu pasiune.
Prima parte a showului a revenit pieselor de pe albumul TROOPER I: "Dorinta", "Strigat", "Pentru tot ce-a fost" sau "Inca O Lupta" au fost salutate cu aplauze, maini ridicate in aer si sesiuni serioase de headbanging, iar publicul a canta fiecare cuvant alaturi de artisti.
Un alt segment consistent din showul de vineri a revenit albumului "Vlad Tepes - Poemele Valahiei", iar intregul concert a insemnat o incursiune prin toata discografia TROOPER. Au fost alese piese reper, foarte indragite de public, precum "Voodoo" sau "De la inceputuri", iar atmosfera a fost una specifica unui mare eveniment, pe toata durata showului.
In mai multe momente s-a vazut caracterul festiv al zilei: Adi Ilie, Codrut Bendovski, Sorin "Pepino" Vasile si Andrei "Stan" Stanoevici, cei care si-au pus amprenta asupra destinului TROOPER, calauzindu-le pasii spre concretizarea celui dintai album, au revenit vineri alaturi de ei. Au urcat chiar pe scena si, nu mica le-a fost mirarea baietilor de la TROOPER, cand au primit chiar din mainile vechilor prieteni, plachete aniversare, in care era incastrat discul TROOPER I.
Tot pe scena a urcat si Mike Godoroja, insotit de fiul sau, Alexandru - "cel mai tanar fan TROOPER", dupa spusele indragitului blues man. Mike Godoroja a elogiat activitatea formatiei TROOPER, talentul artistilor si perseverenta acestora, spunand fara urma de ezitare ca TROOPER calca pe urmele celor de la IRIS, ducand mai departe traditia rockului romanesc.
Finalul a insemnat, ca de obicei, "Amintiri", piesa pe care publicul a cantat-o pana la ultima suflare. Apoi, spectatorii au cerut frenetic un bis, pe care TROOPER l-a oferit fara ezitare, cantand "We Are The Champions" (Queen) si "Vino cu mine".
Judecand dupa atmosfera din club si dupa apetitul celor prezenti pentru piesele TROOPER, concertul ce a dat startul turneului "Tari ca muntii" ar fi trebuit sa tina pana in zori. S-a incheiat insa dupa mai bine de doua ore de spectacol"¦rock'n'roll.
TROOPER va ajunge in urmatoarele orase, in cadrul turneului Tari ca muntii:
- 10 noiembrie 2012 - Constanta - Club Doors
- 16 noiembrie 2012 - Targoviste - Pub Fiord
- 23 noiembrie 2012 - Iasi - Underground Pub
- 07 decembrie 2012 - Galati - Scena
- 08 decembrie 2012 - Buzau - Cafeneaua Artistilor
- 21 decembrie 2012 - Ploiesti - Casa de cultura